Cioloș anunță cumpărătorii elicopterului produs la Brașov: MAI și MApN

0
3700
Cioloș
Francois Hollande a fost prezent alături de premierul Cioloş la inaugurarea fabricii Airbus Helicopters din Ghimbav. Primul elicopter produs la Brașov ar putea să fie gata în 2018.
 
Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a participat, marţi după-amiază, la inaugurarea fabricii de elicoptere Airbus de la Ghimbav, în judeţul Braşov, el declarând că proiectul are „vocaţia să consolideze industria apărării în Europa“ şi că va propune acest proiect, la Summitul NATO. Hollande a afirmat că fabrica de elicoptere de la Ghimbav reprezintă continuarea tradiţiei franco-române, din judeţul Braşov, în domenul aeronauticii, însă la un cu totul alt nive.
Scopuri civile și militare

„Avem o tradiţie de multă vreme în Braşov, în domeniul aeronauticii, între Franţa şi România. Aici este vorba despre un proiect de altă anvergură. Nu mai este vorba despre mentenanţă, de a repara, ci de a fabrica elicoptere care vor reprezenta tehnologia de vârf. Este un proiect franco-român, un proiect european şi îi felicit pe colegii din Germania care participă la ambiţia noastră de aici, aceea de a furniza elicoptere, în scopuri civile, dar şi în scopuri militare“, a spus preşedintele Franţei. Elicopterul care va fi produs la Braşov ar putea consolida industria europeană a apărării, a mai afirmat Hollande, care a adăugat că aceasta va fi şi propunerea sa, la Summitul NATO de la Bratislava, din această toamnă.

Locuri de muncă în România

„Cu acest Superpuma H215 avem dovada că putem să construim o cooperare care este benefică ambelor ţări. Locurile de muncă create, aici, nu sunt create în detrimentul celor din Germania, din Franţa sau din alte ţări europene. Locurile de muncă de aici vor duce la crearea altor locuri de muncă, în Franţa. Pe lângă asta, suntem într-o relaţie prin care personalul va fi format în Franţa şi aici pentru a atinge nivelul de calificare care le va permite să aibă un proces de fabricaţie cât de performant posibil. Aşadar, este un proiect de dimensiune europeană deoarece are de asemenea vocaţia să consolideze industria apărării în Europa. Este ceea ce dorim să facem şi ceea ce doresc să propun, în câteva zile, la Summit-ul de la Bratislava. Trebuie să avem o cooperare în ceea ce priveşte fabricarea materialului de apărare pentru a putea să-i dăm condiţiile ca să aibă o politică europeană de apărare“, a mai spus Hollande.

3.000 de clienți din154 de țări

La Ghimbav, pe lângă linia de asamblare, vor funcţiona un birou de cercetare, un departament de vânzări şi un centru de formare profesională, valoarea totală a investiţiilor ridicându-se la 50 de milioane de euro. În România filiala Airbus Helicopters Industries, care se ocupă de construcţia liniei finale de asamblare a elicopterelor H215, se va ocupa şi cu vânzarea şi exportul produselor în toată lumea.

La dezvoltarea proiectului H215 în România participă companiile româneşti IAR, Aerostar, Aeroteh şi Turbomecanica. Potrivit paginii de internet a Airbus Helicopters, primul aparat H215 ar urma să iasă de pe linia de asamblare din România în 2018.

Airbus Helicopters este o divizie a grupului aeronautic Airbus specializată în producţia de elicoptere civile şi militare. În prezent, circa 12.000 de elicoptere produse de Airbus Helicopters sunt operate de peste 3.000 de clienţi în aproximativ 154 de ţări.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here