Profilul economic al zilei

Profilul economic al zilei

BNR a majorat dobânda de politică monetară la prima şedinţă din 2018 la 2% (+25 puncte de bază). Majorarea dobânzii era în mare parte anticipată de investitori şi de analişti având în vedere faptul că inflaţia din octombrie şi noiembrie a depăşit cel mai probabil prognozele BNR, dar momentul unei astfel de decizii nu era clar definit, participanţii din pieţe oscilând între ianuarie şi februarie. Opinia noastră era o majorare în februarie, urmată de alta în martie.

O aşteptare până în februarie nu ar fi avut multe justificări economice, dar poate ar fi dat ocazia armonizării unor puncte de vedere diferite între guvern şi BNR. Ne menţinem opinia că în lipsa unei deteriorări semnificative a mediului extern şi a unui derapaj bugetar de proporţii (un deficit mult peste 3% din PIB), banca centrală nu va creşte dobânda cu mai mult de 100 de puncte de bază în acest an. Dobânzile reale se vor menţine astfel negative în 2018, la fel ca în alte ţări din regiune şi în multe economii dezvoltate. Rata şomajului (metodologia Biroului Internaţional al Muncii) a scăzut la 4,7% în noiembrie de la 4,9% în octombrie.

Piaţa muncii se îmbunătăţeşte în fiecare lună în prezent, cu rata şomajului aflată la minime istorice, creşterea salariilor nominale în apropierea nivelului de 14% şi un număr de 140.000 de noi locuri de muncă în economie în primele zece luni din 2017. Ministerul de Finanţe a emis ieri obligaţiuni în valoare de 509,8 milioane lei cu scadenţa în iulie 2027 la un randament mediu de 4,25%. Investitorii au licitat o sumă de 1,3 miliarde lei, ceea ce a permis Ministerului de Finanţe să majoreze uşor volumul împrumutului (suma anunţată iniţial era de 500 milioane lei).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here