Specialiştii avertizează: Nu e exclusă o nouă tăiere a salariilor

0
986

Recenta decizie a BNR de a frâna creditarea poate avea consecinţe mult mai grave, efecte subliniate deja de specialişti: pe lângă creşterea accelerată a dobânzii şi frânarea creşterii economiei nu este exclusă o nouă tăiere a salariilor similară celei din 2010.

”În 2008, tot într-un an electoral, dobânda ROBOR a crescut de la 6% la 46,5%, ”doar” de 7 ori. Ştiam că va fi o criză financiară, pe care dl. Isărescu o informa în Parlamentul României. BNR a crescut dobânda cum nu a făcut nicio bancă centrală din lume. În plus, începând cu 4 noiembrie 2008, a intrat o normă foarte similară cu cea de acum, care se numeşte 11/2008, care limita creditarea persoanelor fizice şi posibilitatea de restructurare a creditelor. Exact ceea ce spune norma din acest moment. Norma a intrat pe 4 noiembrie 2008, suprapusă cu dobânzile, s-a rupt ritmul de creştere al economiei şi a ajuns la minus 7,1, cu punctul de inflexiune exact în noiembrie 2009” a susţinut economistul Lucian Isar, citat de DCNews.

”Revenind la 2018-2019, zece ani mai târziu, noi avem o creştere de dobândă de “doar” cinci ori. Oamenii au fost manipulaţi să creadă că dacă dobânda a crescut de la 0,67 în sus nu este acelaşi lucru ca şi cum ar fi crescut de la 6 în sus, ca în 2008. Este incorect, pentru că gradul de îndatorare la momentul la care au tras ei creditele era calculat pe baza unei dobânzi de 0,67%, nu pe 6%.

Dobânda a crescut de 5 ori din septembrie 2017, iar acum avem o blocare a creditării. Sunt aceleaşi pârghii care vor acţiona pe fondul încetinirii economiei.

În momentul în care noi am încetinit creşterea economică faţă de anul trecut şi creştem la 4%, adică cu 20% faţă de potenţial (în jos), şi vii cu o nouă frână pe creditare, poţi să te aştepţi – exact ca în 2009 – la o recesiune în 2019”, a explicat Lucian Isar.

La rândul său, av. Gheorghe Piperea, atrage atenţia asupra efectelor imediate ale deciziei BNR de a limita gradul de îndatorare la 40% la creditele în lei şi la 20% la creditele în euro.

„Pe înţelesul nostru, al consumatorilor, la un venit lunar de 100 lei/euro, rata la credit nu va mai putea depăşi 40 de lei, respectiv 20 de euro. Cine nu se încadrează în aceste limite, nu se mai califică pentru a obţine un credit.

Efectul imediat va fi o limitare severă a creditării. Pentru bănci, nu ar fi o prea mare durere. Oricum, doar 7 bănci mai practică efectiv creditarea, restul ocupându-se cu reparaţii tractoare, call center sau remaiat ciorapi. În timp ce multinaţionalele cu biznis în România îşi măresc datoria externă, într-un singur an, cu 10 mld euro, băncile “reuşesc” să mai dea comercianţilor credite de cca 4,5 mld. euro (la nivelul lui 2017).

Aşa că, pentru a-şi menţine profitul la nivelul de anul acesta (de trei ori mai mare decât media europeană), băncile vor fi obligate să majoreze costurile creditelor aflate în derulare (da, ele pot modifica din mers şi unilateral contractele, dar noi nu avem voie la revizuirea contractelor, că nu ne permit ultra-magistraţii scoliţi la seminariile de la Sinaia) şi, în general, costurile tuturor serviciilor şi “produselor” pe care ni le vând. Aşteptaţi-vă, aşadar, la creşteri ale dobânzilor similare cu cele din noiembrie 2008 – mai 2009”, a explicat Piperea.

”Al doilea efect al acestei măsuri – accelerarea încetinirii economiei. Nu se vor mai lua credite, nu va mai putea fi susţinut consumul. Imobiliarele, oricum, sunt deja în scădere accentuată  –  minus 30% în septembrie. Nu ştiu ce deal a făcut Dragnea cu “Manole” Isărescu acum câteva luni, când s-a convenit blocarea legilor de protecţie a consumatorilor, dar este un deal foarte, foarte prost pentru guvernare, economie şi populaţie. Dacă, la anul, alianţa de la guvernare îi mai şi reînnoieşte mandatul onorabilului Manole, o să fie de tot baiul.    Aşteptaţi-vă, deci, ca o noua guvernare de dreapta să vă taie iar salariile şi pensiile, cam cum s-a făcut cu rânjetul pe buze şi cu rictusul facial corespunzător, a la Basescu, în 6 mai 2010”, scrie Piperea pe pagina sa de Facebook.

Acesta are şi câteva sfaturi pentru cei care vor să contracteze noi împrumuturi:

1. Limitele impuse gradului dwe îndatorare intră în vigoare la 31 decembrie. „Nu vă buluciţi să luaţi acum credite, cât sunt încă ieftine, că riscul de dobândă şi de supraîndatorare va fi mare;

2. BNR a permis băncilor ca, prin regulamente interne, să poată creşte gradul de îndatorare la 55%. „Nu vă înhămaţi la aşa ceva. Veţi falmenta în 3 – 4 ani. Dacă vreţi credit faceţi astfel încât să vă încadraţi în noile ratinguri (40%, respectiv, 20%). Sunt protective şi pentru voi, nu numai pentru bănci”;

3. „Creditele sunt ca medicamentele : nu se accesează decât în cazuri excepţionale, de nevoie acută. Noile praguri de îndatorare nu sunt rele în sine, ci doar un pic exagerate şi cam prea mult tărăgănate.

După mine, reducerea gradului maxim de îndatorare trebuia să intervină în urmă cu cca 3 ani, în momentul în care Robor ajunsese la pragul cel mai de jos posibil, 0,67% pe an. Acum efectul va fi de bumerang, va lovi puternic în creditare, care şi aşa era anemică. Şi va pune la grea încercare economia. Şi împrumuturile de stat… ”, încheie Piperea

Toate detaliile pe:

https://adevarul.ro/economie/bani/avertisment-dur-specialistilor-semne-recesiune-nu-e-exclusa-noua-taiere-salariilor-1_5bc9baf3df52022f75a8b0e9/index.html

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here