IT-iștii rămân angajații cel mai bine plătiți, iar în ultimul an veniturile în construcții au urcat cel mai mult

0
792

Conform datelor transmise de reprezentanții Institutului Național de Statistică, salariile celor din construcții și din domenii conexe construcțiilor s-au marit în februarie cu peste 40% în ritm annual.

Următoarele cele mai mari creșteri le au salariații din Învățământ și Sănătate, unde creșterile depășesc 30%. Salariul mediu net din februarie a fost de 2.933 de lei.

Cele mai mari salarii din februarie au fost cele din IT (6.683 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.728 lei).

Pe medie, față de luna februarie a anului precedent, salariul net a fost de 17,9%.

Diferența dintre sectorul public și cel privat rămâne foarte ridicată, punând presiune asupra costurilor antreprenorilor cu forța de muncă.

Potrivit Consiliului Fiscal, anvelopa salarială în sectorul public este deja din 2018 la maxime istorice și se situează deasupra cifrei de la nivelul UE28 (10,8% din PIB după standarde ESA2010 față de 9,9% din PIB la nivelul UE28, în condițiile în care veniturile fiscale din Romania sunt mult mai mici decât media UE (26.3% din PIB in Romania in 2018 vs 40% din PIB la nivelul UE28.

Cele mai semnificative scăderi (ritm lunar) ale salariului net s-au înregistrat după cum urmează:
* cu 20,6% în extracţia minereurilor metalifere, respectiv cu 14,9% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale;
* între 3,5% şi 7,0% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, activităţi de servicii anexe extracţiei, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), tranzacţii imobiliare, fabricarea altor mijloace de transport, transporturi aeriene;
* între 1,5% şi 3,0% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, hoteluri şi restaurante, alte activităţi industriale n.c.a.

Creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar şi de realizările de producţie ori de încasările mai mari (funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri (în ritm lunar) ale salariului net s-au înregistrat după cum urmează:
* cu 8,6% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, cu 8,1% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, respectiv cu 7,7% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe);
* între 1,5% şi 4,0% în cercetare-dezvoltare, construcţii, activităţi de editare, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), agricultură, vânătoare şi servicii anexe.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţie publică (+1,6%), respectiv în învăţământ (+1,3%). În sănătate şi asistenţă social, câştigul salarial mediu net a fost în uşoară scădere (-1,3%) comparativ cu luna precedentă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here