„Execuţia bugetară arată o economie în criză. Tăierile nu ajung pentru a atinge ţinta de deficit”

0
468
executie bugetara

Senatorul PNL Florin Cîţu avertizează că execuţia bugetară de pe primele şapte luni arată o economie în criză, iar ţinta de deficit de 3% pentru finalul anului este compromisă şi tăierile nu sunt de ajuns, astfel că urmează noi taxe.

Execuţia bugetară şi avalanşa de programe de ajutoare de stat şi subvenţii arată o economie în criză. Trebuie să mergi în 2010/2011, imediat după criză economică, să mai găseşti o execuţie bugetară la fel de proastă”, susţine Cîţu, într-o postare pe Facebook.

El precizează că Liviu Dragnea, Darius Vâlcov şi „restul găştii” ştiu foarte bine că după asemenea exectutie bugetară este imposibil ca la sfârşitul anului deficitul să rămână sub 3% din PIB, mai ales în condiţiile în care estimările de creştere economică au fost reduse pentru 2018, inclusiv de PSD, la 3,5%-4%(!) de la 6,3%.

Cîţu mai spune că cheltuielile cu investiţiile sunt mai mici decât erau în 2016, iar la rectificarea bugetară se propune tăierea acestora cu încă 2 miliarde lei, ceea ce arată clar că „priorităţile lor sunt altele, nu dezvoltarea pe termen lung a economiei”, ceea ce înseamnă că „premeditat vor să îngroape eonomia”.

Să vă ajut să înţelegeţi dimensiunea crizei în care se află România. Anul trecut după 7 luni deficitul bugetar era de 0,6% din PIB. La sfârşitul anului a ajuns la 2,9% din PIB după ce au fost tăiate cheltuielile cu investiţiile cu 12 miliarde lei. În ulitmele 2 luni, ca în fiecare an, deficitul bugetar a crescut cu 2 puncte procentuale. Acum execuţia bugetară arată un deficit bugetar de 1,3% din PIB după 7 luni. Este clar că ţinta de 3% este compromisă şi urmează tăieri. Şi au început deja. V-am zis mai sus de investiţii dar amintiţi-vă că sunt aşa de disperaţi încât taie de la bugetul de siguranţă naţională (aici poate o fac pentru cineva care are acest interes) şi de la bugetul Preşedinţiei. Repet. Execuţia bugetară şi acţiunile PSD sunt caracteristice pentru un guvern care administrează o economie în criză economică, nu una care este «tigrul Europei».

Ţările cu economii solide arată surplus bugetar în acest moment şi nu au avalanşe de programe de ajutor de stat şi subvenţii. Şi sunt destule în UE cu surplus bugetar”, scrie Cîţu. Partea şi mai proastă, spune el, este că tăierile de la buget nu ajung pentru a atinge ţinta de deficit. „Este nevoie de venituri la buget urgent! Urmează noi taxe!”, avertizează senatorul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ