Traim intr-o era a internetului, atat la propriu, cat si la figurat! Multi dintre noi, cand ne trezim dimineata, primul lucru pe care il facem este sa luam telefonul si sa verificam retelele de socializare, mesageria, e-mailul si restul aplicatiilor pe care le folosim cu atat de mare frecventa! Ei bine, se pare ca internetul este o sursa de incredere, mai importanta decat institutiile statului sau persoane dintre cele mai influente. Pe internet putem gasi vechi prieteni sau cunostinte, putem pastra legatura cu cei din anturajul nostru, putem cumpara tot ce avem nevoie cu trei clickuri si putem apela la o diversitate complexa de servicii: transport, cazare, catering, bone pentru copii sau chiar pentru caini.
Intr-o zi am primit un mail care m-a intrigat: “Poti sa-l sustii pe James in incercarea lui de a aplica pe Wag? ca bona pentru caini?”. Am fost surprins! Desi acest mail, la prima vedere, nu are nimic care sa para ciudat, eu il cunosc pe James! Este prietenul meu si stiu ca nu este chiar un iubitor de caini! Lui ii este frica si de cainele meu, Charlie, un golden retriever prietenos, caruia ii place sa sara pe oameni- pentru a se juca.
Mai mult de atat, nu mi s-a cerut niciodata sa recomand aptitudinile de bona pentru caini ale unui prieten. James este un antreprenor. Intotdeauna este in cautarea unei noi oportunitati, a unei idei grandioase. Recent, el a gasit aceasta aplicatie, Wag!, si a decis sa vada despre ce este vorba, cum functioneaza. Pentru a fi acceptat, James trebuia sa prezinte cateva recomandari de la prieteni, pentru a dovedi ca lui ii plac animalele.
Compania, cu sediul in LA, realizeaza comunicarea dintre stapanii de caini si cei care doresc sa se angajeze pentru a le plimba patrupezii. Totusi, inainte de a aplica pentru acest serviciu, doritorii trebuie sa dea un mail cu sase scrisori de recomandare din partea unor posesori de caini, in care sa se specifice faptul ca aplicantul are aptitudinile necesare pentru aceasta activitate. Altfel spus, Wag! pune la dispozitie un sistem in care utilizatorii pot avea incredere. Inceputul acestuia poate fi comparat cu “un Uber al celor ce plimba cainii”.
Ideea este fascinanta- si nu doar pentru posesorii de caini care vor ca minunatiile lor sa faca mai multa miscare ci si pentru faptul ca se pune mare accent pe experienta angajatilor. Intr- adevar, in ultimele luni, persoane precum Christine Lagarde, CEO al FMI sau Bill Gates, fondatorul Microsoft, s-au plans despre nivelul de incredere pe care publicul este dispus sa il acorde.
Intr-o oarecare masura, aceasta ingrijorare este justificata. Daca analizezi sondaje sau baze de date, observi ca increderea oamenilor in institutii a scazut considerabil. Spre exemplu, Centrul de Cercetare Pew, socoteste ca doar 18% din americani au incredere in guvern, spre deosebire de un procentaj de 62%, obtinut acum cativa ani, in cadrul aceluiasi sondaj. Doar 41% spun ca au incredere in marii conducatori si 38% au incredere in presa.
Dar, undeva pe la mijlocul acestei tendinte, este si un trend opus: chiar daca increderea in institutii a scazut, cea in grupurile de socializare a crescut considerabil.
Cercetarile din acest an spun ca 54% dintre noi avem cea mai mare incredere intr-o persoana cu care ne asemanam. De asemenea, majoritatea dintre cei intervievati spun ca au mai multa incredere in angajatii unei companii decat in directorul acesteia. Si, cum cred ca este valabil pentru cei mai multi dintre noi, se pare ca oamenii au o incredere destul de mare in platformele de comunicare (motoare de cautare si social media) precum si in unele canale de stiri, online sau traditionale.
Aceasta „ancheta” de la Wag! este perceputa ca o schimbare importanta. In trecut, daca voiai sa angajezi pe cineva pentru a-ti plimba cainele, trebuia sa ai incredere in impresia de la prima vedere si in intuitie. Dar internetul a creat un alt tip de incredere: surse credibile pentru care aplicantul a mai lucrat si recomandarile acestora.
Rachel Botsman, lectorul Universitatii Oxford, explica in cartea sa, „In cine poti avea incredere?”, ca traim intr-o era a „increderii distribuite”- care nu se bazeaza pe o axa verticala a autoritatii, precum increderea in institutii, ci pe conexiunile realizate pe internet. Acest tip de incredere sta la baza existentei multor servicii precum Uber, Lyft sau Airbnb. Bineinteles, tot asa se obtin si recenzii despre serviciile pe care le ofera hotelurile sau restaurantele. Duce si la inovatii precum bitcoinul si da nastere unor servicii precum Wag! (sau competitorul sau, rover. Com).
Bineinteles, increderea distribuita nu este infailibila. Teoretic, suna ca o cale ce se bazeaza pe egalitate, menita sa dea oamenilor incredere in servicii. Totusi, sunt si probleme practice: increderea in digital functioneaza numai daca toata lumea crede in veridicitatea informatiilor gasite pe internet. Daca se intampla ceva care poate scadea increderea multimii intr-un produs sau serviciu, efectele pot fi devastatoare, stirea fiind raspandita extrem de repede.
Spre exemplu, cand au erupt protestele la Uber, stirea a luat amploare rapid pe retelele de socializare. Ceva similar s-a intamplat si cu Facebook. Si Wag! a avut o astfel de problema, cand un caine pe nume Buddy a fost pierdut in Brooklyn, de catre cel care fusese angajat prin acest intermediu- astfel, producandu-se o scadere considerabila a increderii pe care utilizatorii o acordau aplicatiei. ( Buddy a fost gasit dupa trei saptamani, pe strada).
Serviciile online experimenteaza continuu modalitati de a castiga increderea utilizatorilor, chiar si cu intamplari precum cea de la Wag!. Site-ul are precizat faptul ca „Increderea si siguranta sunt cele mai importante pentru noi… din acest motiv standardele de angajare sunt atat de drastice!”. Prietenul meu, James, este un exemplu: imediat cum am primit mailul mentionat la inceput, am raspuns cat de onest am putut- bineinteles ca aplicarea lui pentru Wag! a fost respinsa.
