Vă zic povestea asta ca pe o pildă despre cum ajunge un profesionist valoros să cadă victimă vanității sale. Se întâmplă asemenea lucruri în Poliție, în Parchete, prin serviciile de informații, în Armată – de regulă, în organizațiile cu ierarhie strictă, în care indivizii sunt ținuți pe loc de treptele ierarhice, deși lor li se pare că le-au crescut aripi suficient de ample ca să zboare până-n vârf. Când ai o asemenea părere bună despre tine și mai vezi că superiorii sunt ori prostovani ori parveniți, cauți să sari niște trepte și ajungi să comiți imprudențe. Unele imprudențe reușesc, altele – ca în cazul lui Gavriș – dau chix și odată cu ele, cariera nesăbuitului.
Debutul
Prin 2000, când a fost repartizat la Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei, lui Radu i-a pus norocul mâna-n cap. Mare lucru să nimerești chiar de la debut în cel mai eficient (și curat, aș zice) colectiv din Poliția Capitalei, care purta încă urmele pașilor lui Ceacanica, Manon Florescu ”Japonezul”, Mișu Ieremia ori ”Papașa” Dăiciulescu. La acea vreme, serviciul era condus de colonelul Dincă, polițist fără școală, dar cu un instinct formidabil. Știa să-și aleagă și oamenii. Debutantul Radu a intrat într-o echipă bine sudată, ștafeta fusese déjà preluată de judiciariști de calibru: Dan Antonescu, Lucian Guran, Iulian Dobrițoiu, George Bâtlan, Mihai Pitulescu, Costică Ionescu – amintesc doar câțiva dintre cei foarte buni. Împreună au lucrat la cazuri spectaculoase, pe care nu e locul să le enumăr. Alături de ei, Radu a învățat să se folosească de partenerii tradiționali ai Serviciului (Presa și Parchetul) pentru a-și crește asseturile personale.
Relația cu Parchetul mergea brici – ca mai mereu, pe linia asta de muncă, deoarece procurorii criminaliști sunt în bună măsură la mâna polițiștilor de la Omoruri, care duc greul anchetei, așa e de o sută de ani și așa va rămâne și-n viitorul secol. De aceea, procurorii nu sunt atât niște îndrumători și șefi cât mai degrabă parteneri și camarazi. Când se ivește-o fundătură, o mână spală pe alta…
Era știut încă de pe atunci că o relație eficient gestionată cu presa este pentru un polițist comoară curată. Mai sus-menționații au urcat în ierarhie pe merit (Guran la comanda Poliției Capitalei, Antonescu la DOS) apoi s-au pensionat. Radu a rămas ”in charge”. Echipa a funcționat în continuare excelent, cu rezultate remarcabile. Dacă celelalte ramuri ale judiciarului se puteau ascunde în meandrele indicatorilor specifici, de nu le știa nici dracu socoteala, Omorurile erau supuse unei aritmetici nemiloase: ai atâtea cadavre, tot atâtea crime, accidente sau sinucideri. Dacă tratezi cazul cu seriozitate, faci scrupulos cefeleul (cercetarea la fața locului), iei în considerare probele și joci deștept (și corect) interogatoriul cu suspecții, n-ai cum să greșești. Ăsta e de fapt secretul, să-ți repecți meseria. Lucru care nu prea se întâmpla prin țară și de-aia băieții lui Gavriș erau trimiși să ajute la soluționarea unui caz mai complicat.
Presa îți va fi și ea cel mai bun aliat dacă știi să o servești cu exclusivități, nu umbli cu nasul pe sus și nu dai rateuri profesionale. Iată cum, de niște ani încoace, succesele echipei de la Omoruri au început să se contabiizeze în contul lui Radu Gavriș, care a început să-și dorească tot mai mult. Probabil și darul suptului avea să-I alimenteze proiecțiile de viitor, căci eroul nostru iubește de la un timp tăria – și asta a ajuns să I se citească și pe față.
Ascensiunea
O conjunctură avea să-l urce de-a dreptul pe soclu și să facă din el erou național: În toamna lui 2017, Radu Gavriș avea să critice cu argumente tehnice și cu mare curaj tentativa de măcelărire a Codului Penal comisă în Parlament de comisia Iordache. Asta avea să-i atragă furia ministrului Carmen Dan și a ierarhilor pesediști iar la începutul anului următor, marioneta lui Dragnea de la Interne avea să-i ceară chiar demisia. Lui și șefului poliției e atunci, Bogdan Despescu. Ne amintim că refuzul de a-i demite pe cei doi l-a costat fotoliul pe premierul Mihai Tudose.
Avertiza atunci Radu Gavriș: „În viitor, dacă aceste modificări vor rămâne în forma aceasta, vor fi autori de omor, tenativă de omor, viol, pedofilie, care fie nu vor putea fi prinși, fie dacă sunt identificați nu vor putea fi probați, cu toată bunăvoința și munca pe care o să le depunem”. Opinia publică l-a ridicat în slăvi pe polițistul care se opunea pe față autocratului Dragnea, l-a făcut cap de afiș. Și lui i s-a urcat, încet-încet, la cap.
Două cazuri rezolvate în timp record de echipa sa – prinderea polițistului pedofil și recuperarea pistolului jandarmeriței de la 10 august – au adus și răsplata: aceeași Carmen Dan care-i ceruse capul de astă dată i-a mulțumit public și în două zile Radu a fost avansat adjunct la Poliția Capitalei.
Şi de-atunci l-au plimbat doar în car triumfal, i-au ridicat non-stop ditirambi. Așa ajunge omul să se creadă Bonaparte când i se adresează cu toții: ”Majestate”!
Am văzut niscaiva articole și interviuri în ultimul timp care m-au scos din pepeni, dar foștilor săi șefi cred că le-au urcat sângele în cap. Au ajuns niște jurnaliști să susțină pe la televizor că Gavriș a rezolvat atentatul de la Jean Monnet și mai știu eu ce cazuri. Hai las-o, că măcăne, când a aruncat grenada Ciupercescu, Radu Gavriș le ducea cafeaua colegilor anchetatori, că așa e la debut, peste tot. Ulterior, a rezolvat și el cazuri importante, dar jurnaliștii de televiziune, de studiou, nu servesc teren ca să știe ce și cum. Unii erau pe-atunci la liceu. Presa are nevoie de eroul total, de Batmansupermanul care le rezolvă el pe toate, de aia i-au pus în seamă unii și soluționarea dosarului Caracal, deși Gavriș însuși a evitat să se umfle-n pene, că era prea de tot. Polițistul nostru a fost umflat așadar, în ultimii ani, nu cu pompa ci cu trompa, cum ar fi zis Caragiu.
Tensiunea mocnește în Poliția Capitalei
Încă de prin luna iunie au apărut semne că în Poliția Capitalei e nemulțumire mare. Nu doar între șefi, ci și între compartimente, la ”rădăcină”. Tăierea sporurilor de toxicitate acordate celor de la Omoruri și cercetarea disciplinară a lui Radu Gavriș a fost picătura care a umplut paharul. Și paharul a dat pe-afară, așa cum putem citi aici. Cât e de vină managementul lui Berechet? Și în ce măsură sporurile cu pricina erau legale, acordate fiind tuturor ofițerilor Serviciului, tot timpul, de parcă lucrau cu mortul pe masă zi de zi? Chestiunile nu au fost clarificate, dar cuțitele s-au tot ascuțit, până ce s-a ivit pretextul răfuielii.
Detonarea conflictului intern
A fost moartea lui Pian. Mototolea, șeful Duduienilor, n-a fost o victimă a războiului dintre clanuri, să ne înțelegem, nici al luptei pentru putere, ci a fost un cămătar răpus de alt cămătar mai iute de cuțit, cu care-și disputa ”mortul”, adică clientul strâns cu ușa. Ghinionistul la barbut se îndatora în disperare și el trebuia să rămână ”sclavul” unui sigur cămătar. Ei bine, el a fost disputat de Mototolea și Richard ”Piticul”. Ocazie cu care al doilea a băgat cuțitul în cel dintâi, ca să-i rămână clientul numai lui și, cel mai important, să-i rămână reputația intactă.
A crăpat așadar liderul clanului Duduienilor și, odată cu el, a crăpat și buboiul din Poliția Capitalei.
Și au început domnii comandanți să se mănânce de cur, pe față sau… pe din dos. În poliție e o permanent luptă de putere și nu doar de la Revoluție ci, dacă-I credem pe memorialiști și pe cercetătorii Arhivelor Securității, cam dintotdeauna.
Presa era însetată de sânge și hiperexcitată, politicienii în precampanie trebuiau să dea neapărat vina pe cineva pentru tot balamucul din țigănia Rahovei, în zilele priveghiului de la Duduieni și după. Opinia publică era scandalizată: în toiul pandemiei, încălcarea regulilor sanitare însoțită de opulența afișată de familia, prietenii, clanul, tribul mortului au produs tulburare.
Și, colac peste pupăză: a apărut mai întâi insinuarea, apoi știrea, apoi confirmarea că șeful Poliției Române și cel al Poliției Capitalei, Liviu Vasilescu și Bogdan Berechet, s-au întâlnit noaptea ca hoții, într-o bisericuță, cu liderii interlopilor, ca să negocieze desfășurarea în pace, grabă și liniște a înmormântării. Și ce-or mai fi negociat ei acolo, pe întuneric.
Șefii de structuri din poliție își reglau conturile:
Marius Andrei, șeful Serviciului Grupări Infracționale Violente, avea să dea cărțile pe față și să-și acuze superiorii că l-au ținut de mânecă, mai précis pe Radu Gavriș:
” Totul s-a schimbat la inceput de 2019 cand comanda Politiei Capitalei a fost inlocuita. La comanda era comisar sef Miron si director general comisar sef Radu Gavris care, din ianurie ne-au solicitat clar si vehement sa incetam activitatile efectuate la nivel DIICOT.”
Desigur. Marius Andrei făcea jocul șefului său, Berechet, care-I purta lui Gavriș sâmbetele.
Un subaltern al său, anonim, a spus încă mai multe:
“Din moment in care la conducere la IGPMB a venit domnul Miron si domnul Gavris, acestia au spus ca viziunea lor e paralela cu a noastra si pentru a ne aduce pe calea dorita de ei se va impune imputernicirea a doi sefi de birou din alte structuri. Sefii imputernici au venit la noi si au spus ca vor sa invete, lucrul care mi se pare inadmisibil la conducere.
Vazand ca nu e cum sperau, cei doi au avut o atitudine persiflanta fata de noi, ne chemau la sedinte de doua ori pe zi, ne chemau si spuneau buna ziua si la revedere si spuneau ca o fac pentru ca pot. Imputernicirile lor au fost prelungite nelegal, ca idee, de fiecare data. Cand seful de serviciu era in concediu, ei ne reaminteau ca tot ce se intampla e din cauza lui.”
La rândul său, Radu Gavriș i-a tot tras-o pe la spate șefului direct, Bogdan Berechet, prin interpuși, băgând șopârle prin presă, la jurnaliștii prieteni. În treacăt fie vorba, acesta e și el ditai poama și mai e pe deasupra și nepotul unchiului său, longevivul general Nicolae Berechet, responsabil atât de proliferarea clanurilor cât și de reușita mega-tunului EADS sub guvernarea Năstase. Nu dau despre ăsta referințe, că e netul plin-ochi.
Totodată, Gavriș i-a mai tras-o tot prin ricoșeu și secretarului de stat Despescu – numai ei știu de ce au devenit dușmani la cuțite, deși au fost în aceeași barcă cel puțin atunci când Dragnea îl strângea cu ușa pe Tudose să-i dea afară.
Dar cel mai grav e că, la pachet cu cei doi, Gavriș i-a tras-o și lui Vasilescu, șeful Poliției Române. Parcă a căutat să răpună trei muște cu o singură lovitură de plici, ca-n povestea croitora;ului cel viteaz.
Și aici a greșit impardonabil, de-aici i se și trage.
Pentru că Vasilescu e polițist cu greutate, cu blazon impecabil în sânul breslei. Nici în presă nu I s-a reproșat vreodată altceva decât episodul fugii lui Sebastian Ghiță, atât de obscur că dracu știe care-a fost atunci adevărul. Da, Vasilescu, Berechet și șeful de sector s-au întâlnit în noaptea aia cu Duduienii și opinia publică a fost oripilată: vai, în loc să se pună cu pulanele pe ei, i-au rugat frumos să ducă mai repede mortul la groapă și să o lase mai moale cu pomana! În realitate, niciun șef de poliție nu își dorește escaladarea tensiunilor între clanurile rivale, nici demonstrații de forță, nici încăierări cu victime. Nu e o dovadă de slăbiciune, ci de diplomație, o calitate cam neobișnuită, ce-i drept, când vorbim de polițiști. Comunicarea poliției a fost mizerabilă pe episodul acesta, dar așa e când se întâmplă lucruri care… nu se pot comunica.
Asta nu se face
Ei bine, cel care a oferit presei imaginile cu siluetele care se întâlneau pe întuneric la biserică era chiar Radu Gavriș. Omul își trimisese ofițerii de la Omoruri să culeagă înregistrările video de pe la camerele de supraveghere din zonă, chipurile în folosul anchetei, și apoi le-a folosit în interes personal, ca să-și curețe calea. Nu știm ce socoteli își va fi făcut, însă lovitura nu i-a ținut. Vasilescu a fost paratrăznetul care a absorbit șocul plănuit să producă un cutremur mult mai mare în Poliție: și-a dat demisia, nu înainte de a-l transfera pe ”sifonarul” Gavriș, pentru șase luni, la Harghita.
Că Radu Gavriș a încălcat grosolan regulile scrise și nescrise ale conduitei polițienești o dovedește chiar atacul venit din partea sindicalistului Dumitru Coarnă, până mai ieri un mare susținător al său. Coarnă nu doar că a confirmat complotul lui Gavriș, dar l-a atacat unde-l doare mai tare. A indicat, în intervenții televizate, trei fapte grave ale șefului de la Omoruri, dintre care două ar putea să-l bage în penal:
- „Haideti sa va spun cum au aparut acele imagini in spatiul public. Niste politisti de la Capitala, functii importante, s-au prevalat de calitatea oficiala, au mers la sursa, au ridicat informatiile si, în loc să le folosească operativ, în dosarul penal, le-au dat presei. Asta e infracțiune. (…)
- „Domnul Gavriş are două probleme penale. Are un prejudiciu de aproape 10 miliarde vechi prin falsificarea unor foi colective de prezenţă. Era vorba de un spor pentru pericol de contaminare biologică la cercetare la faţa locului. El a pontat pe toată lumea ca fiind, de zece ani, în cercetare la faţa locului în contaminare biologică sau în raport cu cadavre sau exhumări. Deci a falsificat foile colective de prezenţă. Sunt unii care iau şi acum în pensie aceste drepturi. Acolo sunt lucrurile extrem de clare. A doua problemă o are cu divulgarea de informaţii care nu erau destinate publicităţii. Sunt patru ofiţeri de la Omoruri, trimiși de domnul Gavriş, care au ridicat imaginile de la trei locuinţe din zona respectivă. Au minţit oamenii de acolo că le folosesc în dosare penale şi le-au scăpat la presă”, a spus Dumitru Coarnă.
- L-a influențat pe procurorul de caz, dar și pe judecătorul de drepturi și libertăți, să nu ceară, respective elibereze mandate de percheziție în zilele imediat următoare comiterii omorului, pentru a efectua el perchezițiile, tocmai la zece zile de la moartea lui Pian. ”Domnul Gavriş mizează pe o prietenie cu procurorii. Dacă priviţi acea autorizare de percheziţie pe care Poliţia Capitalei a încercat să o ia imediat după eveniment, informaţiile sunt extrem de clare. Domnul Gavriş a sugerat procurorului şi judecătorului de drepturi şi libertăţi să nu emită acea autorizare pentru că cineva a vrut să încerce profesionist să obţină o autorizare să mergem imediat să ridicăm obiecte contondente. Una este să mergi imediat după comiterea faptelor şi alta este să mergi la zece zile. Acolo vorbeam de obiecte contondente care au produs acea infracţiune, urme de sânge. Alea trebuiau ridicate imediat”.
Când descoperea câte un complot împotriva sa, țarul Rusiei îi trimitea pe complotiști la răcoare, în Siberia. Înainte de a-și da demisia, chestorul Vasilescu l-a trimis pe cel care-l săpase în Harghita, la polul frigului. Dacă va reflecta ”la rece” asupra celor întâmplate și nu se va deda ispitelor palincii de prin partea locului, Radu Gavriș va trage învățămintele de rigoare. Oricum, după un asemenea eșec zgomotos e puțin probabil că va ajunge vreodată în fruntea Poliției Capitalei, cu atât mai puțin în fruntea IGPR, așa cum el însuși lansase mai demult, pe surse.
Viitorul i-ar putea aduce însă surprize încă și mai neplăcute pentru că, știut este, răzbunările milițienești sunt perverse. Unii și-au propus, în cunoștință de cauză, să demonteze mitul ”0 AN”, adică niciun dosar cu autor necunoscut de zece ani încoace. Umblă vorba că, în virtutea amiciției cultivate grijuliu cu procurori criminaliști, o seamă de cauze nici n-ar fi fost înregistrate la Serviciul omoruri al Capitalei (care are în seamă și Ilfovul), ci la diverse unități de Parchet. Așa încât eventualele AN-uri sunt risipite primprejur, ca să-și păstreze unitatea renumele demn de Cartea Recordurilor…
Da, nici nu te-ai gândi câte jonglerii e în stare să facă un polițist de dragul statisticilor, dar să ne amintim că vedem în fiecare an, la bilanțuri, adevărate probe de scamatorii: și pe la DNA, și la DIICOT, și la inspectoratele de poliție.
