Preţul gazelor pentru populaţie nu va scădea, nici după ce a fost reglementat

0
924

Cu toate că începând cu data de 1 mai intră în vigoare plafonarea preţului de vânzare a gazelor naturale către populaţie, la nivelul de 68 de lei/MWh, preţul final plătit de populaţie nu va scădea, potrivit ANRE.

Anul trecut, preţurile pentru consumatorii casnici au crescut cu 17%. Consolarea este că, cel puţin în acest an, ele nu vor mai creşte.

ANRE va stabili în curând preţurile finale reglementate la gazele naturale pentru propulaţie, după intrarea în vigoare a OUG 19/2019, care modifică celebra OUG 114, iar acestea nu vor scădea, dar nici nu vor creşte.

Vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy Bege:

Renunţând la preţul limitat pentru consumatorii non-casnici, putem spune că 40% din piaţa gazelor naturale din România va fi la preţ reglementat, pentru consumatorii casnici şi pentru producătorii de energie termică care folosesc gaze pentru energia termică livrată populaţiei.”

În conferinţă, organizată de publicaţia Business Review, Bege a explicat că preţurile actuale pentru populaţie nu vor mai creşte, dar, în discuţia cu noi, a spus că ele nici nu vor scădea, cauza fiind, la fel ca la energia electrică, recuperarea de către furnizotri a costurilor de achiziţie din trecut a gazelor din piaţă, mai mari decât cele avizate de ANRE.

În anul 2018, am majorat preţul la gazele pentru consumatorii casnici de trei ori, în ianuarie, aprilie şi august. Aceste trei majorări, cumulat , au dus la o creştere a preţurilor de 16-17% pentru consumatorii casnici, şi la nivelul lunii august 2018, când am stabilit preţurile la gazele naturale care sunt valabile şi acum, preţul mediu de achiziţie al gazelor naturale era de 80 de lei. Undeva în decembrie se tranzacţionau gaze din producţia internă la 110-120 de lei. Prin această limitare, preţurile la consumatorii casnici nu vor creşte în cursul acestui an”, a spus Bege.

Potrivit prevederilor din OUG 114, care au rămas în vigoare, populaţia şi centralele termice primesc, până în primavera anului 2022, gaze naturale din producţia internă, cu prioritate şi la preţul plafonat de 68 de lei/MWh.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here