Aramco,Sharia si golaneala religioasa

0
2182
Nu sunt eu marele feminist acum, dar cumva trebuie pus piciorul în ușa acestor derbedei ai istoriei recente.  De ce ne mai mirăm la ce se întâmplă în lumea musulmană – în statele declarate republici islamice – în curând și Turcia lui Erdogan, când și noi suntem la fel de legați religios, doar că noi avem o altă perspectivă a rugăciunii și-a rolului femeii.  La fel și evreii, care au Israelul ca stat al evreilor numai, iar religia este la putere – direct în Knesset.  Unde te uiți și pe unde auzi – numai conflicte care de fapt sunt o interpretare religioasă – ca în acest articol, unde – dacă ești cumva femeie, a te bucura în public, sau a fi sfioasă în fața unui bărbat, sau a fi îmbrățișată, tot în public – toate astea înseamnă încălcarea legii islamice, înseamnă încălcare Shariei.
Mă întreb de ce se mai zbate omenirea – asta strâmbă, să acopere ineptitudinile societăților și guvernărilor noastre – și de ce nu ținem noi femeia doar ca sclav sexual pentru plăcerile noastre bărbătești – că asta ne permite Sharia săfacem – și în egală măsură, s-o ținem pentru perpetuarea bărbăției bărbaților puternici – bineînțeles, puternici cu sclavele lor sexuale, că la bătălie nu știu a merge, doar că mai aruncă-n aer câte-un avion două, o clădire două prin New York, sau un autobuz prin Tel Aviv sau Londra – numai bărbăție frate.  Asta-i bărbăția islamică – dă și fugi.  Ah, și-apoi tipă cât poți de tare că Alahul e mare.  Dar toate aceste bărbății numai și numai după ce vajnicii luptători și-au pus chiloți de tablă ca să se asigure că trecerea pe lumea cealaltă – a martirilor, zic ei în mintea lor, se face cu pastrarea bărbăției – că doar așa le spune lor Imamul, că pe martiri îi așteaptă 36 de virgine – pe fiecare, că are cerul lui Alahul o groază de virgine în așteptare.  Câtă imbecilitate – pe care nu o adresăm public de frică să nu le creăm un disconfort religios.  Adică ne merităm soarta din plin.
Atâta timp cât Sharia este lege atotputernică într-un stat – iar noi ajutăm și sprijinim aceste state, aceste societăți „democratice” – vinovații de ce se întâmplă și de abuzul făcut, suntem noi, noi creștinii, noi toți laolaltă – cu goana noastră după înavuțire.  Că doar Saudiții aruncau cu pietre după vulturii lor prin ’38 când prima sondă – Dammam Number 7, a produs primii barili din prețiosul petrol ARAMCO – Arab American Company.  Astăzi, SAUDI ARAMCO este cea mai bogată firmă din lume cu o valoare estimată de 10 Trilioane de dolari.  Ați citit bine, 10 Trilioane.  Să ne mai aducem aminte că-n ’50 Abdulaziz a stabilit împărțirea profitului între regat și americani la 50/50 la sută?  Nu-i nevoie, doar nu suntem noi proști să susținem pe cineva pe gratis.  Nu-i așa?  Deci, hai să le dăm și mai multe miliarde în tot felul de ajutoare și investiții și subvenții.
Nu de alta, dar în afară că le folosim partea lor de profit al afacerii ca să le vindem tot felul de armament de ultimă generație – așa cum se cuvine unor parteneri, și să le construim cu firmele noastre tot felul de orașe în mijlocul desertului, poate primim înapoi și câte-o sclavă două din țara sclavelor – sau câte-un pumn două de țechini, drept mulțumire penru ajutoarele noastre în sprijinul democrației mondiale – sau mai bine zis câte-un sac două…
Pentru mine unul a suporta statele cu Sharia Law este revoltător, este absolut și irevocabil nedemn unui guvern al lumii civilizate.  A sta mut la astfel de abuzuri asupra femeilor – cum este cel descris aici – în Malayesia, este o complicitate criminală, este girul nostru către aceste state care pun credința mai presus de demnitatea umană, unde Civilizația ia locul doi.  La fel de altfel ca și tolerarea spațiilor separate pentru femei și bărbați în Starbucks în Arabia Saudită – ce aberație, la fel cum – tot în Arabia Saudită, femeile nu au dreptul să conducă, sau la fel cu muțenia lumii civilizate la recenta știre că un saudit a împușcat doctorul care-a ajutat soția acestuia să nască.
De altfel, despre saudiți numai de bine, doar 8 sau 9 din cei 10 teroriști din 9/11 au fost – ați ghicit, au fost chiar saudiți.  Sau femeile care sunt ucise cu pietre – cu zecile, în Pakistan și Afganistan.  Astăzi.  Tot Sharia Law.  Și Afganistanul și Pakistanul beneficiază de ajutoare speciale anuale de miliarde de dolari.  Bineînțeles, pentru menținerea echilibrului de forțe și promovarea democrației în lume.  În lumea cui?  A barbarilor?
Și nu în ultimul rând, la fel ca tăcerea și implicita aprobare a mișcării recente a Turciei spre a deveni un stat Islamic – membru de nădejde în NATO.  Dar ce contează amănuntul ăsta?  Doar noi promovăm democrația și dreptul la autodeterminare.  În mod clar sunt revoltat.  Unde-s creștinii și unde-s valorile creștine?  Răspuns: Or fi poate la codă la dividendele ARAMCO.  Mda…  Enjoy :))

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ