Ieșirea din UE va duce la scumpirea mașinilor în Marea Britanie în medie cu 1.500 de lire sterline

0
6827
brexit

Preţul maşinilor noi importate din UE ar putea creşte cu 1.500 de lire sterline dacă Marea Britanie părăseşte piaţa unică, avertizează reprezentanţii Societatăţii Producătorilor şi Comercianţilor de Motoare (The Society of Motor Manufacturers and Traders – SMMT), potrivit The Guardian.

4,5 miliarde de lire pe an

Marea Britanie ar putea plăti 4,5 miliarde de lire pe an în materie de tarife de import şi export, dacă ţara nu reuşeşte să îşi asigure accesul pe piaţa unică după ieşirea din Uniunea Europeană (UE), susţin reprezentanţii Societăţii Producătorilor şi Comercianţilor de Motoare.Reprezentanţii SMMT spun că tarifele de 10% impuse de Uniunea Europeană maşinilor ar genera costuri de 2,7 miliarde de lire la produse de import, în timp ce costurile în domeniul exporturilor s-ar ridica la 1,8 miliarde de lire.

SMMT a fost pentru ,,remain,, în UE

„Doar tarifele de import ar putea mări preţurile de listă pentru maşinile importate în Marea Britanie de pe continent, cu o medie de 1.500 de lire, dacă mărcile de fabricaţie şi reţelele lor de retail nu vor putea să absoarbă costurile adiţionale”, au adăugat reprezentanţii companiei. SMMT a făcut parte din echipa „remain”, cea care susţinea rămânerea Marii Britanii în UE, iar acum încearcă să îi convingă pe membrii societăţii să continuie să facă parte din piaţa unică.

Pierderea a mii de locuri de muncă

SMMT avertiza la începutul lunii noiembrie că producţia britanică de maşini prezintă riscul de a pierde mii de locuri de muncă, dacă firmele investesc în alte ţări şi nu în Marea Britanie, după rezultatul referendumului.

Citeste si  Brexit: Controversata lege a „pieței interne” a fost adoptată în Marea Britanie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here