Terorismul, ca specie de crimă, este inerent legat de stat

0
1208

Terorismul, ca specie de crimă, este inerent legat de stat. La origine o crimă a statului împotriva cetățenilor, termenul se referă azi la reflexia acesteia – crima cetățenilor împotriva statului…

Circulă ideea că atacurile teroriste din Europa erau cumva inevitabile, având în vedere “libertatea” de aici. Un cunoscut comentator public spunea aseară că “Libertatea conduce la zone vulnerabile. Supravegherea este obligatorie.” Aceasta pare a fi o opinie cvasi-generală, susținută în mass-media. Efectul inevitabil în plan politic al acestei perspective este întărirea rolului statului, reducerea spațiului pentru viața privată.

Deși foarte rentabilă pentru serviciile secrete și pentru puterea politică în general, ideea este greșită. Este suficient să ne uităm în istorie și să vedem că terorismul nu a apărut și nu s-a dezvoltat în vreo țară liberă, ci în regiuni sau în epoci marcate de alocarea politică a resurselor, de instituții extractive (ca să folosesc exprimarea din “De ce eșuează națiunile” a lui Acemoglu), de inevitabile tensiuni sociale.

Anul trecut explicam în detaliu:

Terorismul, ca specie de crimă, este inerent legat de stat. La origine o crimă a statului împotriva cetățenilor, termenul se referă azi la reflexia acesteia – crima cetățenilor împotriva statului…

„Terorism vine din franțuzescul terrorisme, și inițial a făcut referire la terorismul de stat, așa cum a fost el practicat de guvernul francez în timpul Regimului de Teroare din 1793-1794.” (Wikipedia). Iar regimul de teroare a fost urmarea firească și imediată a Revoluției…

Începutul secolului XX este marcat de atentatul de la Sarajevo, în care își pierde viața arhiducele Franz Ferdinand.

În paranteză fie spus, observați vă rog că analiștii chemați să comenteze terorismul subliniază faptul că atacatorii sunt interesați de terorizarea populației, că aceasta din urmă este ținta lor și că, evident, nu trebuie să nelăsăm intimidați fiindcă altminteri ei își vor atinge scopurile s.a.m.d. Nu este adevărat. Teroriștii nu atacă populația, ci statul. Scopurile teroriștilor sunt politice – cred că cu asta suntem toți de acord. Și cine face politica: cetățenii sau statul?! Așadar, vă rog să nu confundați populația cu statul. Populația este una, statul este altceva. Știu că politicienii sunt interesați de menținerea acestei confuzii, dar ea este doar atât: o confuzie întreținută intenționat. De la celebra prostie keynesiană “We owe it to ourselves” atunci când vine vorba de datoria publică – pentru ca lumea să nu se sperie de povara uriașă a deficitelor bugetare – până la “Je suis Bruxelles” – pentru ca lumea să solidarizeze cu statul belgian și cu clasa conducătoare europeană – confuzia este alimentată și propagată pe toate canalele.

Dar să revenim la subiectul principal. Terorismul găsește teren prielnic acolo unde funcționează instituții extractive. Dar ceea ce este adevărat din punct de vedere istoric pare contraintuitiv astăzi. “Cum domnule, nici Belgia nu este o țară liberă?” întreba cineva pe Facebook. Ei bine, nu. Sau nu atât cât avem noi impresia.

Ați considera România o țară liberă, în sensul că instituțiile extractive – de breaslă, bazate pe privilegii și afilieri politice – sunt inexistente sau foarte slabe? Ați considera Iordania un model de țară liberă? Dar Peru, Macedonia sau, cu voia dumneavoastră ultima pe listă, Columbia? Ei bine, Belgia se încadrează chiar lângă aceste țări sau chiar mai jos de ele conform Indicelui Libertății Economice.

Sau hai să o luăm altfel: ați auzit de atacuri teroriste în Hong Kong, Singapore, Noua Zeelandă, Elveția, Australia, Canada, Chile, Irlanda… adică în cele mai libere țări din lume? Probabil nu.

În clasamentul întocmit de Heritage Foundation Belgia este încadrată în categoria țărilor cu libertate moderată, la fel ca România. Ea ocupă locul 44 în clasamentul general al libertății economice. Deasupra acestei categorii se află grupul națiunilor în general libere (“mostly free”), iar deasupra lor se află țările libere (“free”).

Libertatea economica

Și acum să ne întoarcem la teorie. De ce nu este Belgia o țară cu adevărat liberă și de ce terorismul lovește aici? Deoarece povara statului este mare. Cam peste tot în UE povara statului este mare și a ajuns un truism să compari UE cu patria birocrației. Taxele ridicate (cu care se finanțează o “plasă de securitate socială”) și barierele la intrarea pe piața muncii nu fac decât să întrețină o vastă categorie de oameni în capcana sărăciei. Rata șomajului în Bruxelles este de 20%; în cartierele sărace este 50%; în total, un sfert din tineri șomează – și asta este cel mai scăzut nivel al șomajului din ultimii 20 de ani!

Dacă lărgim un pic perspectiva vedem că libera imigrație (considerată îndeobște a ilustra gradul fantastic de libertate din UE) este mai degrabă o politică de asimilare forțată. Libera imigrație este de fapt un nonsens din perspectiva unei societăți care respectă dreptul de proprietate privată. Nimeni nu este pur și simplu liber să imigreze la dumneavoastră în sufragerie sau la mine în baie. Vizitatorii pot intra doar cu permisiunea noastră, a proprietarilor. Însă când vine vorba de domeniul public – iar domeniul public este cu atât mai mare cu cât este mai mare intruziunea statului și cu cât sunt mai intense politicile socialiste – atunci se schimbă treaba; oricine poate folosi domeniul public, doar este al tuturor și al nimănui. Cu cât o țară ciuntește proprietatea privată, cu atât vizitatorii nepoftiți sunt mai liberi să se așeze. Dacă adăugăm “plasa socială” plătită din banii contribuabililor, atunci rețeta pentru o imigrație masivă este completă.

Imigrația masivă nu este o problemă în sine. Să ne amintim doar cu s-au format Statele Unite ale Americii – “the land of the free…”. Problema este că, spre deosebire de alte cazuri din istorie, imigrația în Europa este subvenționată de ani buni. Așa ceva nu se poate numi libera imigrație, la fel cum subvenționarea mineritului nu se poate numi activitate minieră liberă! Ca și în cazul mineritului din România, politizarea imigrației a mers mână în mână cu polarizarea socială și perpetuarea sărăciei și a lipsei de oportunități pentru persoanele vizate de respectivele politici. De aici până la conflictul social și până la atacurile cu scop politic nu a mai fost decât un pas.

***

Citiți și:

Teroarea s-a întors de unde a plecat. Cine seamănă vânt culege furtună.

Libera imigrație, aproape o asimilare forțată?

Bonus! Ucenicia, o altă reușită a Elveției:

Comparativ cu situația din Franța, ucenicia joacă un rol important în integrarea socială. Datorită acestui sistem, nu există suburbii cu criminalitate ridicată și nici “apartheid social”, energiile sunt canalizate către munca productivă. Elveția, care are mai mulți imigranți decât Franța, dacă ne raportăm la populație, nu prezintă aceste probleme, pentru că la vârsta de 15 de ani tinerii, chiar și cei care nu stăpânesc bine limba sau care nu doresc să-și continue studiile, învață o meserie și sunt mândri că pot lucra și câștiga un salariu, au un sentiment de utilitate socială.

Citeste mai mult pe Logica Economica

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ