Digitalizarea, o sabie cu două tăișuri

0
2007

Ultima ediție a Raportului privind stabilitatea piețelor financiare nebancare, elaborat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), relevă faptul că digitalizarea și utilizarea noilor tehnologii și-au păstrat trendul ascendent, stimulate de impactul pandemiei COVID-19, dar și de necesitatea de a satisface noile așteptări ale consumatorilor.

Această schimbare de paradigmă a condus la îmbunătățirea eficienței companiilor și la rezultate mai bune pentru utilizatorii de servicii financiare. Dar aceeași schimbare de paradigmă generează, în același timp, provocări pentru autoritățile de reglementare, inclusiv în ceea ce privește securitatea, gestionarea datelor și competiția, arată experții ASF.

În acest sens, Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu ne-a precizat că instituția pe care o conduce “se pregătește în vederea implementării legislației comunitare ce se prefigurează a fi adoptată prin Regulamentul privind piețele criptoactivelor (MiCA) și Actul legislativ privind reziliența operațională digitală (DORA)”.

Tabloul de bord privind inovația financiară, întocmit de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA), indică mai multe tipuri de riscuri și vulnerabilități aferente accelerării procesului de digitalizare.

Activele crypto, care prin volatilitatea ridicată a prețurilor și funcționarea preponderent în afara cadrului actual de reglementare al Uniunii Europene, ridică probleme de protecție a investitorilor. Regulamentul privind piețele criptoactivelor (MiCA) urmează să abordeze aceste riscuri în perioada următoare.

Inteligența artificială, învățarea automatizată și volumele mari de date sprijină firmele de servicii financiare să devină mai eficiente și, astfel, generează o scădere a costurilor pentru investitori. Apar însă riscuri operaționale, precum și riscuri legate de capacitatea de înțelegere a recomandărilor și strategiilor bazate pe inteligența artificială.

Totodată, pandemia COVID-19 a accelerat adoptarea serviciilor cloud și a digitalizării, însă acestea vin la pachet cu riscuri de concentrare și cu nevoia unei adaptări operaționale digitale.

Un alt tip de activitate, care a luat amploare în ultimii ani, este finanțarea participativă sau crowdfunding care îmbunătățește accesul la finanțare pentru start-up-uri și alte afaceri mici, însă, în schimb, anonimatul relativ al investițiilor poate crește potențialul de fraudă.

Utilizarea platformelor digitale oferă diverse servicii și produse financiare și pot reduce barierele de investiții pentru publicul larg. În același timp însă, utilizarea pe scară largă a serviciilor automatizate, colectarea datelor cu caracter personal pentru a adapta ofertele și anonimatul platformelor pot prezenta riscuri pentru protecția investitorilor.

Pe de altă parte, folosirea tehnologiei în activitățile de reglementare și supraveghere (RegTech și SupTech) poate reduce anumite riscuri, cum ar fi cazul monitorizării practicilor de abuz de piață prin utilizarea unor Se de învățare automată.

În acest context, președintele ASF Nicu Marcu a subliniat faptul că “digitalizarea vine la pachet cu multiple avantaje, dar în același timp presupune apariția unor riscuri de atât consumatorii, cât și companiile trebuie să țină cont”.

Sursa: www.money.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here