Deşi scumpirile s-au temperat, preţurile au continuat să crească în luna martie. Rata anuală a inflaţiei a urcat la 4,2%

0
114

Conform datelor publicate de Institutul naţional de Statistică, creşterea preţurilor de consum s-a temperat în martie la 0,49% faţă de februarie, însă rata anuală a inflaţiei a urcat la 4% (4,2% indicele armonizat al preţurilor de consum – IAPC), pe fondul scumpirii alimentelor cu 4,45%, a mărfurilor nealimentare cu 4,15% şi a serviciilor cu 3,18.%

În februarie, preţurile de consum au urcat cu 0,79% faţă de ianuarie, iar rata anuală a inflaţiei a fost de 3,83%.

INS  precizează:

„Preţurile de consum în luna martie 2019 comparativ cu luna martie 2018 au crescut cu 4,0%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,2%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2018 – martie 2019) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2017 – martie 2018), calculată pe baza IPC, este 4,4%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,1.%”

Cele mai importante scumpiri şi ieftiniri

Cartofii au continuat să se scumpească în luna martie, preţul acestora urcând cu 26,33% de la începutul anului, iar topul scumpirilor continuă cu legumele şi conservele de legume, ale căror preţuri au fost mai mari de 20,6% în martie faţă de decembrie, şi citricele şi alte fructe meridionale ale căror preţuri au urcat cu 10,28% în aceeaşi perioadă, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

În martie faţă de februarie, cel mai mult s-au scumpit citricele (plus 4,5%), cartofii (plus 4,41%) şi legumele şi conservele de legume (plus 2,84%).

Pe de altă parte, de la începutul anului ouăle s-au ieftinit cel mai mult, preţul scăzând cu 5,22%. Reduceri nesemnificative de preţ (minus 0,2%) au înregistrat fasolea boabe şi alte leguminoase.

Faţă de luna februarie, produsele alimentare care s-au ieftinit cel mai mult sunt ouăle (minus 5%), fructele proaspete (minus 2,1%) şi carnea de porc (minus 0,11%).

În ansamblu, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,49% în martie faţă de luna precedentă şi cu 3,08% faţă de ultima lună a anului trecut.

În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, în martie cel mai mult s-au scumpit tutunul şi ţigările, cu 1,55% faţă de februarie şi cu 4,22% faţă de decembrie 2018, şi combustibilii (plus 1,13% faţă de februarie şi plus 3,82% faţă de decembrie 2018). Medicamentele se află pe locul trei în topul scumpirilor din acest an, cu un plus la preţ de 1,19%.

Pe de altă parte, detergenţii s-au ieftinit în martie faţă de februarie, preţurile scăzând cu 1,13%, iar de la începutul anului nu au fost consemnate scăderi de preţ în cazul mărfurilor nealimentare.

Preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 0,54% în martie faţă de februarie şi cu 1,75% de la începutul anului.

În cazul serviciilor, de la începutul anului cele mai semnificative scumpiri au fost înregistrate pe segmentul igienă şi cosmetică (plus 2,26%), în timp ce în martie faţă de februarie cel mai mult s-au scumpit abonamentele la televiziune, preţurile pe acest segment urcând cu 1,26%.

La polul opus este sectorul aerian care a cunoscut o scădere a tarifelor de 3,4% faţă de februarie şi de 7,39% faţă de decembrie.

Serviciile s-au scumpit, în februarie, cu 0,4% faţă de februarie şi cu 1,52% faţă de decembrie 2018.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 3%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,1 pentru finalul anului viitor, a anunţat, în luna februarie, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei.

BNR estima în noiembrie 2018 o inflaţie de 2,9% pentru finalul acestui an şi de 3,2% pentru 2020.

Conform BNR, rata anuală a inflaţiei va continua să scadă până în trimestrul III din 2019 (2,4%), pe seama componentelor exogene şi ale coşului de consum.

Ulterior, se va repoziţiona şi menţine în jumătatea superioară a intervalului ţintei ca urmare a epuizării efectelor favorabile ale reducerilor preţurilor combustibililor şi citricelor de la finalul anului 2018, dar şi pe seama contribuţiei în creştere a inflaţiei de bază.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ