Datele publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară arată că două companii de asigurare, City Insurance şi Euroins, controlează peste 57% din piaţa asigurărilor auto obligatorii RCA după primele nouă luni.
Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA în primele nouă luni ale anului a scăzut cu 6,3%, la 2,688 miliarde lei.
În piaţa asigurărilor auto obligatorii RCA, în primele nouă luni ale anului 2018, se observă o concentrare semnificativă, astfel că primii doi asigurători cumulau aproximativ 57,53% din portofoliul de asigurări RCA din România, conform ASF.
Cele două companii sunt City Insurance, cu 32,31% din piaţă, şi Euroins cu 25,22%. Pe locul al treilea se află Asirom cu 14,57%.
În mod tradiţional piaţa RCA din România a fost dominată de 3-4 asigurători, în timp ce ponderile celorlalţi jucători au fost mult mai reduse sau chiar nesemnificative.
Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA în primele nouă luni ale anului a scăzut cu 6,3%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 2,69 miliarde lei.
Exprimat în unităţi anuale (pentru a ţine seama de durata diferită a poliţelor), numărul de contracte RCA încheiate până la 30 septembrie a fost de 4,385 milioane, în creştere cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit ASF.
În primele nouă luni al anului 2018, cele mai mari ponderi au fost deţinute de poliţele cu o valabilitate de 6 luni (aproximativ 34%), respectiv 12 luni (30%).
”Din punct de vedere al structurii portofoliilor de clienţi, în primele nouă luni ale anului 2018, ponderea contractelor încheiate cu persoane fizice la nivelul întregii pieţe s-a menţinut la nivelul de aproximativ 80%”, se arată în comunicat.
Pe ansamblul întregii pieţe, prima medie RCA anualizată, a scăzut cu aproximativ 13% în primele nouă luni ale anului 2018 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, înregistrând valoarea de 613 lei.
”Dauna medie RCA plătită pentru vătămări corporale în primele nouă luni ale anului 2018 s-a diminuat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent cu 2,4%, iar cea pentru daune materiale a crescut cu 8,91%”, se arată în comunicat.
În primele nouă luni ale anului 2018, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, prima medie a înregistrat o scădere cu aproximativ 13%, iar dauna medie o creştere cu aproximativ 6%.
ASF a anunţat, acum, o săptămână, că firmele de asigurări din România au înregistrat un avans de 2,1% al primelor brute subscrise în primele nouă luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 7,47 miliarde de lei (1,61 miliarde de euro).
Conform datelor ASF, piaţa asigurărilor din România este caracterizată de un grad mediu spre ridicat de concentrare, în contextul în care cinci companii controlează aproape 58% din piaţă după primele nouă luni ale anului, iar liderul pieţei a devenit City Insurance, cu o cotă de 13,72%.
Numărul reclamaţiilor a crescut în primul semestru
Numărul posesorilor de autoturisme care se plâng de modul în care asigurătorii cu care au încheiat poliţele RCA le instrumentează dosarele de daună a crescut în primul semestru din acest an cu 17,24% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.
Conform datelor ASF, peste 3000 de şoferi au reclamat asigurătorii RCA pentru nerespectarea condiţiilor contractuale în prima jumătate a acestui an, iar autoritatea de supraveghere financiară (ASF) a soluţionat în favoarea petenţilor peste 2.100 de reclamaţii (69,28% din totalul reclamaţiilor).
„Se constată că pe segmentul asigurărilor auto (RCA si CASCO) ponderea petiţiilor soluţionate favorabil petenţilor (68,59%) este mai mare decât cea a petiţiilor constatate ca neîntemeiate, în timp ce pe segmentul asigurărilor facultative non-auto şi de viaţă situaţia este inversă, ponderea importantă fiind deţinută de petiţiile constatate ca neîntemeiat formulate ( peste 53%).
Această stare de fapt arată că, pe segmentul asigurărilor auto s-au înregistrat cele mai multe deficienţe, în principal în instrumentarea dosarelor de daună, din punct de vedere al respectării prevederilor legale şi/sau contractuale. Pentru remedierea tuturor deficienţelor constatate, DRPPEF –Serviciul Petiţii a întreprins toate măsurile necesare potrivit prerogativelor conferite de ROF al ASF”, se arată în concluzia autorităţii.
„Cel mai mare număr de petiţii analizate în mod unic pe petent în semestrul I. 2018 a fost înregistrat de societatea Asirom VIG SA, cu 956 petiţii (25,87% din total), în creştere cu 79,03% faţă de înregistrările semestrului I. 2017”, a informat Autoritatea de Supraveghere Financiară, precizând că doar trei societăţi de asigurare au totalizat 65,76% dintre petiţii: Asirom VIG SA (25,87%), Euroins SA (20,35%), City Insurance SA (19,54%).