CODUL FISCAL modificat peste noapte: Dividendele vor fi impozitate în 2018, iar salariul medicilor va fi taxat

0
937

Noile modificări la Codul Fiscal vor fi aprobate de catre Executiv . In noua varianta a Codului Fiscal, Guvernul elimină mai multe facilităţi promise şi incluse atât în proiectul publicat pe site-ul MFP cât şi în programul de guvernare.

Benzina şi motorina se vor majora cu 38 de bani pe litru (TVA inclus), în două tranşe, potrivit proiectului de ordonanţă care urmează să fie aprobat astăzi de Executiv. Asta înseamnă că nivelul accizei va fi la fel cu cel din decembrie 2016, când exista supraacciza la carburanţi. Cei mai afectaţi vor fi transportatorii internaţionali, care, în momentul aplicării supraaccizei primeau înapoi de la stat 0,4 eurocenţi pe litru, pe principiul că astfel, rămân concurenţiali şi în ţoile europene unde nu există supraacciză. Cu noile majorări această compensare nu se va mai aplica.

O a doua modificare importantă se referă la eliminarea din actualul proiect a scutirii de impozit pe dividende din 2018. Asta înseamnă că, măsura promisă în programul e guvernare nu se va mai aplica, iar impozitarea va fi ca până acum, respectiv de 5% din total.

Salariile medicilor nu vor mai fi scutite de impozitul pe venit, această măsură fiind eliminată din proiectul iniţial, deşi promisiunea a fost stipulată în programul de guvernare.

O altă modificare importantă care a fost eliminată din ultima variantă a proiectului se referă la vanzarea   creditelor neperformante de către bănci. În proiectul iniţial se stipula că deducerea se limita la 30% din valoarea volumului de credite neperformante plus valoarea pretului vanzare . Ultima variantă limitează deducerea la doar 30% din volumul creditelor neperformante. Asta înseamnă că, de exemplu, dacă o bancă vinde 50% din totalul creditelor neperformante, poate deduce 30% din total, iar pentru 20% plăteşte impozit pe venit.

Abonamentele de sănătate la clinici private acordate de companii vor fi deductibile, în limita a 400 de euro pe an.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ