CEDO, decizie în cazul Cameliei Bogdan: Judecătoarea, exclusă ilegal din magistratură

0
1677

Judecătoarea Camelia Bogdan, cea care l-a condamnat pe mogulul Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, a fost exclusă ilegal din magistratură. Aceasta a câștigat procesul deschis împotriva statului român la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), care a constatat ca i-au fost încălcate mai multe drepturi în procedurile de cercetare disciplinara. În plus, Camelia Bogdan ar trebui să primească despăgubiri de 8.000 de euro de la statul român, relatează Realitatea PLUS.

Vă reamintim că judecătoarea Camelia Bogdan a fost exclusă din magistratură pe data 8 februarie 2017, în urma unei decizii a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Motivul excluderii l-a constituit faptul că judecătoarea s-ar fi aflat în conflict de interese deoarece ar fi predat în 2014 în cadrul unui seminar de prevenire a fraudei şi corupţiei funcţionarilor APIA, instituţie subordonată Ministerului Agriculturii, care a fost parte civilă în dosarul ICA.

Prin cererea adresată CEDO, Camelia Bogdan a invocat încălcări ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (art. 6 şi art. 8 din Convenţie), sub aspectul absenţei prescripţiei răspunderii disciplinare, interdicţiei automate de exercitare a profesiei până la soluţionarea definitivă a cauzei disciplinare şi imposibilităţii de a contesta această interdicţie prin nereglementarea internă a unei căi de atac împotriva măsurii suspendării din profesie, în fapt lipsa de acces la o instanţă de judecată, precum şi divulgarea către presă, de către autorităţi a informaţiilor confidenţiale privind procedura disciplinară.

CEDO a decis încălcarea art 6 a Convenției Europene a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil. Curtea a decis ca statul român să îi plătească Cameliei Bogdan despăgubiri de 8.000 de euro.

Toata decizia CEDO o puteti citi aici.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here