Plafonul suplimentar „va fi aplicat pe o perioadă de maximum 12 luni de la data la care suma a fost creditată în cont la instituţia în cauză sau de la data la care depozitele pot fi transferate legal la o altă instituţie de credit”, precizează BNR. Instituţia are obligaţia de a stabili, reconsidera periodic şi publica pe site-ul său oficial nivelul suplimentar al garantării.
Potrivit BNR, Uniunea Europeană care beneficiază de schema de garantare a depozitelor suplimentar plafonului standard de acoperire de 100.000 de euro, echivalent lei, sunt:
- a) depozitele care rezultă din tranzacţii imobiliare referitoare la bunuri imobile cu destinaţie locativă;
b) depozitele rezultate ca urmare a apariţiei următoarelor evenimente: pensionarea, disponibilizarea, invaliditatea sau decesul deponentului;
c) depozitele rezultate din încasarea unor indemnizaţii de asigurare sau a unor compensaţii pentru daune generate de infracţiuni sau pentru condamnări pe nedrept.
„BNR a stabilit nivelul suplimentar al garantării la valoarea de 100.000 de euro echivalent lei. Acesta este distinct de cel prevăzut la art. 61 alin. (3) din Legea nr. 311/2015 şi se aplică sumei agregate a depozitelor prevăzute la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 311/2015, la determinarea compensaţiei aferente acestora potrivit art. 63 din Legea nr. 311/2015”, se arată într-un comunicat al BNR.
Denumite majorări temporare ale soldurilor depozitelor (Temporary High Deposit Balances -THDB), prevederile se referă la depozitele în care, pentru o perioadă scurtă de timp, se află sume mari de bani rezultate în urma unor tranzacţii imobiliare, moşteniri, despăgubiri, plata unor indemnizaţii de asigurare şi altele. „Nivelul stabilit de BNR este cel mai scăzut din Uniunea Europeană”, se mai arată în comunicatul citat