IN PLIN SEZON ESTIVAL, VA SEMNALAM CEA MAI INTERESANTA OFERTA UNIVERSITARA A ANULUI

0
1833

2018 – Colegiul Nautic Român, singurul institut privat de marină din România, vine cu o ofertă inedită pentru cei care vor o licență britanică, în două domenii care au ca elemente comune salariul mare și angajabilitatea ridicată: marinăria și computerele. Stăm de vorbă cu conf.dr. Stelian Cojocaru, directorul Colegiului Nautic Român, care ne precizează:

Oferim tinerilor care doresc o diplomă universitară britanică în domeniul maritim sau în IT șansa de a studia anul I în România, urmând ca în anii superiori să studieze în Anglia, de unde obțin diploma de licență, respectiv brevetul de ofițer. În anul 2016 am obținut franșiza pentru anul I de studii din partea Tyne Coast College, cel mai vechi colegiu naval de marină comercială al Angliei, pentru două programe de ofițeri, navigație și electromecanică navală. Recent am obținut o franșiză similară din partea Universității Bedfordshire, pentru 6 programe de inginer în computere și IT. Ambele franșize ne dau dreptul de a pregăti studenții români  în anul I în România, cu o taxă mult redusă și costuri de cazare și masă evident mult mai mici.”

Este o noutate absolută nu doar în România, ci în Europa, Colegiul Nautic Român fiind singura entitate europeană acceptată oficial de sistemul britanic într-un parteneriat atât de avansat. În anul I cursurile se țin în limba engleză, după manuale britanice, respectând rigoarea impusă de procedurile sistemul de educație din Anglia, unul din cele mai performante din lume. Mai aflăm că cei care vor să ajungă ofițer de marină cu brevet britanic fac anul 2 în colegiul Tyne Coast College, după care beneficiază de 12 luni de practică îmbarcată, la bordul navelor, unde câștigă deja primii lor bani.

Pentru programele de marină am fost auditați de către Autoritatea Maritimă a Angliei în perioada 18-20 iunie 2018, fiind astfel prima școală de marină din România care funcționează sub monitorizarea autorității engleze”, ne-a declarat Stelian Cojocaru. Mai aflăm și faptul că prima serie de studenți-marinari români au încheiat recent cu succes studiile în Anglia și se pregătesc să plece pe mare, în voiajele de practică.

Programele de inginer în computere și IT reprezintă o alternativă la fel de atractivă pentru români. Directorul Colegiului Nautic Român ne-a mai precizat că ”Universitatea Bedfordshire a deschis pentru România 6 specializări, între care se remarcă cele de Inteligență Artificială, Robotică și Criminalistică Informatică, pentru care se asigură o angajabilitate de aproape 100% pe piața britanică. Dacă monitorizarea anului I are rezultate bune, avem speranța că ni se va permite să facem în România și anul al II-lea.

Tinerii care se orientează spre aceste două meserii extrem de atractive trebuie să știe că Universitatea Bedfordshire și Tyne Coast College garantează acordarea unui împrumut care să acopere taxa anilor de studii din Anglia. ”Avantajul major al acestei oferte este că studenții studiază o parte din programul universitar britanic la ei acasă, respectând rețeta calității engleze, recunoscută în toată lumea. Programele de ofițeri de marină au durata de 2 ani iar cele de inginer IT de 3 ani. Cine dorește să afle tote detaliile este invitat pe pagina noastră web www.nauticalcollege.org” , a mai adăugat Stelian Cojocaru.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here