Băncile au înăsprit semnificativ standardele de creditare a populatiei, în trimestrul al doilea al acestui an

0
1329

Inasprirea este valabila atât pentru împrumuturile destinate achiziţiei de locuinţe şi terenuri, cât şi pentru creditele de consum, arată un sondaj publicat de Banca Naţională a României (BNR). Acesta precizează că, pentru această evoluţie, instituţiile de credit au indicat următorii factori determinanţi: deciziile de politică monetară sau prudenţială ale BNR, aşteptările privind situaţia economică generală, cerinţele cu privire la gradul de îndatorare, aşteptările privind situaţia financiară a populaţiei şi riscul asociat bonităţii clienţilor.

În următoarele trei luni, instituţiile de credit estimează o înăsprire marginală a standardelor pentru creditele ipotecare şi una de amplitudine moderată pentru creditele de consum.

În cel de-al doilea trimestru al anului în curs, cererea s-a redus marginal, în cazul împrumuturilor de consum, evoluţie determinată, “în principal, de diminuarea semnificativă a cererii pentru creditele de consum cu ipotecă, care nu a putut fi contrabalansată de majorarea importantă a cererii pe palierul creditelor de consum fără garanţie ipotecară”, conform documentului citat, care adaugă: “Volumul solicitărilor de credite de consum care au fost respinse de bănci în trimestrul al doilea din 2017 a înregistrat o scădere moderată, comparativ cu trimestrul anterior. Pentru trimestrul următor, instituţiile de credit aşteaptă un avans marginal al cererii de împrumuturi de consum”.

Băncile estimează că cererea va rămâne constantă, în următoarele trei luni, în cazul creditelor ipotecare, în timp ce în cazul creditelor de consum aceasta “se va majora marginal”.

Termenii creditării au rămas relativ nemodificaţi, în perioada analizată comparativ cu intervalul de raportare precedentă.

Cererea de credite s-a majorat semnificativ, în trimestrul secund al anului în curs, cu toate că băncile se aşteptau la un avans marginal al acesteia, notează sondajul BNR. Acesta estimează că, în trimestrul următor, băncile anticipează o modificare a cererii agregate provenite din partea companiilor de amplitudine relativ similară celei din trimestrul curent. În ceea ce priveşte rata solicitărilor respinse de către instituţiile de credit, aceasta s-a redus marginal faţă de perioada de raportare precedentă.

Riscurile asociate companiilor, în percepţia băncilor, s-au menţinut, în general, la un nivel similar celui din trimestrul precedent. Singurele excepţii au fost sectoarele energie, agricultură şi construcţii, unde riscul de credit a fost în creştere.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here