Numărul de asociați şi acționari ai firmelor din România a ajuns la un maxim istoric, respectiv la peste 1,38 milioane de antreprenori

0
1007

Conform unei analize realizate de o companie specializată în înfiinţarea şi modificarea online a societăţilor comerciale (SRL) şi persoanelor fizice autorizate (PFA), peste 1,38 milioane de antreprenori au fost înregistraţi în luna februarie a acestui an, un maxim istoric în ceea ce priveşte numărul de acţionari ai firmelor din România active din punct de vedere juridic.

Din numărul total de antreprenori, 863.214 erau bărbaţi şi 517.777 erau femei.

Potrivit datelor statistice de la nivelul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului analizate de către REGnet.ro, în luna ianuarie, numărul total de acţionari ai firmelor active a fost de 1.370.579, cu 9812 acţionari mai puţini decât în februarie, iar în luna decembrie a anului trecut erau 1.359.362, cu 21.029 acţionari mai puţini decât în februarie 2019.

“Din analiza datelor, reiese că începutul anului 2019 reprezintă perioada cu cel mai mare număr de asociaţi/ acţionari în cadrul firmelor din România active din punct de vedere juridic, în creştere cu aproximativ 20.000 de antreprenori/antreprenoare faţă de luna decembrie 2018”, precizează sursa citată.

Geografic, în februarie numărul cel mai mare de acţionari s-a înregistrat în Bucureşti (317.039), urmat de judeţele Cluj (76.253), Timiş (64.074), Ilfov (60.531) şi Constanţa (55.959).

Cei mai puţini acţionari se înregistrează în judeţele Mehedinţi (8.865), Covasna (9.136), Ialomiţa (9.670), Tulcea (10.629) şi Botoşani (10.726).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here