Profilul economic al zilei

0
407

Credem că BNR va majora astăzi dobânda de politică monetară cu 25 de puncte de bază la 2,5% în condiţiile presiunilor inflaţioniste. BNR a început recent să absoarbă lichiditatea prin operaţiuni săptămânale de atragere de depozite, ceea ce va creşte eficienţa unei majorări a dobânzii de politică monetară astăzi. Aceasta este o schimbare importantă faţă de situaţia din pieţe de la începutul lui 2018 când un excedent amplu de lichiditate a făcut ca dobânzile pe termen scurt să nu crească prea mult, chiar şi după două majorări ale dobânzii de politică monetară a BNR. Contextul extern pare mai favorabil în prezent pentru a absorbi rate mai mari de dobândă la leu, după întărirea din ultimele săptămâni a dolarului şi a apariţiei unei tendinţe de depreciere a unor monede emergente, inclusiv a celor din Europa Centrală şi de Est.

Leul a avut un debut destul de bun la începutul săptămânii trecute, manifestând o tendință de apreciere care a continuat și miercuri, după ziua liberă de 1 Mai. Lichiditatea mai redusă, operațiunile de sterilizare ale băncii centrale care vizează întărirea semnalului dobânzii de politică monetară precum și unele ordine de vânzare de valută au susţinut tendinţa de apreciere a leului şi desincronizarea faţă de monedele regionale. Joi, leul a pierdut teren în fața euro, testând nivelul de 4,67 pe piaţa valutară pe fondul creșterii volumelor tranzacționate, însă a încheiat săptămâna în apreciere odată cu revenirea ordinelor de vânzare valutare. Vineri, BNR a cotat leul la 4,6569 față de euro.

Consiliul de Administrație al Transelectrica a numit un nou director general care a înlocuit CEO-ul ce a ocupat aceasta funcție începând cu mijlocul anului 2017. Decizia surprinde având în vedere că fostul director general a făcut o impresie bună prin abordarea unor probleme cheie într-un mod transparent. Fostul CEO a recunoscut că există întârzieri importante în implementarea proiectelor majore de investiții din cauza unor probleme organizatorice interne și a inițiat măsuri concrete de îmbunătățire a capacității companiei de accelerare a investițiilor. Decizia luată de acționarul majoritar ar putea induce percepția că guvernul nu are o viziune clară referitoare la planul de management strategic al Transelectrica pe termen mediu și lung.

Ministerul Finanţelor Publice va organiza astăzi o licitaţie pentru obligaţiuni în valoare de 600 milioane lei, cu scadenţa în aprilie 2024. La fel ca săptămânile trecute, rezultatul licitaţiei de astăzi va fi influenţat de posibila decizie a BNR de a prelungi operaţiunea de atragere de depozite de la băncile comerciale la scadenţa de 7 zile a operaţiunii precedente.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ