Mulţumiţi de rezultatul raidului efectuat prin gospodăriile românilor, cărora le-au uşurat buzunarele de 1,48 miliarde de lei în 2009 ca amendă pentru consumul de tutun şi alcool, guvernanţii pregătesc o nouă campanie parafiscală, în urma căreia să-şi penalizeze contribuabilii pentru faptul că îndrăznesc să se hrănească. Şi nu oricum, ci fără a cere politicienilor voie, fără să respecte orele de masă şi reţetele nutriţioniste ale birocraţilor Ministerului Sănătăţii.

România are unul dintre ce­le mai regresive siste­me de impozitare din în­treaga lume. Ponderea ta­xelor şi impozitelor în cheltuielile unei gospodării este invers proporţională cu veniturile acesteia. Res­ponsabile pentru această situa­ţie sunt accizele, care au un caracter pronunţat regresiv, dar şi puz­deria de impozite parafiscale, ma­joritatea exprimate în sume fixe, care sunt transferate, logic, în pre­ţuri de companii, indiferent de sta­tutul clientului. Dar nici în ceea ce priveşte celelalte impozite directe (impozitul pe salarii şi contribuţiile sociale) guvernanţii n-au stat cu mâinile în sân: în 2008, înainte ca România să intre în criză, 15,9 procente din totalul cheltuielilor unei gos­podării erau destinate plăţii dărilor către stat. După un an de cri­ză, potrivit INS, birurile directe plătite statului (acestea nu cuprind TVA, accize, taxe şi impozite para­fis­cale) s-au majorat la 16,5%. Cu toate acestea, politicienii, de stân­ga, de dreapta sau de oriunde, se bat cu pumnii în piept că depun e­forturi să protejeze populaţia săra­că de efectele crizei.

Mănånc, deci sunt vicios!
Ultima găselniţă a aleşilor este introducerea unei taxe de viciu pe mâncarea nesănătoasă. Ministrul sănătăţii, UDMR-istul Attila Cseke, a enunţat principiile noului bir: „similară taxei pe viciu, noua taxă va reprezenta un procent din vânzarea produselor fast-food, iar fondurile pe care le vom colecta vor fi utilizate pentru suplimentarea fondurilor necesare derulării progra­melor de sănătate şi a celor de in­vestiţii în infrastructura din sistem. În aceste zile am cerut Comi­siei de nutriţie a MS să stabilească exact detaliile privind modul de a­plicare a conceptului. Vom avea în­tâlniri cu producătorii şi cu cei vi­zaţi de această măsură“. Cum se va întâlni ministrul cu fiecare dintre cei 20 de milioane de români care sunt vizaţi de această măsură, ră­mâ­ne de văzut.

Până atunci, pentru a putea şti despre ce vor discuta cu ministrul, fiecare român ar trebui să citească proiectul de lege (şi nu de hotărâre, după cum afirmă mi­nistrul, care se vede că nu prea ştie despre ce vorbeşte) pentru com­pletarea Legii nr. 95/2006 pri­vind reforma în domeniul sănătă­ţii, publicat pe site-ul MS. În scopul combaterii consumului excesiv de produse din tutun şi băuturi alcoolice, altele decât vinul şi berea, pentru descurajarea consumului de produse alimentare nerecomandate cu conţinut crescut de sare, gră­simi, zahăr, precum şi cu aditivi alimentari se instituie unele contribuţii ce se constituie ca venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii, se precizează în textul proiectului. Obligaţia plăţii acestor contribuţii revine producătorilor şi importatorilor: „Persoanele juridice care produc, importă sau prepară alimente nerecomandate cu conţinut crescut de sare, grăsimi, zahăr, cu aditivi alimentari, contribuie cu suma de ... (cuantumul contribuţiilor va fi stabilit în urma negocierilor dintre MS şi persoanele juridice - n.r.) pen­tru produsele tip fast-food, produse de patiserie-cofetărie, snacksuri şi chipsuri, şi cu suma de ... pen­tru băuturi răcoritoare cu ex­cep­ţia apei plate îmbuteliate sau a­pei minerale îmbuteliate şi a sucu­rilor naturale proaspete din fructe şi legume“.

La prima vedere, s-ar părea că MS vizează numai sucurile şi hra­na fast-food, numai că un articol al proiectului de lege precizează că „lista produselor alimentare nerecomandate datorită (şi nu din cau­za - sic! - n.r.) conţinutului crescut de sare, grăsimi, zahăr, precum şi cu aditivi alimentari, se aprobă prin Hotărâre a Guvernului“. De alt­fel, secretarul de stat în MS A­drian Streinu Cercel a ţinut să ex­plice într-o emisiune televizată că şi şunca de Praga, de exemplu, ar in­tra sub incidenţa acestei legi. Po­trivit oficialului ministerului, e mai uşor de enunţat ce nu se va ta­xa decât ce se va taxa: singurele pro­duse care vor scăpa de mâna ra­pa­ce a statului vor fi apa plată, cea minerală, fresh-urile şi mâncarea ecologică.

Taxă de protecţie pentru industria alimentară
În cazul, puţin probabil totuşi, în care un astfel de proiect de lege va fi adoptat, cei care vor suporta noua taxă nu vor fi producătorii, aşa cum populist au anunţat că spe­ră reprezentanţii MS, ci consumatorii. Chiar dacă taxa este plătită de producători şi importatori, aceştia nu au în fişa postului efectuarea de acte de caritate, aşa că vor transfera mare parte din taxă, aşa cum fac şi producătorii de ţigări şi de alcool cu acciza, în preţul produsului. Şi, cu cât cererea este mai inelastică (iar mâncarea, cel puţin în cazul fa­miliilor sărace, are o elasticitate mai redusă decât ţigările şi alco­olul), cu atât procentul din taxă tran­sferat consumatorilor este mai ma­re. Cu alte cuvinte, se poate spu­ne că taxa va fi suportată integral de consumatori. Un alt efect previ­zi­bil va fi retragerea unor produ­cători importanţi de sucuri şi produse alimentare de pe piaţa autoh­tonă legală. Multinaţionalele au întotdeauna alternativa mutării producţiei mai la est, în state mai prietenoase fiscal, iar industria alimentară autohtonă deja a fost invitată de statul român, prin puzderia de taxe şi impozite, să se transfere în zona economiei gri. Iar momentul introducerii unei astfel de taxe, din care MS speră să obţină un mi­li­ard de euro, nu putea fi mai ne­fericit ales: în condiţiile în care singurul motor de reluare a creşterii economice este consumul. Consum care primeşte, pe partea alimentară cel puţin, o lovitură în moalele capului de la autorităţi. În plus, după modelul producătorilor de alcool, supravieţuitorii din industria alimentară vor face presiuni ca şi producţia pentru autoconsum cu aditivi să aibă acelaşi regim ca in­dus­tria legală. Şi, ca şi în cazul producătorilor privaţi de ţuică, şi persoanele fizice ar putea fi obligate să-şi omologheze maşinile de tocat, precum cazanele, şi să le sigileze pâ­nă la sosirea organelor care să ve­ri­fice concentraţia de aditivi şi im­plicit suma de achitat de către fie­ca­re gospodină pentru bucatele gătite.

Eşecul taxei pe viciu!
MS invocă drept motivaţie pentru introducerea acestei taxe interesul public: „În Romania, nutriţia să­nătoasă şi combaterea obezităţii sunt priorităţi de sănătate publică şi de aceea este necesară alinierea la politicile europene în domeniul nutriţiei şi activităţii fizice în vederea prevenirii îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc alimentari, adoptării unui comportament alimentar sănătos şi a unui stil de viaţă sănătos“. Oficialii nu pomenesc nimic de veniturile despre care se speră a fi obţinute. O anali­ză a structurii cheltuielilor unei gospodării fac lumină asupra sco­pu­lui real al MS: 40,7% din totalul cheltuielilor de consum sunt destinate alimentelor şi băuturilor nealcoolice. Cu alte cuvinte, pe lângă TVA-ul încasat de pe urma acestora, statul mai vrea să perceapă o taxă, invocând sănătatea publică. Pentru că procentul de 75% accize, TVA şi taxă pe viciu din cele 7,1% cheltuieli cu tutunul şi alcolul din totatul chel­tuielilor de consum pe gospodărie nu-i este suficient. De altfel, evoluţia cheltuielilor de consum după introducerea taxei pe vi­ciu şi repetatele majorări de accize este elocventă. În primul trimestru al lui 2006, o gospodărie medie alo­ca 5,4% din cheltuieli „viciilor“ şi 43% alimentelor, 4% sănătăţii şi 1,1% educaţiei. În trimestrul al doilea, odată cu introducerea taxei pe vi­ciu, ponderea cheltuielilor cu tutu­nul şi alcoolul a sărit la 5,9%. Potri­vit ultimelor date publicate de INS, cele din trimestrul al III-lea 2009 (deci înaintea scumpirilor cu 30% a ţigărilor, ca urmare a majorării a­gre­sive a acizelor de la 1 ianuarie), deşi consumul de produse vicioase a rămas relativ constant (dovada inu­tilităţii combaterii acestuia prin majorări de taxe), ponderea cheltuielilor cu „viciile“ în total cheltuieli de consum a ajuns la 7,1%, cea a chel­tuielilor cu alimentele a scăzut la 40,7%, sumele destinate sănătăţii s-au majorat la 4,5%, iar pentru edu­caţia copiilor au rămas de cheltuit doar 0,7% din totalul cheltuielilor de consum. Cu alte cuvinte, statul şi-a însuşit în această perioadă, prin taxa pe viciu şi accize, 1,7% din totalul cheltuielilor unei gospodă­rii, pe lângă procentul de 0,6% din cheltuielile cu plata taxelor şi im­pozitelor directe, care au crescut de la 15,9 la 16,5%, drept urmare membrii acesteia au alocat sume mai reduse alimentării şi educaţiei co­pi­ilor. Iar starea sănătăţii popu­laţiei nu s-a îmbunătăţit, aşa cum susţineau oficialii la introducerea taxei pe viciu, ci dimpotrivă, ca ur­mare a calităţii mai proaste a alimentelor, probabil, s-a înrăutăţit - dovadă majorarea la 4,5%, de la 4%, din totalul cheltuielilor de consum sănătăţii.

Şomerii şi pensionarii - categoriile cele mai afectate
În plus, cei mai afectaţi de a­ceas­tă măsură vor fi tocmai cei pe care politicienii susţin că-i protejea­ză: gospodăriile ai căror capi de fa­milie sunt şomeri sau pensionari: din totalul cheltuielilor unei astfel de gospodării (cheltuieli de consum, plus cheltuielile cu plata im­pozitelor, plus echivalentul monetar al produselor agroalimentare din produse proprii), 28,8 procente sunt destinate alimentelor şi bău­tu­rilor nealcoolice în cazul şomerilor şi 24,6% în cazul pensionarilor, în comparaţie cu numai 21,9% în cazul salariaţilor.
De altfel, o analiză detaliată a cheltuielilor unei gospodării arată că 16% din total cheltuieli se duc la stat ca impozite directe, 19% din res­tul cheltuielilor iau acelaşi drum ca TVA, dublate de alte 6% din totalul de 7,1% alocat tutunului şi alcoolului. Dacă adăugăm şi restul taxelor şi impozitelor locale, fiscale sau parafiscale, rezultă că mai mult de jumătate din totalul cheltuielilor unei gospodării sărace, dat fiind caracterul regresiv al acestora, iau drumul vistieriei statului. Ce face statul cu aceşti bani? Acordă con­trac­te prin licitaţii dubioase clien­ţilor de partid, înfiinţează progra­me pentru opulenţii constructorii de locuinţe, precum „Prima Casă“, finanţează industria auto, prin programul „Rabla“, subvenţionat prin taxa de primă înmatriculare. Şi toa­te acestea, invocând justiţia socială, necesitatea redistribuirii resurselor pentru corectarea efectelor pieţei libere. Numai că, în absenţa redistribuirii de la săraci la bogaţi efectuată de stat, piaţa liberă ar duce la efecte mult mai juste. Din păcate în­să pentru contribuabili, politicie­nii, sindicatele şi patronatele sunt de altă părere!