Anunț de angajare, un post mărunt într-o firmă mică, un salariu mărunt și el. Îi cunosc pe oamenii aceia, e prima lor încercare antreprenorială. De nevoie, nu din vocație… O brutărie în care muncește toată familia. El de dis de dimineață și până noaptea târziu, femeia seara, că ziua lucrează la un cămin de bătrâni, fata lor când nu are ore la liceu. El și-a pierdut jobul când a început virusul și știe că șansele unui altuia sunt infime, la vârsta lui.
M-a întrebat pe mine cum să facă, și i-am spus să treacă salariul în anunț. Așa mic cum e el, că sunt o firmă cu câțiva angajați și că se muncește din greu. Și l-am avertizat și la ce să se aștepte.
Dar ce potop de comentarii! Mai multe decât la oricare alt anunț de pe pagină… Ironii, jigniri, înjurături neaoșe. Chiar dacă i-am spus dinainte, cu lux de amănunte, că așa se va întâmpla, tot nu și-a mai revenit o săptămână din depresie.
Pentru că da, așa este, în România dacă ești un mic, un minuscul antreprenor, ești un ratat, ținta batjocurii din toate direcțiile. Nu ești doar un mic angajator care nu-și poate permite să angajeze specialiști, cu puținii bani pe care îi ai, ci numai ce-ți rămâne și ție dintre cei care nu-și găsesc un job mai bine plătit. Nu, ești un zgârie brânză, un netrebnic care-și bate joc de angajați și îi jignește cu astfel de „oferte”, care pune banii deoparte ca să-și ia Q7, în loc să-i dea la salarii. Așa cum sunt toți patronii români, de altfel, și exact invers decât sunt cei nemți, olandezi, englezi, americani și canadieni!
Ca mic, minuscul și începător antreprenor, va trebui să înfrunți disprețul eventualilor angajați, și nu rareori, chiar ura lor. Dacă nu ești un jupuitor și un batejoc de oameni, în cel mai fericit caz ești doar un ratat care nu are bani să facă o afacere „ca lumea”, un luzăr, un caraghios demn de tot disprețul din lume. Un „manager român”…
