Aproximativ 80% dintre salariaţii români şi-ar dori să muncească de acasă măcar o dată pe săptămână

0
133

Potrivit unui studiu derulat de platforma de recrutare online eJobs, IT-iştii şi angajaţii din poziţii de middle management din companiile care activează în România beneficiază de cel mai mult timp lucrat de acasă (telemuncă).

Astfel, în timp ce 8 din 10 români ar vrea să lucreze de acasă, în Finlanda procentajul ajunge la aproape 50%. De asemenea, 32% dintre top managerii din Estonia muncesc remote, în timp ce în Cehia procentul este de 30,8%, iar în Slovacia de 28,4%.

Macedonia este singura ţară care se apropie de România, din acest punct de vedere, în condiţiile în care 9% dintre top manageri aleg sistemul de telemuncă.

Cele mai recente date Paylab, comparatorul salarial lansat de eJobs România, IT-iştii şi angajaţii din poziţii de middle management sunt cei care beneficiază de cel mai mult timp lucrat remote, aproape dublu faţă de top manageri, în condiţiile în care mai puţin de 10% dintre executivi aleg să lucreze de acasă.

Legea telemuncii a fost adoptată în luna aprilie a anului trecut şi îi vizează pe acei angajaţi a căror activitate este realizată cu ajutorul tehnologiei (desktop, laptop, smartphone etc.). Aceştia au aceleaşi drepturi pe care le au şi ceilalţi salariaţi, precum concediul de odihnă sau concediile medicale.

Potrivit legii, o activitate care ar putea fi efectuată în cadrul locului de muncă organizat de angajator va putea fi desfăşurată de către salariat şi la distanţă de această locaţie, în mod regulat şi voluntar, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

Desfăşurarea activităţii în regim de telemuncă de către salariat va avea loc cel puţin o zi pe lună şi se poate extinde pe toată perioada de lucru. Salariatul îşi poate exprima acordul cu această formă de organizare a muncii prin semnarea contractului individual de muncă sau a unui act adiţional, după caz.

“Reglementarea telemuncii va conduce la flexibilizarea şi adaptarea relaţiilor de muncă la realităţile socio-economice actuale, în raport cu evoluţia dinamică a pieţei muncii, şi va oferi avantaje atât salariatului, cât şi angajatorului. Concret, pentru angajator, se vor reduce costurile cu închirierea spaţiilor, utilităţile, consumul de carburant şi parcul auto. În ceea ce-l priveşte pe salariat, acesta va elimina consumul de bani şi de timp cu deplasarea de la şi până la sediul angajatorului, va avea libertatea alegerii locului de muncă şi valorificării timpului de lucru, optimizându-şi, astfel, raportul între viaţa profesională şi cea personală”, potrivit actului normativ.

Ministrul Muncii de atunci, Vasilescu, declara:

„Este un proiect de lege foarte popular în Japonia, adică legislaţia din Japonia a stat la baza legislaţiei din România, acolo sunt foarte multe persoane care preferă să lucreze de acasă. Am adoptat şi noi astăzi această lege care a fost gândită de Guvernul României, practic orice persoană care lucrează de pe calculator poate să o facă de acum înainte de acasă, este pontat ca orice altă persoană care ar fi la serviciu, are contractul introdus în REVISAL, are toate drepturile ca orice salariat, doar că lucrează de acasă. Este bine şi pentru angajator pentru că nu mai trebuie să plătească cheltuieli de utilităţi, de exemplu, sau cheltuieli de chirie a spaţiului, este bine şi pentru angajat, nu mai pierde două ore de muncă în trafic, nu mai plăteşte transportul şi, sigur, dacă angajatorul îi dă o lucrare care ar putea să fie făcută în 8 ore şi o face în 4 ore este avantajat.”

Ea a adăugat că de acest proiect de lege nu vor beneficia doar angajaţii din IT, ci şi traducătorii, dar şi alte categorii de salariaţi. În ce priveşte pontajul celor 8 ore de lucru pe zi, Vasilescu a spus că acesta se poate face electronic.

„Angajatorul trebuie să verifice dacă se respectă acasă toate normele de securitate muncă şi, de asemenea, Inspectoratele Teritoriale de Muncă pot să facă verificări. Practic, domiciliul se transformă într-un fel de birou, este exact acelaşi lucru ca şi cum ai lucra într-un birou la angajator, doar că o faci de acasă”, a mai precizat Vasilescu.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ