La sfârşitul lunii ianuarie, totalul creditelor în lei contractate în Bucureşti ajungea la 58,8 miliarde de lei, iar al celor în valută la 43,4 miliarde de lei

0
161

Salariile au crescut anul trecut şi au continuat să crească şi în acest an, dar românii plătesc cu dificultate ratele bancare, pe de o parte din cauza creşterii ROBOR, care se reflectă în ratele aferente împrumuturilor în lei, iar pe de alta din cauza deprecierii leului, ceea ce afectează creditele în valută.

Potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României, valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor s-a ridicat în ianuarie la 4,78 miliarde de lei, în creştere cu 6,46% faţă de suma raportată în decembrie 2018.

Deşi valoarea restanţelor la creditele în valută a coborât cu 7%, faţă de luna decembrie a anului trecut, valoarea acestora este totuşi ridicată: 2,8 miliarde de lei (echivalent), arată raportul Băncii Naţionale a României (BNR).

Totalul creditelor în lei atingea, în ianuarie, 165,27 miliarde de lei (cu 0,35% sub valoarea din luna precedentă), din care 65,153 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 95,959 miliarde de lei împrumuturi luate de populaţie.

Creditele în valută totalizau 89,671 miliarde echivalent lei în ianuarie 2019 (cu 2,03% mai mult faţă de decembrie 2018), din care 48,653 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 37,664 miliarde de lei credite luate de populaţie, mai informează acelaşi comunicat.

Bucureştenii aveau, la finele lunii ianuarie, credite în lei restante în sumă de 1,781 miliarde de lei şi în valută de 1,099 miliarde de lei (echivalent). Totalul creditelor în lei contractate în Capitală ajungea la 58,8 miliarde de lei, iar al celor în valută la 43,4 miliarde de lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ