AIRBUS inaugurează fabrica de la Ghimbav

0
4013
AIRBUS
Se pare că chiar președintele Franței, Francois Hollande, va participa pe 13 Septembrie la inagurarea fabricii. Investiția se ridica la 55 milioane de euro.
Preşedintele Franţei, Francois Hollande, va inaugura fabrica Airbus de la Ghimbav pe 13 septembrie, potrivit unor surse apropiate investitorilor. Potrivit lui Serge Durand, directorul general al Airbus Helicopters Industries, primul elicopter produs la Ghimbav va fi livrat abia la finele lui 2017, dar începând din luna septembrie 2016, fabrica devine funcţională şi operativă.
Se va produce elicopterul H215
Compania intenţionează ca în cazul în care proiectul H215 se dovedeşte unul de succes să aducă la Braşov şi alte proiecte.  Serge Durand a spus: “Deocamdată am încheiat un protocol cu companiile aeronautice din România – IAR Ghimbav, Aerostar, Aerotech şi Turbomecanica – pentru a deveni furnizori de piese pentru elicopterul care va fi produs în România, acesta urmând să fie produs în totalitate cu piese produse în România”.
Serge Durand a mai arătat că la Ghimbav se va produce, în prima fază, varianta civilă a H215, urmând ca cea militară să fie transferată peste câţiva ani de la fabrica din Franţa către cea din Braşov. În plus, în 2019, Durand speră ca peste 30 de ingineri din România să lucreze la designul elicopterelor care vor fi produse la Ghimbav, compania intenţionând să dezvolte aici şi un centru de cercetare-dezvoltare.
350 de angajați
Valoarea investiţiei totale în noul proiect Airbus Helicopters de la Ghimbav este de 55,7 milioane de euro, din care ajutorul statului român este de maximum 5,2 milioane de euro.
“Vom ajunge până la 350 de angajaţi la fabrica din Ghimbav în 2019, atunci când vom începe să producem câte 15 elicoptere H215 pe an”, a mai spus Durand.
Guillaume Faury, CEO Airbus Helicopters, a declarat că la Ghimbav va fi asamblat elicopterul H215, ultimul venit în familia de aeronave H a grupului franco-german, fratele “mai mic” al H225. H215 este o variantă avansată a fostului elicopter AS332 Cie/L1e, care ar urma să fie vândut “la preţuri accesibile”, deoarece “costurile sunt mici”.
Airbus Helicopters, o divizie a Airbus Group, oferă soluţii pentru elicoptere civile şi militare din toată lumea. Compania are în funcţiune o flotă de aproximativ 12.000 de elicoptere operate de peste 3.000 de clienţi în aproximativ 154 de ţări. Airbus Helicopters are peste 22.000 de angajaţi la nivel global şi în 2015 a generat un venit de 6,8 miliarde de euro.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here