România se află în ilegalitate: atât componenta sa publică, cât şi cea privată. Ordonanţa de Urgenţă 58/2010 şi Hotărârea de Guvern 791/2010 sunt pline de ilegalităţi, atât pe fond, cât şi în ceea ce priveşte procedura de adoptare. Primii care au încălcat prevederile OUG 58 au fost guvernanţii, prin depăşirea termenului legal de adoptare a normelor metodologice, şi nu contribuabilii care nu şi-au depus declaraţiile. Iar normele, emise cu întârziere, se bat cap în cap cu ordonanţa pe care ar trebui s-o explice. Răspund miniştrii pentru încălcarea legii? Din păcate, actuala lege a responsabilităţii ministeriale nu îi sancţionează pe guvernanţii care încalcă legea, spre deosebire de cea de pe vremea lui Carol I, care-i trimitea la puşcărie. Aşa că demisia de onoare este singurul lucru decent care le rămâne de făcut miniştrilor Şeitan şi Vlădescu, dar şi premierului Boc.

Cetăţenii români, fie ei in­frac­tori, fie oneşti, pot să stea liniştiţi, aplicarea legii în România este fa­cultativă. Cel puţin aşa susţine mi­nistrul mun­cii, Mihai Şeitan, care afirmă că aplicarea amenzilor şi a penalităţilor (a­ce­laşi lucru în opi­nia sa) nu sunt o­bli­gatorii pentru func­ţionarul public, ci fac parte dintr-un amplu proces hermeneutic de interpretare a tex­telor „sfin­te” ale legii fiscale şi a vo­inţei contribuabililor. „Nici măcar până la sfârşitul lunii viitoare n-o să se plă­tească astfel de penalizări pentru că este ştiut că penalizarea nu este făcută pentru a obliga un om să vi­nă, mâine, la dată. Cu atât mai mult cu cât nici nu a venit - pentru că legea spune foarte clar că până la 25 ale lunii trebuia să vină. O pe­na­li­zare se percepe de obicei pentru rea-credinţă. După ce se încheie a­ceastă perioadă, sigur, o să vedem ci­ne nu a venit, de ce nu a venit. De la caz la caz. Legea se aplică. Legea stabileşte că Ministerul Muncii, prin institu­ţii­le lui subordonate, aplică aceste pe­na­lizări şi nu este obligatoriu să le a­plice. Ca orice pe-nalizare. Penali­za­rea se aplică dacă nu vii la momentul acela, prin in­ter­pretare. Nu este obligatoriu o pe­nalizare, de a fi dată. Legea spune că se acordă penalizare, dacă nu vii la termen, dar nu e auto­mată”, a explicat, în limbajul feno­me­nologic caracteristic, ministrul muncii.

Să fie oare bunăvoinţa minis­tru­lui muncii responsabilă pentru cle­men­ţa cu care vor fi trataţi con­tri­buabilii? Din păcate pentru Şei­tan, care poate că ar vrea astfel să-şi spe­le unele păcate, nu. Amenzile nu pot fi aplicate pentru că „infrac­ţiu­nea“ nu există. Ministrul muncii nu cunoaş­te textul propriului său act normativ. Deşi Şeitan afirmă că «le­gea spu­ne foarte clar că până la 25 ale lunii (contribuabilii beneficiari de venituri din activităţi indepen­den­te - n.r.) trebuia să vină» să de­pună declaraţiile, OUG 58/2010, pe care a redactat-o împreună cu co­legii săi din minister, precizează că „obli­ga­ţia declarării, calculului, re­ţinerii şi plăţii contribuţiilor re­vi­ne plătitorului de venit, în conformita­te cu pre­ve­derile legale în vi­goa­re”. Deci plă­titorul, şi nu beneficiarul de venit! Cu alte cuvinte, con­tri­bua­bilii au stat degeaba la cozi, iar cei 90% care nu s-au înjosit nu au în­căl­cat nicio lege. Infrac­ţiu­nea neexis­tând, deci nu pot fi aplicate nici a­menzile pentru nedepune­rea decla­ra­ţiilor, nici pena­li­tăţile de în­târ­zie­re la plată. E ade­vărat că în normele de aplicare, publicate pe 2 august, se precizează că per­soanele fizice ca­re realizează ve­ni­turi de natură profesională au obligaţia de a de­pu­ne câte o de­cla­raţie pri­vind asigurarea în sistemul pu­blic de pensii, în sistemul asigu­ră­ri­lor pentru şomaj, respectiv de a în­cheia contracte de asigurare în sistemul de asigurări sociale de să­nă­tate până la data de 25 a lunii, pentru luna anterioară în care s-au rea­lizat venituri de natură profesio­nală, la casa teritorială de pensii şi la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţea­nă. Tot beneficiarul, şi nu plăti­to­rul, are obligaţia, po­trivit normelor, de a actualiza de­claraţiile de asigurare în termen de 5 zile lucrătoare de la data mo­di­fi­cării cuantumului veniturilor de na­tură profesională, prin depu­ne­rea unei noi declaraţii. Totodată, se pre­cizează în proiectul de HG, „ter­me­nele de declarare constituie şi ter­­­me­ne de plată a contribuţiilor in­di­viduale”. Numai că normele nu pot bate legea (în acest caz OUG 58/2010) şi nici adăuga la aceasta. Dovadă faptul că în raportul Co­mi­siei de buget-finanţe de la Senat a fost aprobat un amendament la OUG 58 de modificare a Co­dului Fiscal, potrivit căruia „obliga­ţia de­cla­rării, calculului şi plăţii con­tri­buţiilor (...) revine persoanei care ob­­ţine venituri de natură pro­fe­sio­na­­lă, în conformitate cu pre­ve­de­rile legale în vigoare”. Adopta­rea de că­tre plenul Senatului a acestui amendament ar fi înlăturat contradicţia dintre Codul Fiscal şi nor­me­le sale de aplicare. Problema este că, săp­tă­mâna trecută, plenul Se­na­tu­lui a decis, prin consens, după mai multe discuţii pe procedură, să nu vo­teze pe articole a­men­da­men­tele  ad­­mise în raportul Comisiei de bu­get-finanţe la OUG 58, ci să su­pună raportul spre aprobare în in­tegralitatea sa, la sesiu­nea de vot fi­nal. Iar raportul integral al Comi­siei, prin care şi TVA fu­sese readus la nivelul de 19%, a fost respins la votul final, cu 62 de voturi împo­tri­vă, 51 pentru şi o singură abţine­re. În consecinţă, a fost respins şi a­men­damentul din ra­port care ar fi înlăturat con­tra­dic­ţia dintre Cod şi norme. Senatul a fost prima Ca­me­ră sesizată, forul de­cizional fiind cel al deputaţilor.

În plus, normele au fost adopta­te pe 2 august, ele nu pot fi aplicate re­troactiv pentru veniturile din iulie. Cu alte cuvinte, potrivit legislaţiei în vigoare pe luna iulie (OUG 58/2010), cei care ar putea fi surprinşi de auto­ri­t­ăţi în offside pot fi cel mult plă­ti­tori de venit, şi nu be­neficiarii. Însă problema e că legea este extrem de prost făcută şi ilega­lă. Cu ce drept ar pu­tea statul solicita unei firme să sto­peze la sursă contribuţiile sociale pe un contract semnat cu un PFA? PFA care beneficiază de o legislaţie specială. De a­se­menea, OUG conţine o prevedere ilogică: nu poţi avea şi pla­fon de cinci salarii medii, fie el anual sau lunar, şi reţinere la sursă. Dacă o persoană fizică realizează venituri profesionale de la mai mulţi plă­ti­tori, cum ştiu aceştia când a depăşit persoana plafonul, ca să nu-i mai reţină contribuţii? Sau care plăti­tori îi reţin şi care nu?

Ilegalităţile guvernului Boc
Pe 28 iunie a fost publicată în Monitorul Oficial OUG 58/2010 alături de o altă OUG de modificare a Codului Fis­cal, cea privind combaterea e­va­ziunii fiscale, adoptată în a­ce­eaşi şedinţă de guvern. A căror in­trare în vigoare a fost imediată, de la 1 iulie 2010. Şi asta în pofida preve­de­rilor articolului IV din Co­dul Fiscal (CF) care spun că „pre­zentul cod se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia. Orice modificare sau completare la pre­zentul cod intră în vigoare cu în­ce­pere din prima zi a anului ur­mă­tor celui în care a fost adoptată prin lege”. Dar cum nu e prima da­tă când se mo­difică legislaţia fis­cală în timpul anului (deşi e drept că două OUG de modificare a CF în ace­eaşi şe­dinţă nu mai fu­se­seră adoptate până acum), gu-vernul Boc poate beneficia de circumstanţe atenuante. Ce nu poate fi ier­tat, mai ales pentru haosul creat în mediul de afaceri, este de­păşirea termenului de adoptare a norme­lor metodologice. În pofida terme­nului de 30 de zile de adop­ta­re a a­cestora şi a faptului că mo­di­fi­că­rile la Codul Fiscal intraseră în vigoare pe 1 iulie, normele au fost adoptate în Guvern abia pe 2 august şi publicate în Monitorul Oficial pe 4. Guvernul a încălcat, la numai o lună de la adoptare, pre­vederile propriei sale Ordo­nan­ţe de Urgenţă nr. 58/2010 de mo­dificare a Codului Fiscal, care prevedea că în termen de 30 de zile de la data publicării în Mo­ni­tor a Ordonanţei se vor elabora de către Ministerul Finanţelor Pu­blice (MFP) normele metodo­lo­gice de aplicare, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului. Ce pretenţii să mai aibă executi­vul de la contribuabili, dacă singur şi-a încălcat ordonanţa de ur­genţă? De asemenea, Legea nr. 24/2000 pri­vind normele de teh­nică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede la articolul 53, ali­neatul 1’1, că „în cazul în care, pentru punerea în aplica­re a unui act normativ, sunt pre­vă­zute nor­me de aplicare, în cu­prinsul acestuia se va stabili termenul de ela­bo­rare a acestora şi data intrării lor în vigoare, care să nu depă­şeas­că, de regulă, 30 de zile de la data intrării în vigoa­re a actului normativ”. În plus, Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică prevede că anunţul referitor la elaborarea unui pro­iect de act normativ trebuie adus la cunoştinţa publicului cu cel pu­ţin 30 de zile înainte de supu­ne­rea spre analiză, avizare şi a­doptare de către autorităţile pu­blice, şi nu cu 3 zile cum a făcut Exe­cutivul cu normele.

În plus, textul OUG 58/2010 este neconstituţional şi discriminator. Şi asta pentru că stagiul de cotizare pentru o persoană care ob­ţine venituri exclusiv din activi­tăţi profesionale este diferit de cel al unui angajat obişnuit. Ast­fel, un „independent” trebuie să mun­ceas­­că 90 de ani pentru a ieşi la pensie cu stagiul de cotiza­re complet, adică ar primi o pensie potri­vit contribuţiilor pe la 110 ani. Pen­tru că normele me­to­do­logice precizează că „stagiul de cotizare realizat de persoanele care reali­zează venituri profesionale  în sis­te­mul public de pensii şi al­te drepturi de asigurări sociale se stabi­leşte prin aplicarea asu­pra perioa­dei de cotizare a raportului dintre cota de contribuţie individuală de asigurări sociale şi cota de contri­buţie de asigurări sociale aprobată pentru locurile de muncă în con­diţii normale”, adică 1/3. Rezultă că stagiul de cotizare a unei astfel de persoane va fi de patru luni anual, şi nu de 12.

Monarhia salva România contribuabilă
Răspund miniştrii pentru ilegalităţile cuprinse în actele administrative? Da şi nu prea! Potrivit articolului 8, alineatul 2 al Legii responsabilităţii mi­nis­teriale, „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu în­chi­soare de la 6 luni la 3 ani emiterea de ordine nor­mati­ve sau instrucţiuni cu caracter discriminatoriu pe temei de ra­să, naţionalitate, etnie, limbă, re­li­gie, ca­tegorie so­cia­lă, convingeri, vârs­tă, sex sau orientare sexuală, a­par­tenenţă politică, avere sau origi­ne socială, de natură să aducă atinge­re drepturilor omului”. HG 791/2010, care prevede că stagiul de cotizare complet este de 3 ori mai ma­re în cazul celor care obţin venituri integral din activi­tăţi profesio­nale decât în cazul salariaţilor, este evident un astfel de act care discri­mi­nează o categorie socială. În plus, „pe lângă pedeapsa principală se va aplica şi pe­deapsa complementară a interzicerii dreptului de a mai o­cupa o funcţie de demnitate publi­că sau o funcţie publică de conduce­re pe o perioadă de la 3 la 10 ani”. Cu alte cuvinte, toţi semnatarii HG, adică întregul Guvern, ar trebui să petreacă un stagiu cu­prins între 6 luni şi 3 ani la puş­cărie, şi să le fie interzisă de­ţi­nerea unei funcţii publice pe minimum 3 ani.

Actuala lege a răspunderii mi­nis­­teriale este însă una extrem de blândă cu miniştrii. Ea confirmă pu­­­terile din ce în ce mai absolute a­cordate statului după cel de-al Doi­lea Război Mondial. Legea respon­sabilităţii ministeriale de pe vremea lui Carol I, adoptată pe 2 mai 1879, şi, din fericire pentru actualul gu­vern, abrogată de comunişti în 1947, limita drastic puterile acestora.
Actualul executiv a bătut toate recordurile la neconstituţionalita­tea actelor adoptate, culminând cu mă­sura re­ducerii pensiilor. Dacă ac­tivau pe vremea lui Carol I, mi­niş­trii guvernului Boc ar fi riscat pu­ş­căria şi interdicţia de a mai ocupa funcţii politice toată viaţa. Şi asta pentru că articolul 2 al legii din 1879 spu­nea că „se va pedepsi cu detenţiu­nea prevăzută la codicele penal şi cu inter­dic­ţiu­nea, de la 3 ani până la maximum toată viaţa, de a ocupa funcţiuni publice, mi­nistrul care va fi semnat sau contrasemnat de­cre­te sau va fi luat dispoziţiuni, care violează un text ex­pres al Constituţiunei”. De asemenea, nea­dop­tarea în 30 de zile a nor­melor metodologice, conţi­n­utul a­cestora ca­re contrazic OUG 58/2010 şi ne­res­pec­tarea prevede­rilor pri­vind termenul de intrare în vigoare a mo­di­f­icărilor la Codul Fis­cal îi tri­mitea pe actualii mi­niştri pe „şo­seaua de centură” a politicii şi func­ţiilor pu­bli­ce. Pentru că actul normativ din 1879 preve­dea că „se va pe­depsi cu interdic­ţiu­nea, de la 3 ani până la maxi­mum toată viaţa de a mai ocu­pa funcţiu­ni publice, mi­nis­trul care va fi sem­nat sau contrasemnat de­crete sau va fi luat dispoziţiuni, care violează un text ex­pres al unei legi existen­te”. Aceeaşi pedeapsă ar fi fost aplicată şi pentru „miniştrii care, cu rea credinţă şi în prejudiciul inte­re­selor ţării, amăgesc repre­zen­taţiu­nea naţiona­lă asupra si­tua­ţiunei a­facerilor Sta­tului”. Indica­torii ma­croecono­mici cu­prinşi în proiecte­le de buget pre­zentate Par­la­men­tu­lui (PIB-uri şi venituri publice um­flate, şomaj sub­e­valuat, sa­larii me­dii pe econo­mie şi implicit puncte de pensie nerealiste) sunt prin­cipalele motive pentru care defici­tul bugetar şi im­plicit datoria pu­bli­că sunt extrem de ridicate. În­să chiar şi potrivit ac­tualei legi a res­ponsabilităţii ministeriale, mi­niş­trii riscă închisoare de la 2 la 12 ani pentru „prezen­ta­rea, cu rea cre­din­ţă, de date ine­xac­­te Par­lamen­tu­lui sau Preşedintelui României cu pri­­vi­re la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a as­cun­­de să­vârşirea unor fapte de na­tură să a­ducă atingere intereselor statului”. Cu atât mai mult cu cât avem şi do­uă autodenunţuri. Unul al minis­trului finan­ţelor, Se­bastian Vlădes­cu („Am fi putut minţi încă şase luni, pu­team să ne mai împrumu­tăm şase luni”), şi unul al minis­tru-lui transportu­rilor, Radu Ber­cea­nu („Practic, minciuna la care vă re­fe­riţi a fost o minciună prin o­misiu­ne. Adică n-a existat un partid atât de «sinucigaş» - cum nici în alte ţări nu cred că sunt asemenea partide «sinucigaşe» - ca­re în campania electorală sau ori­când, dacă pot să n-o facă, doar aşa, pentru dorinţa de a arăta că sunt «sinucigaşe», să iasă şi să spună că este extraordinar de rău şi că ne ducem spre pră­pastie.”).

Ce au înţeles guvernanţii din propriul  act normativ
Sebastian Vlădescu
Sebastian Vlădescu: Există o obligaţie de plată a contribuţiilor in­dividuale, deci numai cele plătite de individ, nu şi cele plătite de societa­te, o obligaţie de plată a contribu­ţii­lor individuale care se aplică la o su­mă care se limitează la 10 salarii medii, aşa cum sunt ele definite prin Legea bugetului.
Reporter: Pe această lege, aţi spus că pierderile nu vor fi foarte mari. Ne puteţi da, vă rog frumos, un exemplu, ca să înţele­gem mai bine? Pentru că nu ne pricepem cu toţii la felul în care se impozitează.
Sebastian Vlădescu: Dumnea­voas­tră sunteţi convins că vă price­peţi, dacă încasaţi 100.000 de lei, să spunem, într-un an, ceea ce înseam­nă circa 8.000 de lei pe lună, se scad 20.000 de lei, deci rămân 80.000 de lei, la 80.000 de lei se aplică 16%, deci asta înseamnă, dacă nu greşesc, 12.800, după care salariul mediu să spunem că este 1.000, ca să facem un calcul simplu, la 10 salarii medii în­seamnă 10.000, la 10.000 de lei se a­pli­că 5,5, pensia care cred că este 10 şi 0,25 şo­ma­jul, deci cam 15-16%, deci mai plă­tiţi încă 1.600. În total, la un ve­nit de 100.000 se plătesc sub 15.000 de lei, la un venit de 100.000. Alte întrebări?
Reporter: Puteţi preciza dacă astea sunt pe lună sau pe an şi modul de plată, cum se plăteşte?
Sebastian Vlădescu: Sunt 5 salarii medii pe an şi să discutăm de un an de zile.
Reporter: 5 sau 10?
Sebastian Vlădescu: 5. Am gre­şit. Am avut astăzi o problemă cu a­cest 10 şi în şedinţa de Guvern, sunt 5 salarii medii pe an.

Emil Boc
„Este şi o formă de protecţie a celui în cauză pentru că şi un jurnalist care poate să-şi piardă slujba nu beneficiază de sprijinul statului în perspectiva sanătăţii, a şomajului, şi a pensiei pe măsura muncii prestate. (...) Normal că aceia care până acum nu plăteau aceste lu­cruri, fiind puşi în situaţia să plă­tească contribuţii, evident că sunt nemulţumiţi, după cum sunt ne­mul­ţumiţi foarte mulţi care, profitând de situa­ţia legii cu privire la drepturile de autor, în loc ca de această lege să beneficieze cu adevărat numai aceia care erau cu adevărat creatori şi erau în sensul legii beneficiari ai prevederilor respective, ea s-a aplicat abuziv şi foarte mulţi, de la şoferi, mecanici şi alte categorii so­ciale, nu plăteau contribuţii de asigurări sociale pentru că intrau sub incidenţa Legii dreptului de autor. Acum, noi am strâns şurubul şi am spus: fraţilor, toată lumea trebuie să respecte legea.”

Mihai Şeitan
„Drepturile de autor în orice situaţie se plătesc, fie că sunt aco­pe­rite alături şi de un salariu, fie că nu sunt acope­rite, fie că sunt periodice, fie că sunt ocazionale şi se re­feră la o creaţie oarecare, sunt în con­tinuare admise. Singura pro­ble­mă este că în cazul în care există re­petitivitate, aceste elemente să fie considerate venituri de natură sala­rială, dar nu trecute ca salarii, şi să se plătească aceste contri­buţii.”