Banca Centrală Europeană lucrează serios la proiectul introducerii monedei digitale e-Euro. Vestea a stârnit un interes enorm

0
22731

Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), a dat miercuri un alt semnal serios cu privire la planurile pe care le are în legătură cu introducerea monedei digitale e-Euro.

În cadrul evenimentului susţinut online „Reuters next”, Christine Lagarde a declarat că: „Vom avea cu siguranţă un euro digital dar acest lucru nu se va întâmpla imediat, pentru că va dura ceva timp până ne vom asigura că totul va fi sigur.” Totodată doamna Lagarde şi-a exprimat speranţa că procedurile necesare nu vor dura mai mult de cinci ani.

Banca Centrală Europeană va decide până la jumătatea anului asupra acestui proiect. “Știu că trebuie să răspundem cererii şi interesului crescut care se manifestă în Europa”, a spus Lagarde. China este cea mai avansată țară în privinţa monedelor digitale. Întregul proiect de implementare a acestora a durat aproximativ cinci ani.

Dezbaterea publică organizată de Banca Centrală Europeană pe tema monedei europene digitale a înregistrat o participare record, fiind primite 8221 de răspunsuri de la cetățeni, companii și asociații. “Numărul mare de răspunsuri la sondajul nostru arată interesul deosebit pentru modelarea viziunii asupra unui euro digital”, a subliniat Fabio Panetta, membru al consiliului de administrație al Băncii Central Europene. Rezultatele finale urmează să fie prezentate în primăvară, banca centrală dezvăluind deja că, în primul rând, trebuie rezolvată problema „confidențialității”, adică a încrederii faţă de modul în care datele vor fi protejate de ochii instituțiilor publice, lucru de care au fost interesaţi majoritatea participanţilor, 41% din feedback vizând acest subiect. În continuare, 17% s-au arătat îngrijoraţi cu privire la siguranță monedei și 10% de acoperirea la nivel european.

Banca Centrală Europeană a dat asigurări că, introducerea monedei digitale se va face în paralel cu menţinerea monedelor fizice nu ca înlocuitor al acestora. Cu toate aceste asigurări, mulți cetăţeni europeni s-au exprimat îngrijorarea că moneda digitală va duce la creşterea supravegherii și controlului.

Consiliul guvernatorilor vs trebui să decidă asupra procedurii ulterioare care, acum se prezintă astfel… În primăvară, banca centrală dorește să publice o evaluare detaliată a argumentelor pro și contra introducerii monedei digitale. Pe baza rezultatelor consultării și a activităților interne ulterioare, urmează să fie luată o decizie de principiu privind continuarea proiectului, la jumătatea anului 2021.

Recent, au fost exprimate în mod public, îndoieli cu privire la capacitatea uniunii monetare de a realiza rapid introducerea monedei digitale și dacă avantajele oferite de aceasta vor fi suficient de mari pentru a atrage persoanele private. Într-un răspuns la o întrebare primită din partea deputatului Frank Schäffler se arată că: „Pe baza experienței Eurosistemului, cu numeroase proiecte şi tranzacții de plată, ar trebui estimată o perioadă de câțiva ani pentru implementarea unui astfel de proiect major”. Și șeful băncii pentru decontarea internațională a plăților, Agustín Carstens, spune că vede beneficiile pentru consumatori ca fiind „limitate”. Acest lucru ar putea arăta ca o monedă digitală ar fi favorabilă doar pentru bănci și companii. De asemenea ar fi un răspuns la inițiativele sectorului privat, cum este Bitcoin sau proiectul Diem, inițial Libra, susținut în mare parte de Facebook. Spre deosebire de aceste două monede digitale, cea europeană ar urma să fie sub stricta supraveghere a Băncii Centrale.

Pe de altă parte, Christine Lagarde s-a pronunțat în favoarea reglementării Bitcoin, acţiune care va trebui să se întâmple la nivel global. Bitcoin este un instrument de investiții extrem de speculativ, în legătură cu care, au existat „câteva oferte ciudate și unele activități interesante și total reprobabile de spălare a banilor”.

Christine Lagarde a abordat şi tema procesului de vaccinare… „Chiar doresc să mă vaccinez. Dacă va fi nevoie, pentru a-i convinge pe oameni de necesitatea vaccinării, voi arăta întregii lumi, brațele mele, după ce îl voi face”, a spus aceasta.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here