Procesul este destinat susținerii prețului acțiunilor companiei și este sprijinit de investitori. De asemenea, gigantul american a anunțat miercuri majorarea dividendelor trimestriale cu 8%, la 0,39 dolari pe acțiune. În iunie, Microsoft a anunțat că a ajuns la un acord pentru preluarea rețelei de socializare pentru carieră LinkedIn cu 26,2 miliarde de dolari în numerar.
Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Internet, Microsoft, producătorul sistemului de operare Windows, a precizat că oferta sa de 196 de dolari pentru fiecare acțiune LinkedIn reprezintă o primă de 49,5% față de prețul înregistrat vineri seară de titlurile rețelei de socializare. Jeff Weiner va rămâne directorul general al LinkedIn și va fi în subordinea lui Satya Nadella, CEO-ul Microsoft.
Vrea să concureze cu Google
“LinkedIn a dezvoltat o afacere fantastică concentrată pe conectarea profesioniștilor din întreaga lume”, a declarat șeful Microsoft, Satya Nadella, adăugând că obiectivul acestei achiziții este crearea de sinergii în special cu Microsoft 365, sistemul de operare al Microsoft în domeniul cloud prin care grupul vrea să concureze cu Google. Cele două companii au precizat că această tranzacție, care a primit deja aprobarea fondatorului și a acționarului principal de la LinkedIn, Reid Hoffman, ar urma să se încheie până la finalul acestui an. Microsoft va emite noi obligațiuni pentru a finanța această tranzacție care reprezintă cea mai mare achiziție derulată vreodată de gigantul software.
Înființată în 2003, LinkedIn are aproximativ 433 de milioane de utilizatori la nivel mondial, care pot reprezenta o potențială conexiune pentru extinderea afacerii și în alte regiuni.