e simplifică modul în care fermierii vor primi subvenţii. Bugetarii care îi vor ajuta primesc până la 75% în plus la salariu

0
709
subventii_agricultura

Ministerul Agriculturii vrea să simplifice, prin ordonanţă de urgenţă, modul în care fermierii vor beneficia de subvenţii. Altfel, riscăm să nu ne încadrăm în calendarul stabilit de UE. Proiectul prevede şi majorarea salariilor angajaţilor din Direcţiile Agricole care acordă sprijin și asistență tehnică de specialitate fermierilor cu până la 75%.

România beneficiază în perioada 2014-2020 de importante alocări financiare de la Uniunea Europeană, bani pe care este imposibil să îi acceseze în timp util dacă legislaţia rămâne ca acum, este concluzia Ministerului Agriculturii, prezentată în nota de fundamentare a unui proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se doreşte simplificarea procedeelor. Proiectul de OUG vrea să modifice Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 referitoare la schemele de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020.

Ce se schimbă

Potrivit proiectului de OUG, una dintre modificările esenţiale propuse se referă la reducerea ratei de eroare (diferenţa dintre suprafaţa declarată de fermier şi cea arătată de aplicaţia GIS) prin declararea suprafețelor utilizate la momentul digitizării terenului în aplicația GIS pusă la dispoziție de către Agenția de Plăți și Intervenție. Astfel, în cadrul blocului fizic, detalierea pe culturi, structura acestora și parcele se va face în cererea unică prin completarea declarației pe suprafață. Prin aceasta simplificare se elimină erorile de identificare şi localizare a parcelelor, ceea ce va duce implicit la diminuarea ratei de eroare şi la simplificarea modului de depunere a cererii unice de plată.

Totdată, proiectul de OUG prevede aplicarea unitară a măsurilor reglementate atât pentru sectorul vegetal cât și sectorul zootehnic.

Nu în ultimul rând, se doreşte modificarea mai multor articole din OUG 3/2015 pentru simplificarea numărului de formulare pe care fermierul trebuie să le prezinte la APIA pentru dovedirea calității de fermier activ. Există, de asemenea, articole care se doresc a fi modificate pentru reducerea birocraţiei, dar şi din necesitatea unei mai bune înțelegeri a modului de detaliere pe culturi a suprafețelor de către fermier și a facilitării accesării plăților directe. Aceasta având în vedere realitățile României referitoare la suprafața minimă pe care pot fi înființate culturi în sere și solare.

Risc mai mic de a primi amenzi

Modificări sunt şi în ceea ce priveşte amenzile, astfel ca fermierii să nu fie sancționați suplimentar pentru scheme de sprijin acordate în complementaritatea plăților directe, în acest sens fiind necesară precizarea referitoare la sfera de aplicabilitate a normelor de ecocondiționalitate, conform prevederilor regulamentelor europene în vigoare. De asemenea, se doreşte modificarea OUG 3 şi pentru o interpretare corectă și excluderea de la plată doar a schemei/ schemelor pentru care a fost constatată crearea de condiții artificiale, fără a afecta celelalte scheme de sprijin solicitate prin cerere unică de plată.

Salarii cu până la 75% mai mari pentru angajaţii direcţiilor pentru agricultură

Potrivit proiectului de OUG, simplificarea metodologiei de acordare a subvenţiei va fi coroborată şi cu stimularea financiară a angajaţilor din structurile subordonate Ministerului Agriculturii care îi sprjină pe fermieri în demersul de depunere a cererilor şi nu numai. Salariile de bază ale personalului din cadrul direcțiilor pentru agricultură județene și a Municipiului București care acordă sprijin și asistență tehnică de specialitate fermierilor se majorează cu 25 de clase de salarizare succesive față de clasa deținută, fără a depăși în total numărul maxim de clase de salarizare stabilit pentru personalului plătit din fonduri publice. Potrivit legii salarizării, acesta înseamnă că angajaţii respectivi vor beneficia de un plus la salariu cuprins între 62,5% şi 75%, potrivit legii salarizării. „În vederea consolidării capacității administrative, a reducerii ratei de eroare privind schemele de ajutor și măsurile de sprijin având ca sursă de finanțare FEGA și FEADR, Direcțiile pentru Agricultură Județene și a Municipiului București sprijină beneficiarii în domeniul gestionării exploataţiilor agricole, ca parte a sistemului de gestionare a asistenței comunitare nerambursabile. Importanța activităților desfășurate în acest domeniu pentru îndeplinirea obiectivelor şi orientărilor pentru politica agricolă comună induce și un nivel corespunzător de salarizare a personalului acestor structuri din subordinea MADR”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ