După ce mai multe complexe residenţiale au fost blocate sau amânate la nesfârşit, încrederea oamenilor în apartamentele nefinalizate a scăzut dramatic. Acum nu prea mai există clienţi care sunt dispuşi să rişte a da bani pe construcţii existente doar pe planşă. O consecinţă a acestui fapt este şi aceea că la tIMOn, ultimul târg imobiliar din acest an, procentajul ofertelor de apartamente nefinalizate este pe undeva pe la 30%. Asta după ce la ediţia din martie, doar un sfert din proiectele expuse prin oferte au fost finalizate, iar în iunie cam jumătate.
O altă explicaţie a acestui fapt este şi evoluţia respectivelor construcţii în toată această perioadă. „Consider că devine tot mai important în această perioadă cu probleme ca la un târg imobiliar să participe doar dezvoltatori serioşi, în a căror ofertă clienţii să poată să aibă încredere. Nu vreau să fiu arătat cu degetul din cauza cuiva care participă la târg şi a adus ceva neviabil”, a declarat Vlad Vlăsceanu, directorul tIMOn. Acesta a început încă din această toamnă să pună la punct un mecanism de triere al celor prezenţi la târg, mecanism care urmează a fi optimizat până-n primăvară, când se va desfăşura următorul târg.
„Este vorba despre mai mulţi factori precum auditarea fiecărui proiect în parte cu experţi externi precum şi eliminarea proiectelor ale căror dezvoltatori cochetează cu insolvenţa”, adaugă Vlăsceanu. tIMOn se desfăşoară în perioada 3-6 decembrie la World Trade Center şi are 35 de expozanţi cu oferte din Bucureşti, Ilfov, Egipt, Turcia, Spania. Acest târg vine la abia patru zile după terminarea târgului Project Expo. La ultimul târg din acest an, cel mai mic preţ este de 350 de euro/mp pentru o casă "la roşu" în Buftea, iar pentru cea mai ieftină garsonieră se cere 34.000 de euro.