Cum a schimbat programul STAR al Băncii Transilvania obiceiurile clienţilor la cumpărături

0
1678

STAR, programul de loialitate al Băncii Transilvania, destinat clienţilor cu carduri de cumpărături, a contribuit în decurs de 10 ani la schimbarea obiceiurilor la cumpărături: clienţii aleg plata la comercianţi, în magazine fizice şi online, cu cardul şi cu telefonul, integral sau în rate, dar şi într-o „monedă” diferită, punctele STAR.

STAR este un ecosistem de care beneficiază atât posesorii de carduri, cât şi comercianţii. Peste o jumătate de milion de persoane au carduri STAR, pentru care programul înseamnă puncte de loialitate la cumpărături integrale din ţară şi din străinătate sau shopping în până la 24 de rate la peste 17.000 de magazine partenere, dar şi acces la credit cu valoare de până la cinci ori venitul lunar.

Declaraţii BT:

  • “STAR este programul-vedetă al Băncii Transilvania. A ajuns să fie cel mai reprezentativ program de loialitate pentru carduri de credit din România datorită complementarităţii acţiunilor noastre, care acoperă business-ul de carduri în ansamblul său – atât zona de emitere, cât şi cea de soluţii de acceptare carduri. Pe de o parte, atragem noi clienţi posesori de carduri STAR şi comercianţi în ecosistem, iar pe de altă parte lansăm constant funcţionalităţi şi oferte pentru cardurile de cumpărături” – Gabriela Nistor, Director General Adjunct Retail Banking.

 

  • “Vrem să ducem STAR la următorul nivel, cu accent tot mai ridicat pe tranzacţii şi beneficii din zona online, într-un mediu complet digital. Efortul de a menţine efervescenţa programului este unul considerabil şi constant, cu sute de campanii derulate anual cu comercianţii parteneri” – Oana Ilaş, Director Executiv Retail Products Management & Development.
Citeste si  Banca Transilvania se alătură Fundației Conservation Carpathia Primul pas: construirea unui centru de zi destinat copiilor din mediul rural

 

Cum a schimbat STAR modul clienţilor BT de a face cumpărături:

  • A crescut preferinţa pentru plăţile cu cardul la comercianţi, faţă de retragerea de numerar de la bancomate. 96% din tranzacţiile cu cardurile STAR sunt cumpărături, faţă de 48%, cum era în 2011, când a fost lansat programul.
  • A crescut preferinţa pentru cumpărăturile cu telefonul şi accesoriile de plată, mai ales prin BT Pay, lansat acum trei ani. Prin intermediul aplicaţiei, clienţii au acces la informaţiile despre carduri – istoricul tranzacţiilor, informaţii despre linia de credit, achitarea obligaţiei lunare de plată etc. – şi pot gestiona cardurile direct din aplicaţie. Mai mult de jumătate din cadurile STAR sunt înrolate în BT Pay.
  • Clienţii plătesc inclusiv într-o nouă “monedă”, punctele STAR, care înseamnă cumpărături gratuite, fiecare punct însemnând un leu. Aproape 100 de milioane de puncte STAR au fost acordate până acum clienţilor – echivalentul a tot atâţia lei.
    • Banii sunt gestionaţi mai bine şi mai uşor, programul însemnând plată în rate sau acumulare de puncte de loialitate. De-a lungul anilor, clienţii au ales plata în rate mai ales pentru bunuri de valori mai mari, cum ar fi articole pentru casă – mobilă, decoraţiuni, materiale de construţii, respectiv electronice şi electrocasnice, dar şi pentru hobby-uri, vacanţe etc.

Un studiu despre carduri, realizat în acest an de Quantix pentru Banca Transilvania, arată că  brandul STAR este asociat cu familiaritate, diferenţiere de programe similare de pe piaţă şi cu relevanţă.  Respondeţii îl consideră foarte potrivit pentru realizarea planurilor personale şi este considerat  modern, adaptat comerţului online, cu grad ridicat de acoperire în rândul comercianţilor.

Citeste si  Banca Transilvania se alătură Fundației Conservation Carpathia Primul pas: construirea unui centru de zi destinat copiilor din mediul rural

Programul STAR a contribuit de-a lungul anilor la creşterea business-ului BT pe partea de carduri. La momentul lansării programului, în 2011, banca avea aproximativ 150.000 de carduri de credit emise, din aproape 1,8 milioane, beneficiind de o crestere constanta, an de an, si ajungând acum la peste 550.000 din 4,5 milioane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here