Valoarea reprezintă 0,17% din PIB, iar veniturile de 80,1 miliarde lei, (9,8% din PIB) au fost cu 8,4% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.
S-au înregistrat creşteri faţă de anul precedent la colectarea impozitului pe salarii şi venit (+13,4%), a contribuţiilor sociale (+14,9%), a impozitului pe comerţ exterior şi tranzacţii internaţionale (+12,4%) şi a veniturilor din capital (+19,1).
Colectarea din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii a crescut cu 49,8% faţă de anul precedent, creşterea fiind determinată, în principal, de evoluţia încasărilor aferente contribuţiei datorate pentru medicamente, precum şi pentru contractele finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Colectarea TVA a înregistrat o scădere cu 3,6% faţă de primele patru luni ale anului 2016, pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2016, a cotei standard de TVA de la 24% la 20%, măsură care s-a reflectat în colectare din februarie 2016. De asemenea, din februarie 2017 gradul de colectare este influenţat de reducerea de la 20% la 19% a cotei standard de TVA.
Cu toate acestea, colectarea lunară a TVA a crescut în februarie 2017 cu 2,5% faţă de februarie 2016, cu 8,9% în martie 2017 comparativ cu martie 2016 şi cu 17,9% în luna aprilie 2017 faţă de aprilie 2016. De asemenea, faţă de 2016 la impozite şi taxe pe proprietate s-au înregistrat creşteri la nivelul administraţiilor locale cu 48,2%, iar la bugetul de stat cu 16,7%.
Pentru finanţarea proiectelor europene a fost alocată suma de 3,8 miliarde lei, dintre care 3,5 miliarde lei în agricultură, care urmează să fie decontată din sumele primite de la Uniunea Europeană.
Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 78,8 miliarde lei, au crescut cu 6,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar cheltuielile de personal au crescut cu 18,1% ca urmare a majorărilor salariale acordate angajaţilor din sănătate şi educaţie, din administraţia locală şi din instituţiile publice de spectacole sau concerte.
Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de anul precedent cu 10,1%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie până la 917,5 lei, majorarea indemnizaţiei acordate adultului cu handicap vizual grav prin majorarea cu 25% a salariului net al asistentului social debutant cu studii medii, indemnizaţia pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie .