Investigaţie începută de autorităţi. Motivul este dublarea pretului energiei electrice până la sfârşitul anului

0
715

Şeful ANRE, Nicolae Havrileţ, estimează că următoarea majorare a preţului plătit de consumatori pentru energia electrică ar putea avea loc la 1 octombrie, o altă scumpire fiind prognozată pentru sfârşitul acestui an. Cumulate, majorările ar putea ajunge la 10 procente faţă de preţul actual.

Aceste majorări succesive , spune preşedintelui ANRE,  ar putea avea drept cauză creşterea preţurilor de pe bursa de energie, care se majorează în continuare şi se apropie de valorile istorice înregistrate la începutul anului.  Ca atare, pe consumatorii casnici îi aşteaptă două noi scumpiri la electricitate, care ar putea ajunge la 10 procente faţă de preţul actual, majorat deja cu 8%, în medie, de la 1 iulie.

Prima creştere vine din cauza preţurilor mari la care furnizorii sunt obligaţi să cumpere energia de pe bursă.

„Va trebui să luăm în considerare de la 1 octombrie chiar o ajustare separată de programul de liberalizare care se încheie la 1 ianuarie anul viitor. Sigur, cel care pierde este consumatorul. A doua creştere va veni la sfârşitul anului şi va fi de până în 5 procente”, estimează ANRE.

Nicolae Havrileţ, preşedinte ANRE, a precizat că autoriatea se raportează la preţul acesta crescut de 8%. „Între preţul crescut cu 8% şi viitorul preţ pe care îl vom da, nu mai poate să fie o creştere aşa de mare de 8%. Suntem undeva sub 5%, ca şi estimare”, a adăugat şeful ANRE.

Astăzi energia electrică vândută pe bursă este de peste două ori mai scumpă decât anul trecut, tot pe 3 august. Preţul maxim la 3 august a fost de 500 de lei pentru fiecare Megawatt oră, iar pentru energia livrată pe 4 august, preţul ajunge la 570 de lei per Megawatt oră.

Situaţia este greu de explicat, în condiţiile în care producţia de energie în hidrocentrale are cea mai mare pondere din total. Cum aceasta este şi cea mai ieftină energie, în mod normal preţul ar trebui să scadă. Un alt argument pentru evoluţia cotaţiei pe bursă este seceta.

Cu toate astea, debitul pe Dunăre la intrarea în ţară este la acelaşi nivel ca în 2016, când preţul electricităţii era mult mai mic. Datele contradictorii au impus o analiză, a explicat şeful ANRE. „Suntem foarte interesaţi să vedem care sunt elementele care au produs această creştere faţă de unele condiţii similare din trecut, atunci când nu s-au înregistrat aceste preţuri. Se utilizează mai mult rezervele lacurilor. Energia electrică produsă în lacuri este mai scumpă decât cea produsă pe Dunăre. Ăsta este un element pe care l-am observat”, a spus Havrileţ.

La rândul său, Gabriel Dumitraşcu, expert energie, consideră că „există o tendinţă manipulativă a pieţei, nişte speculaţii care cresc artificial preţul”. „Dorinţa de profit a producătorilor de energie electrică nu justifică această creştere exagerată de preţ”, a declarat Dumitraşcu.

Astfel, Guvernul este marele câştigător al acestei situaţii. Companiile de stat Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi complexurile energetice vând energie scumpă, iar profiturile ajung în buget, consideră specialiştii.

Autorităţile au început o nouă investigaţie, pentru a identifica sursa recentelor majorări.

Ministerul Energiei a anunţat joi că a transmis Consiliului Concurenţei semnalele primite din piaţă privind posibile înţelegeri neconcurenţiale între producătorii de energie din România, pentru a fi analizate de către autoritatea compententă. Anunţul vine după ce preţul energiei electrice tranzacţionate pe piaţa spot (Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU) a OPCOM a crescut joi de două-trei ori.

”Ca urmare a situaţiei pe care România o înregistrează pe bursa de energie electrică, unde preţurile au atins un nivel ridicat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, Ministerul Energiei a dispus o serie de măsuri. Astfel, în acest context, ministrul Energiei, Toma Petcu, a avut o serie de întâlniri şi discuţii cu conducerea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Ca urmare a acestora, ANRE s-a angajat să realizeze o analiză a situaţiei şi să propună eventuale metode de intervenţie în piaţă”, arată ministerul, într-un comunicat.

Totodată, Ministerul Energiei anunţă că va începe o analiză privind cauzele producţiei scăzute din hidrocentrale, aportul energiei hidro în asigurarea consumului României fiind în această perioadă mai mic decât în mod obişnuit.

”Analiza îşi propune să verifice dacă producţia Hidroelectrica este afectată de debitele reduse ale râurilor interioare sau este cauzată de o exploatare defectuoasă a hidroagregatelor. Precizăm că Ministerul Energiei a cerut în mod constant în toată această perioadă informări privind evoluţia pieţei de energie electrică de la autorităţile care au responsabilităţi de monitorizare şi supraveghere a acesteia”, se arăta în comunicat.

 Reprezentanţii Ministerului Energiei spun că, din datele furnizate, se configurează o serie de factori locali şi regionali care explică situaţia actuală. Între aceştia, creşterea consumului de electricitate pe fondul codurilor de caniculă. În prezent, necesarul de consum este de 7.500 – 8.000 MW, cu peste 1.000 de MW mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Un alt factor a fost preţul similar în regiune.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ