O modificare vagă a legislaţiei, strecurată de guvernanţi în controversata OUG 3/2018, schimbă modul în care se calculează contribuţiile sociale tuturor salariaţilor care îşi iau concediu medical sau postnatal

0
1591

Iniţial această modificare trebuia să modifice doar regimul contribuţiilor pentru salariaţii din IT.

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a recunoscut ca exista „cateva speţe” în care viitoarele mame ar putea pierde bani la indemnizaţia copilului, în urma recentelor modificări legislative, dar acestea vor fi rezolvate în ședinţa săptămanală a guvernului. „Sunt câteva astfel de speţe”, a spus ministrul, întrebat de ziariști despre informatiile aparute în mediul online potrivit cărora viitoarelor mame ar putea să le fie calculată o indemnizaţie mai mică. Incepând de azi, au loc discuţii la Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei, Casa de Pensii si Casa de Asigurări Sociale, astfel încât „joi să venim cu o propunere de modificare prin care și această situaţie să fie acoperită”, a afirmat Teodorovici, citat de Hotnews.

Astfel, OUG 3/2018 prevede că brutul la care se face calculul contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor aflate în concediu medical sau în concediu postnatal nu mai este legat de nivelul salariului mediu brut pe economie, ci se ia în considerare întreg brutul salariatului.

Regula s-a schimbat de la 1 februarie. Pentru această manevră, guvernul a modificat articolul 139 din Codul Fiscal.

Aşadar, din februarie, în cazul concediilor medicale (şi a altor concedii pentru care care există indemnizaţie de asigurări sociale de Sănătate) baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă câștigul brut realizat din salarii și venituri asimilate salariilor.

Până atunci, Codul fiscal prevedea că baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale era suma reprezentând 35% din câștigul salarial mediu brut.

Motivaţia guvernului ar fi că nu a vrut să scadă netul persoanelor cu venituri mici.

„Având în vedere necesitatea adoptării de măsuri pentru reglementarea situațiilor privind nivelul contribuției de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care beneficiază de concedii medicale, raportată la nivelul indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate (…) Guvernul adoptă prezenta ordonanță de urgență”, sună motivarea.

Într-adevăr, persoanele cu venituri foarte mici, cum ar fi şomerii (care pot fi în concediu medical), de exemplu (exemplu dat de guvernanţi într-o informare neoficială), urmează să aibă venitul net protejat de această prevedere. Însă majoritatea salariaţilor îşi vor vedea salariul în mână diminuat în momentul în care îşi iau concediu medical sau postnatal.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ