Prima din cele 36 de condiționalități impuse de Comisia Europeană fost îndeplinită. Mai avem 35 până la 31 Decembrie 2016! Dacă nu le îndeplinim, se suspendă plățile!

0
1038

Comisia Europeană a notificat formal România în legătură cu ridicarea condiţionalităţii G5, referitoare la existenţa unui cadru legislativ pentru aplicarea efectivă a normelor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în domeniul fondurilor structurale şi de investiţii europene, conform MFE.

România devine astfel primul stat membru al UE care îndeplineşte condiţionalitatea privind ajutorul de stat, evitând astfel o posibilă suspendare a plăţilor. Autorităţile de la Bruxelles declară îndeplinit Planul de acţiune convenit de responsabilii români cu oficialii Comisiei Europene.

Negociate de fiecare membru

Condiţionalităţile ex-ante au fost negociate de fiecare stat membru cu Comisia Europeană şi reprezintă măsuri de pregătire a legislaţiei/ instituţiilor pentru o bună utilizare a fondurilor europene.Termenul limită până la care România trebuie să îndeplinească toate condiţionalităţile era 31 decembrie 2016.

Suspendarea plăților

Întârzierea îndeplinirii condiţionalităţilor poate duce la suspendarea integrală sau parţială a plăţilor aferente Programelor Operaţionale care sunt vizate de respectivele condiţionalităţi. România a negociat 36 de condiţionalităţi, acceptate de Guvern în 2014.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ