Noi reglementări în domeniul măr­ci­lor şi indicaţiilor geografice se află pe ordinea de zi a Camerei Depu­ta­ţi­lor cu propunere de adoptare. Mo­di­ficările se referă la lărgirea ariei de cuprindere a semnelor şi, mai nou, a semnalelor care pot constitui marcă. Pe de altă parte, motivele de refuz al înregistrării sunt mai nume­roase. De asemenea, apar etape noi în procedura de înregistrare a mărci­lor, me­nite să înlăture conflictele ul­terioa­re. Un ultim capitol care se adaugă legii se referă la recunoaş­te­rea şi înregistrarea mărcilor comunitare.
Pe lângă semnele „clasice“ ca­re pot constitui mărci, au fost introduse expres hologramele, dar şi semnalele so­nore. Deci cântecelele brandu­rilor vor putea fi înregistrate fără pro­ble­me.

Potrivit noii definiţii a mărcii, poate constitui marcă orice semn susceptibil de reprezentare grafică, precum: cuvinte - inclusiv nume de persoane -, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi în special forma produsului sau ambalajului său, culori, combinaţii de culori, holograme, semna­le sonore, precum şi orice combi­na­ţie a acestora, cu condiţia ca aceste semne să permită a se distinge produsele sau serviciile unei întreprin­deri de cele ale altor întreprinderi.
Totuşi, deşi pe plan internaţional este o cerere tot mai mare, mărcile olfactive nu sunt specificate în noile dispoziţii.

Refuzul de înregistrare a mărcii
Mărcile care conţin semne cu înal­tă valoare simbolică, în special un simbol religios, nu vor putea fi în­registrate. De asemenea, se interzi­ce expres înregistrarea mărcilor care conţin, fără autorizaţia organelor com­petente, ecusoane, embleme, bla­zoane, semne heraldice.
Potrivit Convenţiei de la Paris, in­terdicţia se aplică şi stemelor, dra­pelelor şi altor embleme, iniţialelor sau denumirilor organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe ţări ale Uniunii.
Utilizarea mărcii poate fi interzi­să dacă este susceptibilă să încalce un drept la nume, un drept la ima­gine, un drept de autor sau un drept de proprietate industrială.

De asemenea, înregistrarea măr­cii va fi refuzată dacă este identică sau similară cu o marcă colectivă an­terioară sau o marcă de certificare. Marca colectivă este marca destinată a servi la deosebirea produselor sau a serviciilor membrilor unei asocia­ţii de produsele sau serviciile aparţi­nând altor persoane. Marca de certificare este aceea care indică faptul că produsele sau serviciile pentru care este utilizată sunt certificate de titularul mărcii în ceea ce priveşte calitatea, materialul, modul de fabrica­ţie a produselor sau de prestare a ser­viciilor, precizia ori alte caracte­ristici (cum ar fi Woolmark, pentru produsele din lână).
O marcă va fi refuzată la înregistrare sau, după caz, anulată dacă este identică sau similară cu o marcă co­munitară anterioară, chiar dacă re­prezintă produse sau servicii care nu sunt similare sau identice, însă se bucură de un renume în comunita­te, iar prin folosirea mărcii ulterioa­re s-ar obţine profit necuvenit din renumele sau caracterul distinctiv al mărcii comunitare.
De asemenea, va fi refuzată înre­gistrarea unei mărci identice sau si­milare unei mărci înregistrate în Ro­mânia, chiar dacă nu este pentru pro­duse sau servicii similare, însă marca anterioară se bucură de un re­nume în România şi prin folosirea unei mărci ulterioare s-ar obţine profit necuvenit sau ar dăuna caracterului distinctiv ori renumelui mărcii anterioare.
Înregistrarea unei mărci este refuzată dacă poate fi confundată cu o marcă utilizată în străinătate la data depozitului cererii şi care continuă să fie utilizată acolo, dacă ce­rerea a fost făcută cu rea-credinţă de către solicitant.

Mai multe etape În procedura de înregistrare
Cererea de înregistrare  va trebui publicată în format electronic în ma­ximum 7 zile de la data depunerii. Locul şi condiţiile de publicare vor fi reglementate printr-un regulament. În termen de două luni de la data publicării, orice persoană inte­resată va putea formula observaţii privind cererea de înregistrare a mărcii, pentru motivele absolute de refuz pre­văzute de lege, când marca nu înde­pl­ineşte condiţii legate de distincti­vitate, risc de confuzie etc.
Tot în termen de două luni de la data publicării cererii, orice persoa­nă interesată va putea face opoziţie la înregistrarea mărcii pentru mo­ti­ve relative de refuz. Aceste motive relative de refuz privesc examinarea cererii de înregistrare sub aspectul unor potenţiale conflicte cu drepturi anterior înregistrate şi se face din oficiu de către OSIM.

Mărcile comunitare
Noile reglementări introduc un capitol nou referitor la mărcile co­munitare.
Dispoziţiile se referă la recunoaş­te­rea mărcii comunitare, transmi­te­rea la Oficiul de Armonizare în Piaţa Internă (OHIM) a cererilor de mărci comunitare în cazul depunerii acestora la Oficiul de Stat pentru In­venţii şi Mărci, cât şi cu privire la competenţele Tribunalului Bu­cu­reşti pentru litigiile privind mărcile comunitare.
Când o cerere de marcă comunitară este depusă la OSIM, acesta o va trimite OHIM în termen de două săptămâni, cu plata taxei pentru depunerea unei cereri naţionale.
Titularul unei mărci anterioare înregistrate în România sau al unei mărci anterioare care a făcut obiectul unei înregistrări internaţionale a­vând efect în România, care depune o marcă identică, destinată a fi înre­gistrată ca marcă comunitară, pentru produse şi servicii identice cu cele pentru care marca anterioară a fost înregistrată, sau incluse în lista acestei mărci, se poate prevala, la în­re­gistrarea mărcii comunitare, de ve­chimea mărcii anterioare în ceea ce priveşte înregistrarea mărcii co­munitare în România.
Titularul unei mărci comunitare care este şi titularul unei mărci anterioare identice, înregistrate în Ro­mâ­nia, sau a făcut obiectul unei înre­gis­trări internaţionale având efect în Ro­mânia, pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care mar­ca anterioară a fost înregistrată, sau incluse în lista acestei mărci, se poa­te prevala de vechimea mărcii anterioare în România.
Este inadmisibilă o acţiune în con­trafacere, bazată pe o marcă co­munitară anterioară, împotriva unei mărci naţionale ulterior înregistrate, a cărei folosire a fost tolerată timp de 5 ani, cu condiţia ca depozitul mărcii naţionale să fi fost efectuat cu bună-credinţă. Inadmisibilitatea este limitată la produsele şi serviciile pentru care a fost tolerată.
Legea mai instituie şi obligativitatea publicării mărcilor înregistrate în formatul electronic al  Buletinului Oficial de Proprietate Industrială în maximum două luni de la data deciziei de înregistrare.
Litigiile având ca obiect mărci co­munitare sunt de competenţa Tri­bu­nalului Bucureşti, care soluţionează în primă instanţă.