COMPANIILE MUNICIPALE ALE PRIMARULUI DE TRISTĂ AMINTIRE, GABRIELA FIREA, STAU PE UN BUTOI CU PULBERE… PESTE 40 DE MILIOANE DE EURO, DATORII ŞI PIERDERI

0
10893

Se cunoaşte povestea celor 22 de companii municipale înfiinţate ilegal în urma toanelor şi ideilor buclucaşe ale fostului primar al Bucureştiului, care locuieşte în Oraşul Voluntari.

Înfiinţate în 2017 şi finanţate cu 818.951.730 lei, municipalele companii au devenit locuri calde şi bănoase pentru finii şi afinii Gabrielei Firea, pentru consilierii locali merituoşi şi ascultători, pentru rude şi prieteni ai membrilor PSD, PMP, ALDE şi pentru subalterni la fel de merituoşi ai soţului, Florentin Pandele, primarul Oraşului Voluntari.

Instanţele de judecată s-au pronunţat de trei ori asupra ilegalităţii înfiinţări companiilor municipale dar doamna primar Firea şi-a văzut mai departe de treabă, cu seninătate.

În 2017, la momentul înfiinţării, doamna Firea susţinea că a avut această iniţiativă pentru „a opri hoţia” din Primăria Capitalei. Prima contestaţie în instanţă a avut ca subiect modul în care a fost adoptată hotărârea în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, cu o majoritatea de 50+1, în loc de două treimi, aşa cum cere legea.

După ce cabinetul Vasilicăi Dancilă, alt nume cu tristă rezonanţă, a modificat Codului Administrativ, în sensul că a permis ca proiectele de hotărâre referitoare la administrarea patrimoniului să fie adoptate doar cu votul a jumătate plus unu dintre consilieri, Gabriela Firea a reintrodus pe ordinea de zi a CGMB proiectele legate de înfiinţarea companiilor municipale, în încercarea de a intra în legalitate.

În mod normal, în urma hotărârilor judecătoreşti, activitatea acestor companii ar fi trebuit să fie suspendată dar au continuat să funcţioneze şi să primească bani, mulţi bani…

Consiliul General al Municipiului Bucureşti ar fi trebuit să hotărască imediat suspendarea activităţii şi lichidarea companiilor municipale dar majoritatea formată din reprezentanţi ai PSD, ALDE şi PMP, nu au întreprins nicio acţiune în acest sens închizând ochii la jaful care se petrecea sub ochii lor.

Supervizarea companiilor municipale, înființate ilegal, era asigurată prin Direcția Guvernanță Corporativă din subordinea primarului Gabriela Firea. Şef al acestei direcţii a fost numit Marius Manolache, fost deputat, finul fostului premier Victor Ponta.

Pe 28 februarie 2018, a fost angajată și Iuliana Hodos, fostă Mânza, pe funcția de consilier juridic la Compania Municipală Medicală București. Ulterior aceasta a mai încheiat un contract de muncă şi la Compania Municipală Consolidări, unde a fost încadrată pe funcția de specialist în planificarea, controlul și raportarea performanței economice. Conform Newsweek România, surse din această companie au declarat Iuliana Hodos ar fi fost încadrată ca șef serviciu, cu timp parțial de lucru, funcție pentru care primește puțin peste 6.200 de lei brut.

Este extrem de interesantă ascensiunea Iulianei Hodos de la „fotomodel al lui Botezatu “, aşa cum s-a afirmat la începutul carierei participând la emisiunea „Next Top Model by Cătălin Botezatu “, până la poziţiile ocupate în cele două companii municipale. Ulterior Iuliana Hodos a devenit partenera de viață a şefului Direcției Guvernanță Corporativă, Marius Manolache.

Dincolo de acest model de ascensiune fulminantă specifică multor personaje aflate în siajul PSD, ceea ce rămâne sunt datoriile în valoare de 29,8 milioane euro şi pierderile în valoare de 10,6 milioane euro generate de managementul Gabrielei Firea și al lui Marius Manolache la cele 22 de companii de companii municipale cu 4.126 angajaţi, conform informațiilor raportate la Ministerul de Finanțe.

Media salarială în aceste companii este de aproximativ 1.500 de euro. Primarul Firea a avut grijă inclusiv de propria naşă, Alina Tarcevschi pe care a angajat-o pe funcţia de şefă de cabinet, cu un salariu de 125.379 lei încasat în anul 2018. Pentru că această sumă s-a dovedit insuficientă pentru nasa-sefă de cabinet, Alina Tarcevschi a mai încasat de la Compania Municipală Consolidări suma de 19.441 lei, din ianuarie până în mai, 2019, De la ADI Termoenergetica, 56.962 lei şi de la ADI pentru Iluminat Public, 38.389 lei. În total naşa a încasat 240.171 lei, peste 20.000 lei pe lună. Echivalentul în euro ar fi de peste 4.000 euro/lună, net. Aşa trebuie să fie respectată şi recompensată o naşă adevărată. Felicitări doamna Firea!

Alţi oameni de încredere ai primarului general au fost recompensaţi cu aceiaşi generozitate… Laurenția Cătălina Gușavan, șef serviciu la Direcția de Urmărire Lucrări Mari Infrastructură și membru în Consiliul de Administrație al Companiei Municipale Parcuri și Grădini București SA. A primit un salariu de 123.926 lei, iar indemnizația de la compania ilegală a fost de 37.416 lei. Adică peste 3.000 euro/lună, net.

Juristul Adrian Iordache, cel care a girat înfiinţarea companiilor municipale ilegale a fost recompensat cu un salariu lunar de vreo de 5.000 euro compus din 131.640 lei, pentru funcţia de jurist şef plus două indemnizații: una în valoare de 73.008 lei de la Primăria Sector 4, condusă de pesedistul Daniel Băluță, a doua de la Compania Municipală Energetică, în valoare de 37.380 lei. În total 242.028 lei.

Din aceste câteva exemple se poate vedea limpede că a fost implementat un nou model de sifonare a banului public, prin salarii obscen de mari raportate la performanţele acestor oameni şi la nivelul de trăi din România.

Dar durerile de cap ale fostului primar general al Capitalei, Gabriela Firea, nu se opresc aici… Isteria mediatică pe care o provoacă la fiecare apariţie publică, după pierderea alegerilor locale, arată limpede că miza este mult mai mare.

La sfârşitul anului 2019, în urma dezvăluirilor făcute de fostă șefă a Direcției juridice a Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale din București (ASSMB), Lavinia Coțofană, confirmate de Corpul de control al premierului, DNA a redeschis dosarul fraudei de la Spitalul clinic de copii „Dr. Victor Gomoiu”. La solicitarea Tribunalului Bucureşti, a fost efectuată o expertiza care confirmă faptul că lucrările efectuate au fost supraevaluate cu până la 2.500%. După dezvăluirile publicate de cotidianul „Libertatea”, Lavinia Coțofană a fost destituită din funcție de primarul Gabriela Firea.

Fostă șefă a Direcției juridice a Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale din București (ASSMB) a estimat la 15-20 de milioane de euro fraudele comise la Spitalul Gomoiu. Experții angajați de Primărie, în procesul cu constructorul, estimează furtul la peste 15 milioane de euro din cele 48 de milioane cât a costat proiectul.

În acest moment, constructorul CFE CONTRACTING AND ENGINEERING SRL („CFE”) face eforturi ca să anuleze expertiza instanței. Următorul termen în proces este 6 octombrie, 2020. Se pare că în ASSMB tensiunea a crescut la cote alarmante după ce Gabriela Firea a pierdut alegerile în faţa lui Nicuşor Dan, oamenii fostului primar fiind stresaţi de posibilitatea ca Lavinia Coţofană să îşi reia mandatul de reprezentare a ASSMB în instanță, aceasta însemnând că mulți dintre aceştia ar putea să răspundă penal.

Pe de altă parte, surse din interiorul ASSMB spun că oamenii Gabrielei Firea ar supune experţii aduşi de Lavinia Coţofană la presiuni uriaşe.

Rămâne de văzut cum se va sfârşi povestea „Albinuţei” sau a „Găinii care face 4 ouă pe zi”, aşa cum o alintă pe Gabriela Firea, soţul, Florentin Pandele, realesul primar de Voluntari.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here