Termenul lansat de autorităţi în 2011 când au demarat lucrările la magistrala de metrou Eroilor-Drumul Taberei era de 3 ani. Din păcate calculul era greşit. Astfel, mai devreme de 2019 nu vom putea circula pe noua magistrală

0
1173
metrou

Magistrala 5 de Metrou, secţiunea Drumul Taberei – Eroilor, este departe de a fi finalizată în 2018, aşa cum a precizat recent conducerea Metrorex, iar bucureştenii mai au de aşteptat înainte de a circula cu trenuri noi pe acest traseu. Cât, este încă greu de spus. Aproape sigur este că cel puţin doi ani, adică până în 2019, dacă nu chiar 2020. Şi aceasta pentru că cea mai complicată etapă din tot proiectul nici nu a început.

Semnalizarea pe Magistrala 5 de Metrou, Drumul Taberei – Eroilor, este un proiect aparte a M5 care nu a fost scos la licitaţie, în ciuda faptului că este o lucrare complicată, cu termen mare de îndeplinire. În aceste condiţii, este greu de înţeles cum noua magistrală va fi inaugurată în 2018, aşa cum susţine conducerea Metrorex şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Proiectarea şi montajul sistemului de semnalizare, lucrare care durează cel puţin doi ani de la desemnarea firmei responsabile, reprezintă cea mai “complicată” etapă din construcţia unei magistrale de metrou. Cel puţin asta susţine Gabriel Stanciu, directorul Alstom România, filiala locală a unuia dintre cei mai mari actori de pe plan mondial în domeniul materialului rulant şi lucrărilor feroviare, responsabilă, printre altele, şi de mentenanţa parcului rulant al Metrorex.

“La M5, cea mai complicată etapă nici nu a început. Vorbim aici de lucrările de semnalizare la metrou, care presupun, mai întâi, proiectare, apoi implementare. Din experienţa noastră pe plan internaţional, un astfel de proiect nu poate dura mai puţin de doi ani”, afirmă Stanciu.

Potrivit lui Stanciu, odată desemnat un câştigător al licitaţiei pentru semnalizare, trebuie realizată, mai întâi de toate, proiectarea sistemelor. Abia apoi, montajul propriu-zis. “Nu există ceva standard la semnalizare. Da, există doar standarde aplicabile. Dar fiecare nouă lucrare de infrastructură necesită propriile-i sisteme de semnalizare. Este ceea ce se numeşte aplication design”, explică Stanciu.

Aşadar, avem etapa proiectării sistemelor de semnalizare, apoi etapa de montaj. Metrorex nici măcar nu a demarat licitaţia pentru selectarea contractantului şi nu este sigur că ar fi realizat măcar caietul de sarcini.

Conducerea Metrorex arată că totul va fi gata în a doua parte a anului viitor. „Metrorex continuă proiectul într-un ritm accelerat şi susţinut şi, ca soluţie de accelerare a procesului, a demarat deja achiziţia sistemului de siguranţă, cu utilizarea materialului rulant existent şi montarea echipamentelor pe trenurile din flota sa. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru primul semestru al anului 2018”, a declarat recent Marin Aldea, directorul general al Metrorex.

Lucrările la Magistrala 5 a metroului bucureştean au început în 2011, iar termenul iniţial de finalizare era 2014. Prin amânări succesive, s-a ajuns ca noul termen asumat să fie a doua parte a anului 2018. Cum însă am arătat mai sus, cel mai probabil, şi acest termen va fi depăşit.

Explicând de ce M5 nu poate fi  finalizată în acest an, aşa cum îşi asumase anterior Metrorex, directorul Aldea indică trei principale cauze: atingerea parametrilor proiectaţi pentru instalaţii pe parcursul probelor tehnologice după terminarea lucrărilor, contractarea cu întârziere – din cauza unor contestaţii în procedura de achiziţie – a sistemului de siguranţă a traficului şi finanţarea insuficientă a lucrărilor pe anul 2017. Bugetul solicitat către Ministerul Transporturilor, pentru execuţia Magistralei 5 de metrou în 2017, este de 846,98 milioane de lei.

În prezent, potrivit informaţiilor de pe site-ul propriu şi declaraţiilor oficialilor, M5 este finalizată în proporţie de 87%, lucrări la structura de rezistenţă, şi circa 15%, finisaje şi instalaţii. Lucrările la Metroul de Drumul Taberei au început în anul 2011. Acestea au fost sistate în prima parte a anului 2013, din cauza lipsei banilor.

Ulterior, Guvernul a alocat sumele necesare şi proiectul a reuşit să fie introdus pe POS-T. Cu toate acestea proiectul a înregistrat noi întârzieri din cauza unor neînţelegeri financiare cu liderul de proiect, compania italiană Astaldi. Prin urmare, termenul iniţial de finalizare a lucrărilor, sfârşitul lui 2015, nu a mai putut fi respectat. Şi 2016 a trecut la fel, nici în 2017 lucrările nu se vor sfârşi, ultimul termen asumat de Metrorex fiind al doilea semestru 2018.

Ca şi cum nu ar fi fost destule probleme la finalizarea în timp util a structurii de rezistenţă şi infrastructurii aferente, pe M5 sunt şanse foarte mari să circule, într-o primă fază trenuri vechi. Licitaţia, din 2014, de 400 de milioane de euro pentru achiziţia de 51 trenuri noi la Metrorex a fost un eşec, finalizându-se cu intervenţia DNA pentru trucarea rezultatelor în desemnarea unui câştigător – compania spaniolă CAF. Recent, a fost dată şi o sentinţă, prin care cei implicaţi au fost condamnaţi la muncă în folosul comunităţii. Aceasta nu înseamnă că lucrurile au fost clarificate.

Până la sentinţa de la Curtea de Apel în acest caz, Metrorex nu poate organiza o altă licitaţie de achiziţie de trenuri noi, necesare pentru viitoarea Magistrală 5. Pentru că este de presupus că o decizie a instanţei se va lăsa aşteptată cu lunile, Metrorex se vede pusă într-o situaţie ingrată, aceea de a nu putea pune în circulaţie trenuri noi pe noua magistrală.

 Aceasta, pentru că, chiar şi în ipoteza în care vom avea o decizie judecătorească în scurt timp, să zicem până la jumătatea anului, organizarea unei noi licitaţii, desemnarea căştigătorului, soluţionarea eventualelor contestaţii, apoi lansarea în producţie a trenurilor şi recepţionarea primelor unităţi , înseamnă un interval de cel puţin doi ani.

Astfel, Metrorex pare obligată să apeleze la o soluţie de avarie, şi anume să mute trenuri vechi, Bombardier şi IVA Arad, pe noua magistrală M5, marcând astfel un moment inedit, ca o magistrală nouă să fie inaugurată cu trenuri vechi. De altfel, în mai multe rânduri, reprezentanţii Regiei au admis că au ca soluţie de rezervă această variantă, dacă nu vor putea avea, în timp util, trenuri noi la dispoziţie.

Metrorex are în exploatare 44 de trenuri Bombardier, 24 CAF şi 24 de trenuri vechi IVA Arad. Mentenanţa întregului parc de material rulant al Metrorex este asigurată de concernul francez Alstom, până în 2019. Cu trenurile de la metrou circulă zilnic 600.000 de pasageri.

Gabriel Stanciu, Managing Director Alstom România, Bulgaria & Republica Moldova:

“La M5, cea mai complicată etapă nici nu a început. Vorbim aici de lucrările de semnalizare la metrou, care presupun, mai întâi, proiectare, apoi implementare. Din experienţa noastră pe plan internaţional, un astfel de proiect nu poate dura mai puţin de doi ani”

 Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor:

“Fosta conducere a Ministerului Transporturilor a transmis termene mult prea ambiţioase. Abia acum se derulează licitaţia pentru sistemele de semnalizare, urmează procedurile de achiziţie a noilor trenuri”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here