Redeschiderea autostrăzii dintre Cunța și Săliște a fost amânată oficial de CNADNR. A plouat 11 zile la rând iar prognoza după care au fost plănuite lucrările arăta doar 5 zile cu ploaie.
Şeful CNADNR, Cătălin Homor, a avut o declaraţie premonitorie la începutul acestei luni când a dat ca termen de finalizare a lucrărilor o dată inexistentă în calendar… 31 septembrie.
Nu a mai dat termene
Compania Naţională de Drumuri nu s-a mai avântat acum să lanseze un nou termen limită, ci doar a spus că circulaţia nu va fi reluată până la finalul acestei luni.Parte din autostrada Orăştie-Sibiu, segmentul dintre Cunţa şi Sălişte a fost închis în luna septembrie a anului trecut la mai puţin de un an de la inagurare din cauza fisurilor mari care au apărut pe asfalt. O porţiune de 300 de metri a fost demolată de-a întregul şi s-a decis refacerea lucrărilor. Lotul Cunţa Sălişte a fost construit de italienii de la Salini, însă reparaţiile sunt făcute direct de Compania Naţională de Drumuri, cu propriii angajaţi.