IMPACT Developer & Contractor anunță o tranzacție de 3,5 milioane euro în ansamblul Luxuria Residence

0
6227

IMPACT Developer & Contractor (IMP), primul dezvoltator imobiliar înființat în România și totodată prima companie imobiliară listată la Bursa de Valori București anunță o tranzacție de 3,5 milioane de euro. Este vorba despre vânzarea unui pachet de 21 de apartamente, situate în ansamblul LUXURIA Residence.

 Cumpărătorul este o companie de top din România care investește activ pe piața rezidențială, oferind spre închiriere apartamente premium, atât pe termen lung, cât și în regim hotelier. În alegerea ansamblului LUXURIA Residence, investitorul a considerat raportul calitate/preț ca fiind unul foarte bun, iar un alt atu important a fost acela că jumătate dintre apartamente erau deja închiriate, putând avea astfel o apreciere exactă asupra randamentelor.

 Pentru un număr din ce în ce mai mare de investitori principiile de dezvoltare sustenabilă sunt un criteriu important în selecția proprietăților în care investesc. Aceștia înțeleg beneficiile ulterioare cumpărării, care înseamnă costuri de întreținere mai mici și o calitate a vieții mai bună. Și asta oferă ansamblul LUXURIA: imobile construite la standarde BREEAM Excellent, aproape 10.000 metri pătrați de spații verzi în interiorul ansamblului, numeroase facilități chiar în complex – lounge, recepție, centru de fitness, locuri de joacă pentru copii, parcări subterane, acces securizat, dar și o conectivitate foarte bună cu numeroase puncte de interes ale orașului.” a declarat Constantin Sebeșanu, CEO IMPACT Developer & Contractor.

 Ansamblul rezidențial LUXURIA este situat în zona Expoziției din Capitală și este primul ansamblu rezidențial finalizat din București cu certificare BREEAM Excellent. BREEAM Excellent este cel mai complex proces de certificare la nivel internațional, ce recunoaște valoarea proiectului pe toată durata ciclului de viață construit, analizând sustenabilitatea soluțiilor alese.

În luna iulie 2022 IMPACT a tranzacționat cel mai scump apartament din ansamblul LUXURIA Residence, un duplex cu o valoare totală de 734.000 euro. Întregul complex cuprinde 9 clădiri cu 630 de apartamente, studio-uri, apartamente cu 2, 3, 4 camere și duplex-uri.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here