Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul TUDOR MIRCEA, asociat și administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și evaziune fiscală.
Acestuia i s-a impus obligația de a plăti o cauțiune în sumă de 1.000.000 lei, până la data de 30 iunie 2016. De asemenea, s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul ARDEIAȘ LIVIU, la data faptei avocat în Baroul Teleorman, (în prezent aflat în detenție), pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
Suspectul Ardeiaș Liviu, în intervalul noiembrie 2010- aprilie 2011, a primit, în două tranșe, în mod indirect (prin intermediul unor operațiuni comerciale fictive), suma de 6.000.000 de lei de la inculpatul Tudor Mircea (asociatul și administratorul unei societăți comerciale) promițând în schimb că va interveni la anumiți funcționari din cadrul unor autorități, în vederea obținerii documentelor despre care susținea că ar fi fost necesare adjudecării, de către societatea lui Tudor Mircea, a unor contracte cu Autoritatea Națională a Vămilor privind sisteme de securizare.
Suspectul Ardeiaș Liviu ar fi încasat comisionul de 6 milioane de lei (aproximativ 1,5 milioane euro), ca procentaj din contractele încheiate cu Autoritatea Națională a Vămilor, pe baza a două facturi emise de cabinetul de avocatură. Imediat ce i-au intrat banii în cont, acesta i-a ridicat de la casieria băncii.
Banii au fost primiți indirect, prin intermediul unor operațiuni comerciale simulate desfășurate între societatea lui Tudor Mircea și cabinetul avocatului Ardeiaș Liviu, prima tranșă în cuantum de 3.800.000 lei, la data de 29 noiembrie 2010, iar cea de-a doua tranșă de 2.200.000 lei, la data de 27 aprilie 2011.
Suma de 6 milioane lei încasată de către Ardeiaș Liviu de la societatea lui Tudor Mircea a fost înregistrată în contabilitatea acelei societăți drept cheltuială cu achiziții de prestări servicii, deși suma ar fi fost folosită, în realitate, pentru plata influenței susmenționate. În acest fel, s-a creat un prejudiciu la bugetul de stat în suma de 960.000 lei (echivalentul a 227.492 euro), reprezentând impozit pe profit pe care societatea respectivă era obligată să îl plătească statului.
Inculpatului Tudor Mircea și suspectului Ardeiaș Liviu li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309, respectiv 307 Cod de procedură penală.
Precizăm că Ardeiaș Liviu a mai fost trimis în judecată, alături de alte persoane, de către procurorii anticorupție, la 11 aprilie 2013, fiind condamnat definitiv la 6 ani închisoare cu executare, la 25 noiembrie 2015, de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru tentativă de înșelăciune. Într-un alt dosar a fost trimis în judecată, la 17 iunie 2013, pentru infracțiuni de evaziune fiscală, fiind condamnat definitiv, la 3 mai 2016, la 5 ani închisoare.