Romanii au mai mulți bani in bănci

0
3583
bani in banci

Depozitele bancare garantate ale persoanelor fizice şi juridice la instituţiile de credit participante la Fondul de Garantare s-au majorat în primele şase luni cu 2,2 miliarde lei, la 221,2 miliarde lei, depozitele în lei crescând cu 0,6%, iar cele denominate în valută cu 1,8%.

În primele şase luni ale anului 2016, depozitele în lei ale persoanelor fizice au urcat cu 5,3%, în timp ce depozitele în valută au avansat mai lent, cu o variaţie semestrială de +2,7%.La 30 iunie 2016, depozitele în moneda naţională ale persoanelor fizice însumau 84,9 miliarde lei, iar cele în valută circa 56 echivalent miliarde lei.

80,4 miliarde de lei

În cazul firmelor (întreprinderi mici şi mijlocii, companiile mari şi alte persoane juridice), depozitele eligibile se cifrau la 80,4 miliarde lei, în scădere cu 4,2%, cea mai mare descreştere fiind consemnată pe segmentul depozitelor în lei de valori mari, peste plafonul de acoperire. În acelaşi timp, suma depozitelor acoperite ale persoanelor fizice a crescut cu 4,5 miliarde lei, din care 3,6 miliarde lei reprezintă sporul semestrial aferent depozitelor de valori inferioare plafonului de acoperire.

Valoarea medie a depozitului acoperit

Valoarea medie a unui depozit acoperit al unei persoane juridice garantate s-a diminuat uşor pe parcursul semestrului I 2016, până la 27.200 lei. Potrivit legii, suma totală de bani pe care o deţine un deponent la o bancă este acoperită în limita a 100.000 euro, în echivalent lei , indiferent de situaţia în care s-ar putea afla o instituţie de credit (de exemplu, în stare de dificultate sau de insolvenţă).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here