Autorităţile reuşesc să-i ameţească pe cetăţeni prin deciziile pe care le iau, unele care de multe ori se bat cap în cap

0
522

Primăria Municipiului Bucureşti nu face excepţie, iar atitudinea vizavi de încurajarea transportului alternativ este un exemplu. Pe de o parte sunt cheltuite milioane de euro pentru acordarea de vouchere cadou pentru achiziţionarea de biciclete, pe de alta se propune tăierea investiţiilor destinate lucrărilor de infrastructură care ar facilita mersul pe acestea.

În luna august Primăria Generală a Capitalei a acordat 5000 de vouchere cadou, fiecare în valoare de 500 de lei, destinate achiziţionării de biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice şi dispozitive de tip Segway/Ninebot, pe baza principiului „primul venit, primul servit”. Astfel, s-au cheltuit de la buget 2.500.000 de lei. Pe 11 septembrie, proiectul de hotărâre privind suplimentarea numărului de vouchere cu încă 25.000 (în valoare totală de 12.500.000 de lei) prin care bucureştenii să îşi cumpere mijloace de transport economice şi nepoluante, a fost aprobat în şedinţa extraordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după ce pe 30 august proiectul fusese respins.

În ultima şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a fost supusă votului o nouă rectificare bugetară. În ceea ce priveşte străzile şi parcările din Bucureşti, propunerea a fost ca bugetul alocat să fie redus cu peste 1,7 milioane de lei (de la 4 milioane de lei). Astfel, proiectul privind traseul prioritar pietonal şi de biciclişti va beneficia de doar 100.000 de lei, redus de la 3,5 milioane de lei.

Înainte de şedinţa de rectificare, Primăria Municipiului Bucureşti a ţinut să facă mai multe precizări legate de informaţiile apărute în media pe tema tăierilor de fonduri, inclusiv cele legate de pistele pentru biciclete: „În ceea ce priveşte afirmaţia «traseul prioritar pietonal şi de biciclişti – de la 3,5 milioane de lei rămân 100.000 de lei»: – suma de 100 mii lei înscrisă pe creditele bugetare este necesară pentru plata finală, pentru acest obiectiv, a contractului de proiectare (faza PTh şi detalii de execuţie) după ce proiectul va fi avizat de către instituţiile abilitate şi obţinerea Autorizaţiei de Construire. Precizăm faptul că procedura de achiziţie publică va fi demarată de îndată ce va fi obţinută Autorizaţia de Construire aferentă”.

Dincolo de explicaţii un lucru este cert: pistele de biciclete sunt doar pe hârtie, în dosare, iar transportul alternativ rămâne o aventură periculoasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here