Veşti proaste pentru românii cu credite în lei. Indicele la trei luni urcă la 2,89%, un nou maxim al ultimilor trei ani şi şapte luni. ROBOR la şase luni creşte la 3%

0
1205

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut pe piaţa interbancară la un nou maxim al ultimilor trei ani şi şapte luni,  la 2,89% pe an, de la 2,87%, ajungând la valoarea înregistrată în data de 14 octombrie 2014, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.

Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05% în condiţiile în care, în perioada similară a anului trecut, indicatorul era la 0,86% pe an.

O valoare mai mare a fost înregistrată pe 13 octombrie 2014, respectiv 2,92% pe an, scrie Agerpres.

ROBOR la şase luni creşte la 3%, maximul ultimilor trei ani şi opt luni (30 septembrie 2014 când BNR a anunţat un nivel de 3,03%). Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

BCR, Banca Transilvania, BRD şi Raiffeisen Bank sunt primele patru bănci din sistem din punct de vedere al activelor deţinute care acordă împrumuturi ipotecare sau de nevoi personale cu dobânda legată de Robor 6M. În cazul persoanelor juridice, împrumuturile, majoritare de tip revolving, au dobânda legată de Robor 3M.

Evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară este de obicei corelată cu evoluţia randamentelor la titlurile de stat. Dobânzile interbancare au scăzut puternic anul trecut, iar Robor la 3 luni a înregistrat în septembrie şi în octombrie 2016 un nivel minim istoric de 0,68% pe an.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here