În această săptămână s-ar putea înființa, prin ordonanță de urgență, Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții

0
692

Guvernul ar putea adopta în ședința din această săptămână ordonanța de urgență pentru înființarea controversatului Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții, potrivit unor surse din PSD.

Guvernul ar urma să adopte această ordonanța de urgență dacă plenul Parlamentului se reunește în sesiune extraordinară. Totuși, în acest moment mai există posibilitatea că proiectul privind înființarea Fondului, cerută insistent de Liviu Dragnea, să fie amânat de premierul Mihai Tudose, potrivit surselor citate.

Premierul Tudose declara în urmă cu o săptămină că Fondul Suveran de Investiții nu va fi adoptat prin ordonanță de urgență , ci va fi ajunge în dezbatere în Parlament, întrucât este „un lucru mult prea important”. Proiectul de înființare a Fondului, prezentat deja în prima lectură în Guvern, a fost trimis la Eurostat (institutul european de statistică) pentru un punct de vedere.

Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții este una dintre principalele promisiuni ale PSD făcute în campania electorală de anul trecut. Prezentat ca o inițiativă care urmează modelul norvegian, Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) ar urma să gestioneze participațiile statului în companii.

Una dintre cele mai periculoase prevederi ale proiectului este că Fondul va putea să vândă acțiuni sau active ale companiilor de stat care se vor află în proprietatea sa, precum Hidroelectrica sau Tarom, fără să se supună legislației în vigoare referitoare la privatizarea societăților comerciale.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ