Declinul demografic a încetinit în luna august, datorită creşterii natalităţii  

0
1093

Sporul natural în România a rămas negativ în luna august a acestui an, în condiţiile în care numărul persoanelor care au decedat a fost mai mare cu 1368 faţă de cel al nou-născuţilor vii, reiese din datele publicate de Institutul Naţional de Statistică.

În luna august 2018, numărul decedaţilor l-a depăşit cu 3874 pe cel al nou-născuţilor vii.

Conform datelor INS, în august 2019, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 1.895 faţă de aceeaşi lună din 2018, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 611 mai mic faţă de luna august 2018. În schimb, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 15 mai mare în luna august 2019, decât cel înregistrat în luna august 2018.

“Sporul natural a fost negativ atât în luna august 2019 (-1.368 persoane), cât şi în luna august 2018 (-3.874 persoane)”, spun reprezentanţii INS.

Raportat la luna iulie 2019, în august s-a înregistrat naşterea a 18.408 copii, cu 115 mai puţini decât în luna precedentă. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna august 2019 a fost de 107 copii, în scădere cu 5 faţă de luna iulie 2019.

Numărul deceselor înregistrate în luna august 2019 a fost de 19.776, cu 989 mai puţine decât în luna iulie 2019.

Pe de altă parte, numărul căsătoriilor a fost, în luna august 2019, cu 670 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. De asemenea, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 1.195 divorţuri mai multe în luna august 2019, decât în luna august 2018.

Faţă de iulie 2019, în luna august, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 22.617 căsătorii, cu 6.225 mai multe, în timp ce numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2770, în creştere cu 486.

Sporul natural reprezintă diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi numărul persoanelor decedate, în perioada de referinţă, precizează INS.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here