Stați liniștiti pentru ca nu se va întâmpla nimic demn de consemnat în istoria lumii

0
1749
Stați liniștiti nu se va întâmpla nimic demn de consemnat în istoria lumii – arabii sunt mulți da’ … da, da, cam acolo sunt ei cu toate bogățiile lor – și alea pe terminate, sau cu toate relațiile și investițiile lor în bursele americane și europene ori… elsewhere – au mușcat din mărul bogăției mondiale care a fost, este și va fi un măr evreiesc – Hahaha!
Iar dacă iranienii încă mai cred că pot face o diferența cu rugăciunile lor și grenade-launchers pe care-și cheltuiesc banii ca să le trimită în Liban Siria Iraq Libya și oriunde îi pot teroriza pe evrei și americani împreună și fiecare – cu arabii povestea e alta, arabii nu vor să se întoarcă la cămile după ce-au condus un Bugatti de 1000 de cai putere și care costă numai 2 milioane de dolari – de cumpără câte patru odată.  Iar creștinii – creștinii sunt cum spunem noi – cu fundul în două luntrii, așa cum au fost dintotdeauna, adică mai încet cu răspunsurile, doar avem și celălalt obraz de dat până la trezire, creștinii nu se văd atacați în piesa asta – de altfel tot așa cum nu s-au văzut atacați în Kristallnacht în ’38 și-au lăsat liniștiti lucrurile să meargă – după vechiul proverb, întărâtă-i Drace că și mie-mi place!  Să mai vorbim de relația Vaticanului cu Musolini și Hitler?  Ăștia suntem!
Acum să-i dăm Cezarului ce-i a Cezarului, adică să recunoaștem că Netanyahu chiar merge pe apă după infuzia de putere americană aruncată cu duiumul spre el – altfel cum ar fi stat el în Paris și să-l confrunte pe Macron cu – “…Parisul e capitala Franței iar Jerusalimul e capitala Israelului…”  De fapt o confruntare directă cu toată Europa!  Am doar o mică observație de făcut la adresa impertinenței diplomatice a domnului Netanyahu în Parisul nostru – dar să spun mai întâi detractorilor mei că eu personal cred și susțin idea Jerusalemului drept capitala de drept a statului Israel – dar nu în felul acesta – nu cu japca!  Nu mi-aș fi închipuit niciodată că un președinte american va face o astfel de declarație de o asemenea importantă fără un acord prealabil – măcar de principiu, cu aliații noștri sau – în egală măsură, cu membri permanenți ai Consiliului de Securitate.
Nu cred că am auzit bine când Trump a declarat că Israelul este aliatul cel mai important al Americii.  Poate memoria unora este așa de scurtă încât au uitat de USS Liberty – eu se pare că-mi iau pastilele la timp, îmi amintesc…  dar nu-mi amintesc când Marea Britanie, Franța, Rusia sau China ar fi atacat vreodată o navă americană chiar și “din greșeală” cum zice Israelul.  Această declarație – această scăpare-diplomatică, de punere jos a aliaților va costa mult America ori președinția lui – ori amândouă. Dar să revin la observația mea, care este că nu a existat o declarație a statului Israel unde Jerusalimul este declarat noua Capitală – sau mi-a scăpat mie? Așadar cred că Lipsa de curaj în a declara deschis lumii că ți-ai schimbat capitala – este acum compensată și exploatată – cu emfază, la Paris.
Toate spuse, deși declarația lui Trump poate schimba lumea, eu cred într-o furtună într-un pahar cu apă, sub rezerva unui nou război început de Turcia.  Război de care ultranaționalismul lui Erdogan are mare nevoie pentru a se menține la putere, tot așa cum și America ultranaționalistă a domnului Trump are și ea mare mare nevoie de conflicte pentru a-și menține o bază de putere rezonabilă.  Erdogan a primit desigur asigurări valoroase din partea Rusiei ca să-și permită o confruntare directă cu Israelul și America în același timp!  Observ că amândoi – și Erdogan și Trump au siguranța cam mică și sar repede la bătaie.  Amândoi ultrareligioși și ultranaționaliști.  Cum se zice – takes two to tango.  Două lucruri au condus lumea la războaie dintotdeauna, religia la începuturi – iar naționalismul în lumea noastră.
Rusia – Rusia la fel ca și Anglia, după părerea mea, se uită și evaluează – își evaluează atent șansele la o nouă ordine mondială din care nu poate lipsi nici una, dar nici numărul doi nu-și doresc să fie.  Deci cine cu cine va împarți puterea?!  Dacă am ști am avea și noi acolo o furculiță măcar la masa aia mare care se pune – poate chiar și-un cuțit, cine știe?   Nu pot încheia fără a-mi aduce aminte de vorbele lui Abba Eban care ne spune că Palestinienii n-au pierdut niciodată o ocazie ca să piardă o ocazie!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here