Senatul a adoptat Legea RCA

0
3544
Senatul a adoptat Legea RCA
Accident auto
Potrivit legii, ASF limitează creșterea nejustificată a prețului asigurării obligatorii.

Legea RCA a fost adoptată marți în plenul Senatului cu 74 de voturi “pentru”, cinci “împotrivă” şi opt abţineri, prevede că ASF stabileşte un tarif de referinţă, iar contractul se va stabili pe baza acestui tarif, care trebuie respectat de toate firmele de asigurare.

Tarif de referință

“Principala modificare este acel tarif de referinţă, de acolo urmează pe urmă multe modificări, modul cum se stabileşte tariful, sarcina dată ASF de a stabili un tarif de referinţă care duce la limitarea creşterilor la tariful RCA”, a declarat senatorul Viorel Arcaş (PSD), unul dintre iniţiatorii proiectului.

Arcaş a mai spus că prin acest proiect de lege Guvernul trebuie să se ocupe de înfiinţarea unei societăţi de stat care să încheie asigurări, piaţa devenind astfel mai competitivă.

Înființarea unei societăți

“A doua (modificare – n.r.) este o sarcină dată Guvernului de a se ocupa într-un anumit termen de înfiinţarea unei societăţi sau crearea unei activităţi în cadrul societăţilor de stat, cum este Eximbank, care să încheie asemenea asigurări; intrând pe piaţă, concurenţa va fi alta, bineînţeles cu asigurarea unui profit sau chiar fără profit, dar acoperirea costurilor pentru că nu trebuie să facă societăţile de stat pofit, trebuie să asigure bunăstarea populaţiei,, spune Arcaș.

De asemenea, proiectul prevede că doar cei care părăsesc ţara vor mai plăti Cartea verde şi că vârsta nu va mai fi un criteriu pentru stabilirea preţului poliţei RCA.

Service-urile obligate să plătească reparațiile

Totodată, service-urile vor fi obligate să asigure toate reparaţiile unui autoturism asigurat. Potrivit legii votate de senatori, un contract RCA poate fi făcut în rate, pe o perioadă mai mică (de exemplu, între 1 şi 3 luni).

Asiguratorul va fi obligat să achite paguba într-un termen stabilit de lege, în caz contrar li se va retrage licenţa. În plus, tractarea autovehiculului avariat va trebui să fie asigurată prin poliţa RCA. Senatul este prima cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here