În urma scandalurilor de corupție în care a fost implicată , Corporația de audit și consultanță fiscală KPMG a intrat în atenția Autorității de reglementare din cadrul Băncii Angliei

0
1469

Într-o analiză publicată la finalul săptămânii trecute, prestigiosul ziar „Financial Times” anunță un posibil declin al corporației de audit și consultanță fiscală KPMG , aceasta intrând totodată în atenția Autorității de reglementare din cadrul Băncii Angliei.

Principalul reproș adus corporației ar fi acela că, în calitatea sa de auditor, nu a identificat semnele instabilității financiare în cazul mai multor bănci. Făcând o paralelă cu prăbușirea fostului gigant Arthur Andersen după implicarea acestuia în scandalul Enron, ziariștii britanici nu exclud o intrare a KPMG în colaps. Mai ales că profiturile KPMG din Regatul Unit au scăzut cu aproape o cincime anul trecut, la 301 milioane lire sterline. Amenzile și costurile juridice ale companiei de audit s-au dublat, tot anul trecut, ajungând la aproape 56 milioane de lire sterline. Recent, KPMG s-a implicat în trei scandaluri majore pe trei continente.

Astfel, compania de audit a renunțat la etică și a servit timp de 15 ani controversata familie Gupta, implicată în acte de corupție și trafic de influență în Africa de Sud. Fraţii Gupta, pentru care a lucrat KPMG, au fost acuzaţi că au controlat numeroase companii de stat în Africa de Sud, folosindu-se de protecția președintelui Jacob Zuma, demis ulterior pentru corupție. KPMG a mai fost acuzată și de falsificarea și ascunderea datelor financiare ale companiei Carillion, ce a falimentat subit.

Deși  Bill Michael, președintele KPMG Marea Britanie, susține că nu sunt probleme privind stabilitatea companiei, ziariștii de la FT citează un înalt funcționar din Comisia de reglementare din cadrul Băncii Angliei care susține contrariul. „Problemele cu care se confruntă KPMG în momentul de față arată ca o «furtună perfectă». Marea întrebare este dacă guvernul ar lucra pentru a susține un Big Four sau nu”, a declarat respectiva persoană sub protecția anonimatului. Așadar, dacă corporația nu va primi un ajutor din partea guvernului britanic, există posibilitatea ca Big Four să devină Big Three.

Conform Financial Times, acesta este calendarul scandalurilor în care a fost implicată KPMG:

Martie 2016. KPMG încheie relația cu familia Gupta, care conduce un imperiu întins în Africa de Sud. KPMG a auditat companiile legate de Gupta timp de 15 ani.

12 septembrie 2017. Grupurile civile din Africa de Sud fac presiuni pentru reducerea legăturilor companiilor cu KPMG. Activiștii promovează hashtag #KPMGmustfall.

15 septembrie 2017. Conducerea KPMG din Africa de Sud este demisă după ce s-a constatat că au fost ascunse informații privind auditul companiilor deținute de familia Gupta.

19 septembrie 2017. KPMG pierde două contracte în Africa de Sud, clienții dorind să se distanțeze de corporație.

5 octombrie 2017. KPMG își cere scuze parlamentarilor sud-africani pentru activitatea sa depusă în favoarea familiei Gupta.

14 decembrie 2017. Veniturile KPMG cresc până la un record de 26 de miliarde de dolari, conform ultimului exercițiu financiar, dar se plasează pe ultimul loc în topul Big Four.

17 ianuarie 2018. KPMG este acuzată penal în Africa de Sud că „nu a aplicat în mod corespunzător propriile controale de gestionare a riscurilor și de control al calității” în pregătirea unui raport pentru serviciul fiscal.

22 ianuarie 2018. Un fost partener KPMG este acuzat de fraudă după ce firma de audit a primit în mod necorespunzător o notificare prealabilă a inspecțiilor efectuate de autoritățile de reglementare din SUA.

29 ianuarie 2018. Autoritățile britanice declanșează o anchetă privind auditul efectuat de KPMG la compania Carillion, ce falimentase.

13 februarie 2018. Cota KPMG din contractele din sectorul public din Marea Britanie scade drastic.

22 februarie 2018. Deputații britanici solicită investigații asupra partenerilor KPMG și Deloitte implicați în auditarea companiei Carillion.

17 aprilie 2018. Africa de Sud interzice KPMG să auditeze instituțiile publice.

3 mai 2018. Barclays Africa renunță la serviciile KPMG.

4 iunie 2018. KPMG concediază directori și disponibilizează sute de locuri de muncă locale în efortul de a salva afacerile din Africa de Sud.

11 iunie 2018. KPMG primește în UK o amendă de 3,2 milioane de lire sterline pentru un comportament necorespunzător în auditarea companiei Quindell.

3 iulie 2018. În UK se lansează o anchetă asupra activității KPMG la compania Conviviality, un furnizor de băuturi prăbușit.

12 iulie 2018. Old Mutual selectează o a doua firmă de audit, neavând încredere în  auditorul său de lungă durată – KPMG.

Toate detaliile pe:

https://romanialibera.ro/investigatii/financial-times-denunta-afacerile-controversate-ale-kpmg-743102

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here